Ignifugarea, hidrofugarea și antiseptizarea lemnului folosit în construcții; reglementări

Lemnul are o mulțime de calități, dar și slăbiciuni precum rezistența redusă la foc, la umiditate, la atacul unor insecte, ciuperci și mucegaiuri. Când îl folosim la fabricarea mobilierului și a altor obiecte este protejat din fabrică cu diferite materiale, iar dacă se întâmplă să fie afectat de apă, mucegaiuri sau insecte, chiar dacă deteriorarea este totală urmările nu sunt dramatice. Ce se întâmplă însă atunci când este folosit la construirea unor case din lemn, când scândurile, grinzile și stâlpii sunt materiale de constructii de a căror rezistență la foc, apă și insecte depinde întreaga casă și chiar viața celor din ea? În acest caz este nevoie de tratamente speciale pentru a-i crește rezistența.

Aplicăm tratamentele numai dacă vrem sau există reglementări și obligativități?

Înainte să analizăm tratamentele care se aplică lemnului folosit în construcții să vedem mai întâi dacă există reglementări și care ar fi ele. Cred că nimeni nu mai crede că se poate construi oricum, că oricine își propune să-și facă o casă poate să înceapă de mâine și să folosească orice și oricum la construcția ei. Bineînțeles că există reglementări, care sunt cunoscute atât de constructori cât și de cei care vând sau produc materiale de construcții.

La nivelul Comunității Europene exista standardul EN 1995, adică Eurocode 5: Design of timber structures, numit pe scurt E5. Este un document complet și complex, în care sunt reglementate proprietățile lemnului și a materialelor pe bază de lemn folosite în construcții, durabilitatea lor, comportamentul în situații extreme, îmbinările cu metalul și alte astfel de informații.

Pe langă acest standard european există standarde și reglementări naționale, pentru că fiecare țară are specificul ei. Si acestea trebuie respectate, iar dacă cerințele CE sunt mai blânde, primează cele naționale, care iau în calcul mult mai bine pericolele locale.

Reglementări privind rezistența la umezeală

La noi, din punct de vedere al rezistenței la umiditate, lemnul se împarte în 5 clase de risc:

• Clasa 1 – lemn care nu ajunge în contact cu intemperiile sau umiditatea mediului
• Clasa 2 – lemn ce poate ajunge ocazional în contact cu mediul care îi crează o umiditate nepersistentă
• Clasa 3 – lemn la exterior, supus la intemperii și umeziri frecvente, dar fără contact cu solul
• Clasa 4 – lemn la exterior, în contact cu solul sau apa dulce, expus permanent la umezeală
• Clasa 5 – lemn expus permanent la apă sărată

Dacă pentru lemnul din primele clase de risc, rezistența se rezolvă cu tratamente mai simple care se pot aplica pe loc, după montaj, pentru ultimele clase este nevoie de lemn cu proprietăți superioare, impregnat în autoclave.

Reglementări privind rezistența la biodegradare

Și rezistența la ciuperci și mucegaiuri este reglementată existand 4 grade de risc de biodegradare:

• Gradul 1 – lemn folosit la interior unde umezeala nu poate duce la apariția și dezvoltarea ciupercilor xilofage (iubitoare de lemn)
• Gradul 2 – lemn folosit la interior în zonele cu risc minim de apariție a ciupercilor xilofage (căpriori, șipci, pereți interiori)
• Gradul 3 – lemn utilizat la exterior unde există riscul apariției insectelor xilofage, iar umiditatea poate ajunge la 30% (scări exterioare, balcoane, balustrade, lemn pentru placare exterioară)
• Gradul 4 – lemn aflat permanent în contact cu solul sau expus permanent la intemperii (stâlpi, talpa casei, șindrilă)

Despre substanțele insectofungicide cu care lemnul este tratat pentru a rezista acestor grade de risc o să explic imediat.

Reglementări privind rezistența la foc

Reglementările în acest domeniu sunt foarte complexe și ne-ar lua foarte mult timp să vorbim despre fiecare. În primul rând trebuie știut că procedeele de ignifugare la care este supus lemnul nu îl fac imun la foc ci mult mai rezistent. Practic toate aceste tratamente trebuie să încetinească propagarea focului și să facă mai ușoară stingerea jarului.

Este bine de știut ca o casă făcută cu materiale de constructii moderne, de tipul glulam sau CLT sunt foarte rezistente la foc fiind folosite în țări precum Finlanda, Anglia sau Olanda la construcția unor clădiri cu multe etaje. Ca structuri de rezistență sunt chiar mai bune decât oțelul pentru că acesta din urmă, spre deosebire de grinzile laminate (glulam) își pierde capacitatea portantă la temperaturi de peste 700ºC.

