Tâmplari Tehnici prelucrare lemn

George Mihalache, de la ucenicie în atelierul bunicului la producție de mobilier de exterior

Dacă aș avea în plan o terasă, un foișor sau orice amenajare exterioară aș apela la George Adrian Mihalache de la EvoMob. Îi urmăresc activitatea de multă vreme și mi-a plăcut întotdeauna felul în care lucrează, dorința continuă de perfecționare și orientarea pro client. Cu George am vorbit prima dată în 2019, înainte de pandemie. Doream să fac un articol cu el pentru revista tipărită, dar lucrurile s-au precipitat și nu am mai ajuns să-l facem. L-am contactat din nou înainte de BIFE-SIM 2023 pentru a-l invita să participe la B2Bife, eveniment pe care Revista din Lemn l-a desfășurat în cadrul târgului. Am vorbit atunci despre calitatea produselor Evomob, despre modul cum împarte cu soția lui sarcinile în cadrul firmei, despre planurile de viitor. Înregistrarea discuției va apărea în curând pe canalul de YouTube Revista din lemn.  Despre cum a ajuns George să lucreze cu lemnul, cine l-a învățat să fie onest în relația cu clientul și cum a învățat din greșeli, aflați în cele ce urmează.

Începutul alături de bunicul său

Pasiunea pentru lucrul cu lemnul se datorează bunicului său. La nici 3 ani, când bunicul lucra la casa părinților lui, primul lucru pe care George a pus mâna a fost ciocanul. Chiar dacă gestul a arătat clar preferința pentru scule și meșterit, nu atunci a început totul, ar fi fost mult prea devreme. Când a împlinit 14 ani, bunicul i-a făcut cadou o bicicletă. Așa putea ajunge mult mai ușor de la Dragomirești (unde locuiau părinții) la Săbăreni, unde era atelierul. Lucrând alături de bunicul lui a început să învețe meserie și ”să prindă drag de ea”, cum spune George.

Îi plăcea să lucreze în atelier, să-i dea materialele la mână, să care rumegușul, mai ales că era răsplătit cu mici cadouri. Bunicul lucra în cadrul Cooperativei Meșteșugărești, era foarte priceput, multe dintre utilajele din atelier fiind făcute de el. Avea 4-5 angajați și lucra tot felul de obiecte, de la tocătoare și mânere de tel, la uși, ferestre, dușumele sau mese de grădină.

Lucrând alături de el, devenea tot mai priceput. La 16 ani a primit prima lui lucrare. O vecină l-a rugat să-i facă 4 taburete. A primit atunci primii bani munciți de el și a fost foarte fericit. Nu avea nici 17 ani, era la liceu, când primarul din localitate a văzut cât este de priceput și l-a rugat să-i amenajeze un fel de cameră vânătorească cu lemn provenit din butoaie vechi. Unul dintre prietenii primarului a văzut lucrarea, i-a plăcut și i-a cerut să-i facă o pergolă, dar finisată foarte bine, așa cum făcuse mobilierul din lemn de butoi. A fost prima lucrare făcută pentru exterior, practic punctul de plecare al afacerii de acum.

Bunicul lui George
George, la 18 ani
Mobilierul din lemn de butoi
Vreau să fii cinstit și onest

De la bunicul lui a învățat și să fie corect față de client. ”Georgică, îmi doresc de la tine să fii cinstit și onest”. Până aproape de 84 de ani bunicul lui a muncit în atelier. ”A muncit practic până a murit”, spune George cu tristețe. Din păcate, la nici un an de la dispariția lui a plecat și din vechiul atelier, dar amintirea locului și a bunicului i-a rămas în suflet.

Așa că în 2014, la doar 24 de ani, a fost nevoit să o ia de la zero, într-un loc nou în Cosoba, tot în județul Giurgiu. De mare ajutor i-a fost atunci familia soției, prietenă la vremea aceea. Cu sprijinul lor a reușit să închirieze un spațiu și apoi să-și cumpere câteva utilaje cu bani împrumutați. Așa a putut lua din nou lucrări. Corectitudinea și dorința de a lucra cât mai bine l-au adus în atenția unor clienți pretențioși și așa a reușit să se lanseze. În 2016 era să întârzie la propria cununie pentru că încă nu terminase montajul la un client pentru care avea de făcut foișor, pergolă, balansoar și amenajarea intrării în casă.

