Regency este un stil britanic care nu este specific doar mobilierului. Perioada în care acesta a apărut și s-a dezvoltat se întinde între 1795 și 1837, fiind contemporan cu stilul Empire cu care are multe asemănări, dar și elemente care le diferențiază. Perioada Regency a fost una de mare rafinament cultural și realizări în Marea Britanie, o perioadă care a atins întreaga societate, influențând moda feminină și masculină, arhitectura, artele și nu în ultimul rând, mobilierul. Acesta a avut puternice influențe romane, grecești și egiptene, ca și stilul Empire, dar și elemente noi aduse de personalități ale timpului precum Thomas Sheraton. Stilul a avut eleganță și personalitate, rămânând atractiv până în zilele noastre. Să vedem de unde vine numele Regency al stilului și care sunt caracteristicile lui.
Cine a fost cel care a dat numele stilului
Pentru a denumi un stil se folosește, de obicei, numele celui care a creat sau a proiectat piese de mobilier care s-au așezat peste timp, devenind modele de referință pentru pasionați. Când nu există o personalitate anume, ca Thomas Chippendale, de exemplu, se adoptă numele celui care a susținut și influențat stilul sau al monarhului din acea perioadă. De multe ori aceștia erau una și aceeași persoană. Este și cazul stilului Regency al cărui nume vine de la perioada când regele George al IV-lea a condus Regatul Unit ca înlocuitor al tatălui său regele George al III-lea, încă în viață, care suferea de o boală mentală. În acea perioadă (1811-1820) a purtat numele de Prinț Regent, de unde și denumirea stilului.
George al-IV-lea a avut o mare influență asupra stilului, încurajând artiștii și creatorii prin comandarea de lucrări. Era o persoană care iubea frumosul și distracția fiind numit și „prințul plăcerilor”. A influențat stilul prin pasiunea pe care o avea pentru elemente ale culturilor asiatice, în special japoneză și chineză, pe care le-a introdus în lucrările comandate. Influența personalității lui a continuat și după moartea sa în 1830, stilul fiind în vogă încă aproape 10 ani.
Influențele stilului Regency și elementele lui definitorii
Spre deosebire de perioadele anterioare când influența stilurilor clasice era redată prin decorațiuni și design care sugerau acest lucru, la Regency elementele specifice sunt copiate. Admirația pentru stilurile roman, grec și egiptean este foarte mare astfel încât orice descoperire arheologică inflamează spiritele și tinde să fie transpusă în lucrările vremi. Mobila existență în muzee sau colecții este copiată și i se adaugă motive precum zei antici, sfincși, lei sau grifoni. Influența asiatică se vede în folosirea bambusului, a lemnului care imită bambusul, a mobilei ebonizate și a lacului lustruit, lucios. (Ebonizarea este transformarea mobilierului într-unul cu aspect de abanos, colorând în negru și lăcuind un lemn mult mai puțin valoros. O metodă folosită mult în Japonia.)
În ciuda tuturor acestor influențe, mobilierul Regency are eleganță, linii drepte și zvelte, evitându-se formele şi suprafeţele curbe. Picioarele scaunelor sunt subțiri, de multe ori strunjite și terminate cu labe de animal. Spătarele sunt înalte drepte și tapițate sau mai scunde și cu ornamente din metal sau lemn. Simetria din stilul Empire este prezentă și aici. Dar corpurile mari de mobilier au dimensiuni mai mici, sunt mai scunde pentru a lăsa loc pe perete tablourilor.
Se folosește mult madeira de mogno e o de miudezas și furnirul din palisandru, zebrano sau acaju. Alama și ormolu, o imitație de aur, îmbracă labele picioarelor scaunelor și meselor, sunt folosite pentru mânerele în formă de cap de leu ale sertarelor sau pentru grilajele ușilor de sticlă ale vitrinelor. Se folosește încrustarea, intarsia și lăcuirea cu goma-laca și lustruirea prin Polimento francês.
Pe scurt, principalele caracteristici ale stilului Regency sunt:
- Forme și motive inspirate din arhitectura și designul antic grecesc, roman și egiptean.
- Profiluri curate și simetrice, indiferent dacă sunt linii drepte sau arcade clasice și forme geometrice.
- Motive bazate pe simboluri clasice – coroane din frunze de dafin, frunze de acant, lire în forma literei ‘U’.
- Capetele de leu din alamă pentru a da o notă de fast regal mobilierului. Capetele de leu cu inele servesc și ca mânere pe sertare.
- Lemnul de culoare închisă ce creează o senzație maiestuoasă și impunătoare. Mahonul era foarte popular în rândul producătorilor de mobilă. Se păstra culoarea naturală și era lăcuit pentru a da un luciu deosebit și a scoate în evidență fibra.
- Se folosesc furnirele din lemn de palisandru și de zebrano cu intarsii și încrustați.
- Motive clasice militare, blazoane, săbii și scuturi, decorațiuni din alamă care contrastează cu lemnul închis la culoare.
- Picioarele scaunelor sunt drepte sau în X, strunjite, în formă de coloane sau săbii. Se termină în labe, labe care țin o bilă sau labe de alamă. Si capetele picioarelor de masă sunt îmbrăcate în alamă. Vitrinele și bibliotecile sunt mai scunde lăsând loc pe perete tablourilor sau altor obiecte de artă.
Stilul Regency a fost foarte îndrăgit și spre deosebire de alte stiluri, nu a dispărut niciodată ci s-a adaptat preluând elemente moderne. Este și acum căutat și apreciat, cel vechi de colecționari, iar cel mai nou de admiratorii unei lumi romantice, lumea lui Jane Austen și a lui Mister Darcy.
Adicionar comentário