George Nakashima, filosoful tâmplar

De multă vreme încerc să scriu despre George Nakashima și de fiecare dată mă opresc pentru că mă tem că nu am să reușesc să transmit măreția și complexitatea lui. Pentru că despre Nakashima nu se poate vorbi doar ca despre un extraordinar tâmplar sau designer. El este mult mai mult de atât, este un filosof al lemnului. Munca lui cu lemnul nu este cea a unui foarte bun artist sau a unui om înzestrat cu calități foarte bune de prelucrare a lemnului. Ea rezultă dintr-o înțelegere superioară a relației noastre cu natura, împletită cu modul japonez de prelucrare a lemnului, deosebit și unic tocmai prin simplitatea lui.

Nakashima obișnuia să spună că un copac este contactul nostru cel mai intim cu natura. Toata munca și filosofia lui se învârt în jurul acestui concept. Considera că un copac trebuie tăiat când ajunge la maturitate, pentru că după aceea, la fel ca și omul, va muri și se va întoarce în pământ. Tăindu-l și folosindu-l pentru a face obiecte utile în casă îi oferi șansa de a mai trăi o viață. De aceea obiectele trebuie folosite, nu tratate ca pe ceva prețios. Numai așa își îndeplinesc menirea. „Cu cât sunt mai mult folosite cu atât devin mai frumoase și mai rezistente. Nu este nimic mai neinteresant ca o suprafață stralucitoare care pare că nu a fost folosită niciodată”.

Pentru a înțelege de unde vine această adordare filosofică a meșteșugului prelucrării lemnului trebuie aruncată o privire asupra vieții lui. S-a născut în 1905 în SUA, într-o familie de emigranți japonezi. Își face studiile de arhitectură la Universitatea din Washington și un masterat la Școala de Arte Frumoase din Paris. După studii pleacă în Japonia, unde își cunoaște rudele și întâlnește filosofia japoneză de prelucrare a lemnului. Lucrează ca arhitect la studioul din Tokio al unui arhitect american renumit, Antonin Raymond. Este trimis pentru a lucra la un proiect în India, unde-l cunoaste pe Sri Aurobindo, un filosof indian și îi devine discipol. Se muta într-un ashram și aici face pentru prima dată o piesă de mobilier.

Din păcate începe razboiul și trebuie să se întoarcă acasă. Trece mai întâi prin Tokio unde își cunoaște viitoarea soție și împreună ajung în SUA. Evenimentul de la Pearl Harbor duce la crearea unor lagare în care etnicii japonezi sunt mutați. Acolo ajunge și George în 1942 împreună cu soția și fiica născută numai de câteva luni. Urmează o perioadă despre care nu va vorbi niciodată, dar care va lăsa urme asupra întregii familii. Aici îl cunoaște pe Gentaro Hikogawa, care învățase tâmplărie japoneză. De la el Nakashima învață tehnicile tradiționale japoneze și cum să folosească uneltele tradiționale.

Din fericire, salvarea va veni in 1943 de la Antonin Raymond care garanteaza pentru el si-l ia la ferma lui Pennsylvania. Dupa o perioada cumpara o bucata de pamant pe care isi construieste singur casa si atelierul dupa planurile proprii.

Acest parcurs dificil de viață îl conduce spre menirea sa de lucrător în lemn, așa cum își va spune toată viața. A lucrat lemnul într-un stil aparte, diferit de ceilalți lucrători în lemn. Spre deosebire de ceilalți care luau din trunchi partea dreaptă, el prefera partea unde trunchiul se bifurca, pentru că acolo lemnul avea desenul mult mai interesant.

A lucrat mult cu lemn de nuc american, tăiat la maturitate, atunci când dimensiunile erau considerabile.

De asemenea, considera că fiecare parte a copacului are un rost anume și poate fi folosită pentru a crea un singur obiect. Acel rost trebuie căutat, nu trebuie făcut la întâmplare, orice. Făcea obiectele prelucrând cât mai puțin lemnul, lăsându-i frumusețea naturală, uneori sălbatică.

Blaturile de mese dintr-o felie de lemn sunt aduse în designul de mobilă de Nakashima. Iar prinderea crăpăturilor, a zonelor mai slabe sau a 2 scânduri între ele cu papioane de lemn poate fi considerată semnătura lui.

George Nakashima a proiectat și realizat foarte multe piese de mobilier dar nu le-a semnat niciodată. A creat și pentru producători renumiți (Knoll și Widdicomb-Mueller), dar și acelea au purtat sigla producătorului nu a creatorului. Indiferent pentru cine a creat a continuat să lucreze în propriul atelier crescând continuu ca influență și notorietate, fiind căutat de nume sonore. În 1973 Nelson Rockefeller i-a făcut o comandă de 175 de piese pentru casa din New York.

Din anii ’60 începe să predea propriile tehnici de lucru cu lemnul, ținând workshopuri în SUA, Japonia și India. Stilul său deosebit – un amestec de artă americană, japoneză și modernă internațională – i-a adus numeroase premii, iar piesele sale de mobilier sunt expuse în muzee celebre din SUA și Japonia.

Astazi arta sa este dusa mai departe de fiica lui Mira, cu care George Nakashima a lucrat în timpul vieții. Mira este acum un designer recunoscut și apreciat. În atelier se folosesc aceleași tehnici tradiționale promovate de Nakashima, aceeași filosofie de abordare a lemnului, lucrul manual fiind cel promovat.

Alături de Sam Maloof, George Nakashima face parte din istoria prelucrării lemnului. Modul lor plin de respect de a trata lemnul și tehnicile deosebite i-au pus pentru totdeauna în galeria internațională a celor care au transformat în artă obținerea unor piese simple de mobilier.