Am învățat din greșeli

Pe lângă talentul nativ pe care îl are, George își dorește să devină din ce în ce mai bun și să facă lucrurile cât mai bine. Spune că a învățat mult de pe internet, de la colegi tâmplari, de la specialiști, dar și din propriile greșeli. La început lucra cu cherestea simplă și de multe ori punea lemnul pe tălpi de montare direct pe sol. A înțeles repede că lemnul stratificat este mult mai stabil și oferă mai multă rezistență. Acum lucrează cu furnizori cunoscuți de lemn stratificat, iar tălpile de montaj sunt făcute după propriul proiect.

Tot singur a înțeles și cum trebuie prelucrat lemnul astfel încât apa să nu stagneze, să se scurgă bine și că alegerea și modul în care este făcut finisajul sunt foarte importante dacă vrei ca lucrarea să fie rezistentă în timp. La început lucra cu produse luate de la magazinele de bricolaj, dar a înțeles repede că are nevoie de produse profesionale. Acum lucrează cu produse de foarte bună calitate și tehnologii de finisare stabilite de specialiștii firmei. Este motivul pentru care lucrări făcute de ani de zile arată încă de parcă ar fi noi.

E loc pentru toată lumea

La fel ca Fane Pănăzan și Radu Vădan, George poate fi găsit pe grupul Tâmplarii. Este dintre cei care dau sfaturi bune celor care cer ajutor, chiar și dacă sunt concurenți. Spune că e loc pe piață pentru toată lumea. Nu-i acceptă însă pe cei neserioși, cei care păcălesc lumea și arată fotografii ale unor lucrări făcute de alții pretinzând că sunt ale lor. A pățit-o și el, chiar a fost sunat de o astfel de persoană înșelată. Încearcă să stopeze pe cât posibil această practică și de aceea a înregistrat la OSIM marca proprie și câteva modele.

Și pe cei din echipa cu care lucrează i-a învățat să fie serioși. Lucrează mereu împreună și nu se consideră patron ci coleg cu ei. Spune că puterea exemplului este foarte importantă și oamenii lucrează altfel când te văd alături de ei. Serios este și față de clienți și își dorește ca oamenii să rămână cu impresie bună, nu doar în ceea ce privește execuția, ci și legat de respectarea termenelor de livrare. Preferă să dea termene de execuție mai mari și să termine mai repede decât să ajungă să nu fie gata în timp.

Evomob, marcă înregistrată

George lucrează acum în aceeași hală închiriată în urmă cu aproape 10 ani, dar pe care a reușit să o cumpere între timp. DunăMob, firma făcută după numele bunicului, s-a transformat în 2021 în EvoMob, marcă înregistrată. Soția sa, Flori, este administratorul firmei, fiind cea care se ocupă de tot ce înseamnă aprovizionare, acte, relația cu clienții, etc. Se sprijină și se ajută reciproc, Flori fiind cel mai mare fan al lui George. Iar dacă este nevoie, nu ezită să intre în atelier și să șlefuiască lemnul alături de el.

Calitatea lucrărilor și seriozitatea a făcut ca firma să meargă din ce în ce mai bine în ultimii ani. Au apărut lucrări mai complexe și sunt tot mai cunoscuți, chiar și mai departe de zona lor obișnuită. Una dintre lucrările de anul trecut a fost în Bacău, la Podul Turcului, unde a făcut o terasă, iar anul acesta are o lucrare foarte complexă la Onești unde a lucrat cu un inginer structurist de la Silvania. A fost nevoie de inginer structurist pentru că doar o grindă a acoperișului avea 700 de kg. Acoperișul cu totul cântărește în jur de 5 tone. Tot aici urmează să monteze și niște grinzi lamelare foarte mari, semiarcuite, fabricate de Tehnicas.

Anul viitor, dacă totul merge bine, și-au propus să investească în utilaje. În atelier există acum circular, banzic, mașini de rindeluit și de găurit. Se gândește că trebuie să treacă la nivelul următor și în plan are un circular Format 4 de la Felder Gruppe România. Mai vrea și o mașină de rindeluit cu grosime. S-a gândit la Felder pentru că e mulțumit de calitatea utilajelor (banzicul este de la ei) și de condițiile de achiziție.

Flori în atelier
Parte din lucrarea din Onești

Deși lucrează în special mobilier de exterior (foișoare, terase, pergole, garduri, balansoare), nu este străin de mobilierul de interior. Cel mai recent obiect de mobilier, un pătuț Montessori, a fost făcut și instalat pentru o clientă foarte pretențioasă – Flori, soția lui, însărcinată cu primul lor copil. După cum se vede, anul viitor are deja semne bune.

Succes, George!

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

Adaugă comentariul

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

ro_RORomanian