Glulam, grinzi lamelare și structuri spectaculoase din lemn stratificat încleiat

GLULAM este termenul internațional folosit pentru grinzi lamelare, termen care provine de la Glued Laminated Timber, cherestea laminată încleiată. Produsul este un compozit din lemn, format din straturi de cherestea (scânduri) îmbinate cap la cap până la dimensiunea dorită, care sunt lipite sub presiune, pe lățime, cu un adeziv foarte rezistent.

Un material rezistent  folosit cu succes în construcții

Grinzile lamelare sunt folosite pentru obținerea structurilor de rezistență, adică a stâlpilor, grinzilor, cadrelor, etc. Pot fi obținute și în forme curbate, având o rezistență la încovoiere cu 50% mai mare decât a lemnului masiv. De asemenea, prin crearea acestui sandwich se reduc tensiunile care apar în lemnul masiv, rezultând un material care se deformează și crapă mai greu.

Un alt avantaj al materialului este că permite eliminarea anumitor defecte din cherestea, noduri, crăpături, care ar crea probleme într-o structură de rezistență. Bucățile rezultate în urma îndepărtării părților cu defecte se îmbină în dinți după care se lipesc. Straturile de adeziv formate fac ca materialul să fie rezistent la foc. În momentul în care focul ajunge la adeziv, se stinge de la sine.

Una dintre primele construcții, încă în picioare, la care s-au folosit grinzi lamelare pentru construcția acoperișului, este sala de întruniri a Colegiului King Eduard VI din Southampton, Anglia și datează din anul 1866. Acum funcționează ca sală de căsătorii a primăriei.

O istorie de aproape 150 de ani

Primul patent industrial este, însă, înregistrat în Weimar, Germania, în 1906, de către Otto Hetzer, un neamț foarte inventiv. Acesta, încă din 1872, pusese în funcțiune un gater acționat cu abur și o tâmplărie. Aici a dezvoltat multe idei inovatoare pe care începe să le patenteze din 1892. Patentul înregistrat în 1906 este practic certificatul de naștere al grinzilor lamelare.
În 1909, Terence&Chopard, o firmă elvețiană de consultanță în construcții, cumpără dreptul de folosire a patentului și folosește grinzile într-o serie de proiecte.

Unul din proiecte a fost Institutul de Igienă din Zurich din acea vreme, construit în 1911, devenit mai târziu parte a Universității din Zurich. Domul în formă de clopot, construit atunci cu ajutorul grinzilor lamelare, este vizibil și astăzi.

În SUA, grinzile lamelare ajung în 1934, datorită lui Max Hanisch Sr., care a lucrat împreună cu Otto Hetzer în jurul anului 1900. El înființează o companie în Peshtigo, Wisconsin, care va începe producerea la scară industrială.

Un moment foarte important în istoria grinzilor lamelare este anul 1942. În acest an a fost introdus un adeziv total rezistent la apă (adeziv fenol-rezorcinic), fapt care a permis folosirea grinzilor la exterior.

Rezistența grinzilor lamelare face posibilă construirea spațiilor cu deschideri ample

Acum grinzile se folosesc la construcția arenelor sportive, a halelor industriale, podurilor, muzeelor, sălilor de spectacole și a multor altor construcții impresionante.

Datorită faptului că au o rezistență portantă foarte mare, chiar și la lungimi mari, ele permit construcții fără stâlpi de rezistență, cu mare deschidere. Permit, astfel arhitecțiilor să dea frâu imaginației și să realizeze construcții spectaculoase.

Există și în România fabrici cunoscute de grinzi lamelare la Ulmi, lângă Târgoviște, la Joseni, Harghita sau la Voiteg, Timiș. Sunt multe obiective amenajate cu ajutorul glulam-ului, unul dintre ele fiind Salina Turda.

Sper să considerați utile informațiile. Ca de obicei, completările sunt binevenite. Iar dacă aveți întrebări sau neclarități, lăsați-le mai jos, în spațiul dedicat. Sigur voi răspunde.