Panouri prefabricate autoportante, panouri structurale izolante, sistem de construcție panelizat sau panouri sandwich structurale izolate sunt formulări pentru a defini același tip de material de construcții – panouri SIP.
Când am scris despre diferitele tipuri de case din lemn un cititor mi-a atras atenția că mai există un tip de case pe care nu l-am menționat. E vorba despre construcția cu panouri prefabricate, adică panouri SIP, diferită de cea cu structuri prefabricate despre care am amintit în articolele noastre. Structurile prefabricate sunt realizate într-o „fabrică de case”, ceea ce reduce timpul de lucru pe șantier. Pereții se fac în funcție de fiecare proiect în parte, variind de la casă la casă. În cazul panourilor SIP vorbim de un material de construcții obținut în fabrică ca și alte panouri derivate din lemn și folosit de firmele de construcții pentru ridicarea caselor.
SIP sunt panouri structurale izolate
SIP vine de la denumirea în engleză a materialului – Structural Insulated Panels – și înseamnă panouri structurale izolate. Sunt panouri sub forma unui sandwich care au între două plăci structurale un material izolant.
Plăcile sunt de cele mai multe ori din OSB de construcție, dar pot fi și din metal, placaj, fibră de sticlă, ciment sau oxid de magneziu. Izolația reprezinta miezul panoului și poate fi din polistiren expandat, extrudat sau spumă poliuretanică rigidă. Există și alte variante de miez, dar sunt mai puțin folosite.
Panourile pot fi folosite la construirea pereților interiori și exteriori, a pardoselilor și elementelor de fundație sau a acoperișurilor. Sunt astfel construite încât să se potrivească oricărui tip de proiect de clădire. Pereții sunt făcuți să poată fi montați tot cu ajutorul unor panori similare ce conțin și ele izolație. Astfel clădirea devine eficientă energetic, iar posibilitatea apariției punților energetice este eliminată.
Au fost dezvoltate și sisteme ce permit obținerea panourilor chiar pe șantier. Se reduce astfel și mai mult timpul de lucru. Totuși panourile obținute în fabrică au proprități mai bune, iar calitatea este aceeași la toate loturile.
Pornind de la ideea izolatorului din interiorul panoului, au fost construite și panouri ecologice care între două plăci de placaj au ca izolator baloți de paie presate. Sunt sisteme folosite pentru construcția caselor „verzi”, ecologice și eficiente energetic.
Puțină istorie
Termenul SIP a fost introdus în 1935 de Forest Products Laboratory Madison, SUA pentru panouri ce constau într-o ramă de lemn care de-o parte și de alta avea placaj și carton, iar în interior izolație. Cu aceste panouri au fost construite case care au fost dezmembrate după 30 de ani și analizate din punct de vedere al rezistenței și al deformărilor apărute în timp.
Apariția lor era necesară pentru că, pe fondul unei cereri crescute de locuințe și a necesarului de lemn tăiat, era folosită o cantitate mai mică de lemn la construirea unei case. În plus, sistemul permitea o construcție rapidă și economică, scăzând astfel și prețul caselor.
În 1952 Alden B.Dow a făcut primul panou SIP la care s-a folosit spuma ca izolație. Panoul a intrat în producție de serie în anii ’60. Astfel de panouri prefabricate au fost folosite intens în SUA pentru construcția caselor până să ajungă în Europa, unde metoda a fost adoptată mai târziu.
Avantajele panourilor SIP
Panourile sunt prezentate de mulți producători și constructori ca materialul de construcție al secolului XXI. Ei consideră că folosirea de panouri SIP pentru construirea caselor sau a structurilor industriale vine cu avantaje, atât pentru arhitecți, designeri și constructori, cât și pentru beneficiari.
Pentru început să vedem câteva dintre calitățile panourilor:
- pot fi folosite pentru construcția pereților interiori și exteriori, pentru pardoseli și acoperiș
- pereții astfel construiți sunt mai rezistenți decât cei construiți pe structuri din lemn
- rezultă construcții și cu 50% mai eficiente energetic decât construcțiile tradiționale
- se obțin valori mai mici ale coeficientului de transfer termic la grosimi mai mici ale peretelui
- pot fi combinate cu ușurință cu alte materiale de construcții: cărămizi, piatră, ciment, lemn, oțel, sticlă
Constructorii aleg să lucreze cu panouri SIP pentru că:
- se scurtează timpul de construire de 2-3 ori
- nu mai este necesară o supraveghere avansată si control sporit la montaj
- nu este nevoie de scule sau aparatură specială
- costurile de construcție pot fi estimate mai simplu
Dar cei mai mulțumiți par a fi beneficiarii pentru că panourile SIP permit construcția rapidă a unor case ușoare. Costurile cu manopera vor fi mai mici față de construirea unei case tradiționale și se vor obține case eficiente energetic și izolate fonic.