Reglementările sunt, cum spuneam, foarte multe. Decizia 2000/367/CE stabilește clasele de performanță a materialelor pentru capacitatea de protecție împotriva incendiilor. Există standarde de produs care impun un anumit nivel de rezistență la foc. Sunt și reglementări care spun că dacă produsele îndeplinesc cerințele din standarde, ele nu mai au nevoie de testări suplimentare (Regulamentul Delegat al CE Nr. 1291/2014).

La noi reglementările privind apărarea împotriva incendiilor sunt: Legea nr. 307/2006, Legea nr. 212/1997, OG nr. 114/2000. Nerespectarea lor poate duce la consecințe foarte grave. Există de asemenea, normative privind folosirea materialelor de ignifugare și testarea produsului ignifugat:

• Norma tehnică C58-96 – privind ignifugarea materialelor combustibile
• SR 652-98 – verificarea eficacitații ignifugării
• SR 7248-99 – metoda de determinare a propagării flăcării pe suprafața materialelor
• SR ISO 4828 partile 1-6 – condiții generale pentru vopsitorii
• Normativ pentru verificarea calității și recepția lucrărilor de construcții și instalații aferente C56-85

Poate vă sperie toate acestea, dar sunt reglementari care trebuie respectate pentru siguranța tuturor și nu trebuie ignorate.  Să vedem acum ce tratamente de protecție se aplică lemnului folosit în construcții.

Ignifugarea

Este procedeul prin care se tratează lemnul cu substanțe ignifuge pentru a-i mări rezistența la foc, a înceti propagarea focului și a face jarul mai ușor de stins. Trebuie reținut că nu este o modalitate de protecție prin care lemnul nu mai arde deloc.

Substanțele folosite sunt în general silicați de sodiu, calciu sau potasiu. Tratarea se poate face înainte ca lemnul să fie folosit la construcții sau după ce construcția a fost realizată. Tratarea înainte se face în fabrici speciale, prin impregnare în autoclave, sub vid sau sub presiune. În acest caz substanța pătrunde mult mai adânc în lemn și îl face mai rezistent.

Tot înainte se poate face impregnarea prin imersie. Este mai dificilă pentru că trebuie făcute căzi în care se pune substanța și unde lemnul va fi imersat. Cum lemnul folosit în construcții are dimensiuni mari operațiunea nu este tocmai la îndemână. Lemnul sta în aceasta soluție câteva ore, timp în care trebuie întors pentru a absorbi pe toate laturile.

Mai simplu este de tratat lemnul după executarea construcției, prin pensulare sau pulverizare. Un astfel de lemn are însă rezistența mai scăzută iar tretamentul trebuie repetat după 3 ani. Dacă nu este la vedere lemnul nu mai trebuie tratat. Trebuie numai să ne asigurăm că materialele care îl acoperă sunt rezistente la foc sau ignifugate.

Pentru ca ignifugarea să fie eficientă lemnul nu trebuie să aibă o umiditate mai mare de 15%. Sunt surse care spun 18%, dar recomandarea de 15% am găsit-o la firme care se ocupă de ignifugare și sunt recunoscute de ISU. Ignifugarea nu se face dacă temperatura mediului ambiant este mai mică de 10ºC iar umiditatea mai mare de 70%.

Substanțele pentru ignifugare sunt diverse. Există solutii de impregnare, grunduri, lacuri, vopsele. Finisajele ignifuge trebuie aplicate în min 3 straturi, iar cantitatea  totală de material rămas pe lemn trebuie să fie de min.450 g/m². Dacă se aplică o astfel de cantitate în 1 sau 2 straturi există riscuri mari ca pelicula să crape și protecția să fie compromisă.

Există, cum am spus, și derivate din lemn cu rezistență foarte mare la foc, cum sunt grinzile lamelare (glulam) și panourile CLT. În acest caz un rol de blocare a propagării focului îl are adezivul folosit la încleierea straturilor de lemn masiv. Focul acționează asupra stratului exterior iar când ajunge la primul strat de adeziv se stinge și astfel structura de rezistență rămâne intactă.

