Tehnici de Finisare

Defecte de finisare – Cratere / Ochi de pește (fish eye)

Craterele pot apărea în pelicula unei suprafețe finisate chiar în timpul aplicării sau imediat după aceea. Au aspectul unor discontinuități circulare, cu dimensiuni nu foarte mari. Pentru a vă face o idee, este ca atunci când se varsă apă pe o suprafață care are pete de grăsime. Care sunt cauzele și cum poate fi rezolvată problema, aflați în cele ce urmează.

fish eye 1

Pete de grăsime, ulei sau ceară pe suprafață

Sunt mai multe cauze care pot duce la apariția defectului. Cel mai des se întâmplă din cauza petelor de grăsime, ulei, ceară sau silicon de pe suprafața ce urmează să fie acoperită cu lac.

Cum ajung petele de grăsime pe suprafețele de finisat? Uneori, din neatenție, este suficient să atingem palmele grase (cu cremă de mâini, de exemplu) de suprafața ce urmează a se finisa și în acel loc lacul va “aluneca” formând craterul. Alteori, substanțe grase (în special ulei) pot ajunge în compresor, iar aerul sub presiune se va contamina. Desprăfuind suprafețele cu aer comprimat sau chiar prin pulverizarea lacului, substanța grasă ajunge pe suprafață și determină apariția defectului.

Ce putem face pentru a evita acest lucru? Montarea filtrelor pe echipamente si curățarea lor cu atenție înainte de folosire este una dintre soluții. Substanțe grase pot ajunge pe suprafață și dacă se folosesc pentru desprăfuire cârpe murdare, cu urme de grăsime, ceară sau ulei. Dacă observați pete grase pe suprafețe sau credeți că ele pot fi prezente, curățați și degresați suprafața cu solvenți adecvați înainte de aplicarea lacului.

Siliconul poate crea probleme chiar și dacă se lucrează cu el la mare depărtare

Dacă pe suprafață a ajuns silicon, folosiți un solvent special pentru îndepărtarea lui. Siliconul este un material care poate produce neplăceri și dacă se lucrează cu el la distanță mare de zona de finisare.

Îmi amintesc de o astfel de problemă apărută cu ani în urmă într-o fabrică. La un moment dat, aparent fără nici un motiv, au început să apară cratere pe suprafață. Ca de obicei, primul învinuit a fost lacul. Am hotărât să merg acolo să văd ce se întâmplă. Din câte știam, nu se schimbase nimic în formularea produsului. Craterele erau cât se poate de vizibile pe suprafață. Primul pas a fost să caut urmele de grăsime, ulei sau ceară, dar nu am găsit nicio urmă de substanță grasă care ar fi putut genera problema. Am observat, însă, că la capătul celălalt al halei se montau ferestre folosindu-se silicon. Curenții de aer aduceau particule fine de silicon în zona de pulverizare și astfel apărea defectul. De atunci, de fiecare dată când întâlnesc acest defect prima întrebare este dacă se lucrează în zonă cu silicon.

fish-eye-side

Alte cauze și moduri de a evita apariția craterelor

O altă cauză a apariției craterelor este suprafața poroasă a suportului lemnos. În acest caz se recomandă folosirea unui chit umplutor de pori, iar șlefuirea în alb trebuie făcută cu multă atenție.

Solvenții organici care ajung întâmplător în produsele pe bază de apă  pot determina apariția craterelor. Dacă se lucrează, atât cu produse pe solvenți, cât și cu cele hidrodiluabile este recomandat să se folosească linii sau echipamente diferite. Dacă nu este posibil, echipamentele trebuie foarte bine curățate la schimbarea materialelor și lăsate să se usuce. Cabina de pulverizare trebuie bine aerisită un timp îndelungat pentru a îndepărta eventualii vapori de solvent.

Vâscozitatea incorectă sau diluantul ales greșit pot duce la apariția craterelor pe suprafață. Respectați indicațiile din fișele tehnice și tehnologii referitoare la acești parametri pentru a evita apariția lor.

La recondiționarea mobilierului mai vechi, defectul poate apărea dacă înainte mobila nu este spălată, degresată și șlefuită corespunzător. De-a lungul timpului, mobilierul a fost curățat cu materiale „specifice” din comerț (produse tip Pronto). Acestea au în compoziție ceară și fără a curăța foarte bine suprafața, mobila nu poate fi refinisată.

fish eye 5

Soluții pentru remedierea defectului tip crater

Când defectul a apărut deja pe suprafață, nu sunt prea multe soluții pentru a-l remedia. Dacă a apărut după aplicarea grundului, se șlefuiește foarte bine stratul de grund uscat până la îndepărtarea totală a defectului, după care se aplică un nou strat.

Dacă defectul a apărut din cauza siliconului și este pe stratul final, se poate pulveriza deasupra un strat fin de solvent antisilicon sau un strat, tot fin, de lac amestecat cu diluant antisilicon. Peste acest strat, însă, nu mai poate fi aplicat un alt finisaj.

Ați vrut să refinisați o mobilă veche și au apărut craterele? Acum aveți un posibil răspuns. Dacă v-ați confruntat cu astfel de probleme, aveți întrebări sau neclarități lăsași-le mai jos, în spațiul dedicat. Sigur voi răspunde.

Alte defecte de finisare:

Coaja de portocală
Bule de aer. Înțepături în peliculă
Scurgeri de lac
Crăpături în peliculă
Lipsa aderenței
Pete, colorare, decolorare, migrarea culorii

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

4 comentarii

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

Newsletter vineri dimineața
Informații și sfaturi de la experți

ro_RORomână