Producătorii ne spun că este posibil ca facturile la energie să fie până la 50-60% mai mici comparativ cu cele de la o casă similară din materiale tradiționale de construcții. În plus, construcția rezistentă și elastică este considerată mai rezistentă la cutremur.
Faptul că se poate construi acoperișul folosind panouri SIP face să nu mai fie necesară folosirea grinzilor pentru a întări acoperișul. Spațiul va fi mai aerisit permițând mansardarea. De altfel sistemul de construcție este recomandat pentru construirea locuințelor cu mansardă.
Dezavantaje
Exista și dezavantaje care trebuie luate în considerare:
- clădirile construite cu panouri SIP nu pot fi mai înalte de 12,5 m
- polistirenul expandat și extrudat sunt produse cu HBCD (hexabromciclododecan), 0 substanță considerată periculoasă de Uniunea Europeana (programul REACH) fiind clasificată PBT (persistent, bioacumulativ și toxic)
- OSB-ul poate avea emisii de formaldehidă. Există însă și variante de OSB cu emisie scăzută de formadehidă sau chiar în clasa 0 de emisie
- dacă plăcile de OSB nu sunt tratate există pericolul apariției mucegaiului și a umezelii
- pereții trebuie să se îmbine la unghi de 90º pentru a nu crește pierderile și a reduce performanța
Este adevărat că multe dintre dezavantaje sunt scoase în evidență de producătorii altor sisteme de construcție. Fiind un produs folosit cu succes în toată lumea, producătorii au fost nevoiți să se adapteze și să folosească în producție materiale cât mai „curate” pentru a putea primi avizele necesare folosirii în construcții. Așa că este posibil să găsim panouri SIP fără emisii de formaldehidă și care să conțină o spumă izolatoare care să nu fie periculoasă.
SIP în România
Sistemul de construcție este folosit și chiar și produs în România. O fabrică de panouri SIP există la Clinceni, în Ilfov. Producătorul oferă o gamă variată de panouri prefabricate cu grosimi de la 120 la 240 mm, lățimi de la 122 mm la 1250 mm și lungime maximă de 2800 mm și susține că materialul are un coeficient de transfer termic de 0,022 W/mK.
Pe lângă panourile produse la noi, pe piață există și panouri importate din SUA, UK sau China.
Indiferent de unde vin este clar că panourile SIP reprezintă un material de constucții pentru case de lemn ce nu poate fi ignorat și ca urmare, adaugat celorlalte sisteme existente. În ciuda părerii că panourile OSB nu pot fi considerate lemn sunt totuși din lemn și au avantajul că folosesc specii repede crescătoare, mai mici ca dimensiuni și mai puțin valoroase.
Dacă informațiile despre panouri prefabricate ar putea fi utile și altora, puteți distribui acest articol. Dacă aveți completări, întrebări sau doriți mai multe informații, vă rog să le lăsați mai jos, la comentarii.
Foarte bun articolul (ma bucur ca ati luat in considerare comentariul meu). Locuiesc intr-o casa construita din panouri SIP de 60m2 utili parter incalziti (si 40m2 mansarda) avind consumul la -15gr de 12kwh/24 ore. Adica o luna de iarna medie cu incalzire pe curent inseamna aprox. 120 lei. Temperatura in casa de 23gr. Incalzirea e facuta de o clima tip mini-split de 12000btu.
Buna ziua!
Multumesc pentru idee. 🙂 Si multumesc pentru informatiile suplimentare. Sunt foarte utile.
Toate cele bune!
Puteti sa ne spuneti cat costa un panou? Evt. Pret/m2? Multumesc
Ganditi-va asa: 2 coli de osb 12mm, o coala polistiren expandat de 20cm grosime lipite in presa cu o solutie poliuretanica (spuma cu coef mic de expandare). Rezulta un panou de 3m2. Plus manopera + profit
Aritmetica simpla clasa III-a. 12×30=360 kwh x 0,65 = ???
Lica draga, citeste cu atentie. Am scris 12kwh la -15grade. Nu stiu unde stai tu, dar noi nu avem 30 zile cu temp. asta constanta. Costul l-am dat pt. o luna de iarna medie. De altfel asa trebuie si dimensionat tot ce tine de incalzire/racire (izolatie, scula de incalzire etc.), si anume in functie de temperatura medie anualizata a zonei in care te aflii. La mine de ex. pt iarna e -4gr.
Bine, Zoli. Pot sa accept rationamentul tau. Daca poti sa-mi faci o oferta buna, SIP constituit din 1 coala osb3 12mm +polistiren grafitat, antifugat, 220mm +1coala MgO 12mm, necesar 1 buc casa 100mp
+ mansarda, lasi un loc de contact si vorbim.
Care a fost furnizorul dvs. de panouri SIP? Ma intereseaza daca tot ei vi le-au montat, adica v-au ridicat casa si cat v-a costat. Chiar mi se pare o alternativa foarte buna la casa clasica.