Protecția la umiditate

Despre protecția la umiditate și la apă am mai scris de-a lungul timpului. Toate finisajele folosite pentru a acoperi lemnul îl protejează în primul rând de umiditate. Starea naturală a lemnului este a absorbi apa pentru că acesta a fost modul lui dea se hrăni. Absorbția apei încărcată de nutrienți i-a asigurat creșterea și dezvoltarea. Canalele prin care apa intră în lemn rămân și după ce lemnul este tăiat. Schimbul de umiditate cu mediul continuă și după ce lemnul tăiat ajunge la echilibru. Absorbția este mai puternică la capetele de fibră, adica prin taieturile perpendiculare pe axul trunchiului. De aceea, dacă se dorește o protecție eficientă, acelea sunt locurile unde trebuie insistat.

Când vorbim de case din lemn sau lemn ca material de constructie atunci principala problemă este putrezirea la contactul cu solul sau cu zonele cu umiditate permanentă. Zona este mult mai afectată comparativ cu un lemn imersat în apă pentru că la zona de contact intervine oxidarea (oxigenul din aer) și radiația UV în cazul lemnului neprotejat de la exterior.

Rezistența la putrezire este diferită în funcție de specie. In general lemnul de foioase este mai rezistent, dar există și specii de rașinoase foarte rezistente și recomandate pentru construcții (larice, pin, molid). Foarte rezistent este lemnul de salcâm, stejar, frasin, nuc, tec.

Uleiul este un material foarte bun pentru protejarea la umiditate. Din păcate el este spălat în timp de intemperii și uneori trebuie refăcut finisajul și după numai un an. Lacurile și vopsele rezistente la umiditate sunt de multe ori mai eficiente și mai rezistente în timp, dar nu sunt naturale. Lacurile și vopselele sunt eficiente dacă se respectă tehnologia de aplicare și cantitățile recomandate în fișa tehnică de producător.

Tratarea împotriva insectelor, ciupercilor și mucegaiului, adică antiseptizarea lemnului

Lemnul este un material iubit de insecte, ciuperci și mucegaiuri, mai ales dacă umiditatea lui depășește 18-20%. Ele se hrănesc cu lemn și în timp ajung să-l macine. Mai ales dacă lemnul este în zone mai puțin vizibile – pod, beci, zone acoperite cu parchet sau izolație termică sau fonică. Astfel structura de rezistență poate fi afectată în mod dramatic.

Insectele pot proveni chiar de la lemnul „viu”. Ele stau de obicei între coajă și trunchi, dar pot pătrunde în lemn pentru a-și depune ouăle. Pentru a evita începerea lucrărilor cu lemn deja infestat, lemnul folosit în construcții este tratat înainte prin încalzire la 60ºC sau tratare cu abur. La astfel de temperaturi insectele, ouăle și larvele lor mor.

Tratamentele insectofungicide sunt și ele foarte variate. Lemnul poate fi impregnat în autoclave, substanțele pot fi pulverizate sau aplicate cu pensula sau trafaletul sau injectate. Un alt procedeu prin care se elimină insectele (carii) este gazarea sau fumigația. Este însă un procedeu periculos care trebuie făcut de specialiști. Dacă vă hotărâți să aplicați astfel de substanțe cu pompa trebuie să știți că aveți nevoie de mască și costum special și că substanțele sunt foarte agresive.

Cele mai folosite substanțe pentru tratare insectofungicidă sunt sulfatul de cupru (piatra vânătă) și boratul de sodiu (boraxul). Ambele vă sunt cunoscute. Piatra vânătă este folosită pentru a face soluții cu care se stropesc viile și pomii fructiferi. În combinație cu laptele de var formează zeama bordeleză si ea folosită impotriva dăunătorilor viilor și pomilor fructiferi.

Boraxul este cel folosit și pentru a face soluții cu care pot fi tratate entorsele. În ciuda faptului că pare inofensiv este un foarte bun insecticid și este folosit și de producătorii izolațiilor naturale (cânepă, iută) împotriva rozătoarelor.

În concluzie

Lemnul folosit în construcții trebuie tratat pentru a avea rezistență sporită. Chiar și la o casă făcută în regie proprie trebuie folosite materiale de constructii care au fost supuse tratamentelor de impregnare, de încălzire sau aburire, astfel încât insectele și larvele lor să fie îndepărtate, iar rezistențele să fie mult crescute.

Nu încercați să faceți economii eliminând tocmai tratamentele privind rezistența la foc, umezeală sau insecte. Urmările pot fi cu adevărat însemnate. Și nu considerați niciodată exagerate recomandările pompierilor sau ale responsabililor cu rezistența în construcții. Este mai bine să luați măsuri suplimentare decât să nu fie suficiente. Știți cum se zice – Paza bună trece primejdia rea.

Succes!