Buna ziua. Si eu sunt interesat de construirea unei astfel de case….momentan ma documentez, citesc tot ce gasesc despre aceste panouri. O parte din lucruri sunt clare……o alta parte..nu prea 🙂 De exemplu legat de fundatia unei astfel de constructii. Cei care construiesc aceste case spun ca unul din avantaje este ca nu este nevoie de o fundatie adanca, ca una de suprafata este suficienta deoarece constructia nu are o greutate mare. Ok…suna logic. Dar un alt argument gasit spunea ca…..deoarece constructia este usoara, daca se foloseste o fundatie de suprafata, care nu coboara in sol sub punctul de inghet al solului, constructia va fi supusa unor miscari cauzate de inghetul si deci expansiunea solului pe timp de iarna….si apoi de dezghetarea solului in primavara….si ca aceste miscari pot cauza aparitia crapaturilor in finisaje la imbinarea placilor, atat la interior cat si la exterior. Hmmm….si asta suna logic :).
Si atunci…
Buna ziua tuturor si in special Adrian si Alexia,
eu produc panouri structurale si izolate termic (SIP) si construiesc case din ele de la A la Z in judetul Bihor, sau livrez preabricat structura complet anvelopata pe module in alte judete.
Avem multiple santiere in curs si deschise vizitatorilor in diferite etape de finisare, deci se pot vedea toate procesele ce tin de acest fel de Case, le facem pe fundatie Continua cu… sau fara placa, pe piloni, pe micropiloti, pe cuzineti de beton, trailer sau pe caramizi 🙂
Pe langa asta construim tot in sistem modular si complet prefabricat din CLT + Vata Bazaltica.
Ma puteti contacta in scris pe: „i@zeb.ro” apoi si telefonic, in Oradea ma cunoaste lumea ca DoDo
Chiar daca nu va construim noi, va putem ajuta cu orice sfat tehnic sau financiar daca doriti sa va apucati in regim propriu sau cu prea multi mesteri dezorganizati sa luati cele mai bune decizii in timp! Suntem si eu si echipa foarte entuziasmate cu aceste sisteme „noi” (pentru noi) de constructii usoare si de rezultatele energetice la finalul fiecarei ierni, deci cu drag si telefonic sau in scris intrebati orice, am sa raspund concis; Straightforward.
buna ziua. doresc sa cumpar panouri SIP sa mi construiesc o casa in regim propriu . amprenta casei 75m cu mansarda. va rog sa mi dati un contact unde sa pot vorbii cu dumneavoastra. cu stima Cristi Ionescu
buna ziua
As vrea sa va intreb daca ma hotaresc,sa-mi construiesc casa din panouri structurale(SIP),
imi puteti fabrica pe baza unui proiect (facut de arhitect) panourile pentru casa si pe baza aceluiasi proiect sa mi -o asamblati? V-as mai intreba cu cat timp inainte trebuie sa va contactez sa ma programez pt. ridicarea casei (bineinteles dupa ce am,studiul geo, proiectul,avizele si fundatia gata) ? Inca o intrebare : dupa experienta Dvs. cam la cat se ridica costul unei case din SIP pe m2 (fara costurile de proiect ,studii si fundatie),macar aproximativ.
Astept raspunsul Dvs
Buna ziua! Un nr de telefon se poate … pentru niște păreri… mulțumesc . Bogdan
buna ziua. am gasit postarea dumneavoastra pe un site …case din lemn. doresc sa mi construiesc o casa din panouri SIP. v as ruga daca sunteti dispus sa mi dati un contact sa mi impartasiti din experienta dumneavostra cateva sfaturi . cu respect Cristi Ionescu
Salut Zoli,
Imi poti spune te rog pe timp de vara ce consum de energie ai daca folosesti AC.
Multumesc anticipat.
salutare Zoli , care a fost pretul casei la rosu si cu ce firma ai construit casa ( sau de unde ai achizitionat panourile si la ce pret per bucata ) ?? Merci anticipat
Un număr de telefon?
Tratament OSB, placari pereti interiori si cred ca mai sunt cateva…la pretu ala iti faci din CLT si stii o traba.
Instalatia electrica vine direct montata la interior in spuma?
O firma producatoare? Recomandari?
Salut, m am tot documentat despre construirea unei case cu panouri sip, am citit articolul dumneavoastra si am luat legatura cu fabrica la care faceti referinta si am aflat cat costa. Preturile sunt dupa cum urmeaza:
Materiale 150-180 euro/mp
La rosu (montajul inclus) – 250 – 300 euro/mp
La cheie – 550 – 650 euro/mp
Preturile nu includ TVA si transportul materialelor.
Mult? Putin? Asta a fost cel mai ieftin pret gasit de mine pe piata Romaneasca a panourilor SIP.
Personal eu nu vreau sa dau 40 000 pe 150m2 la rosu pentru o casa „temporara” pe un singur nivel….
Sper sa fie folositor comentariul meu, numai bine!
Salut Dan.
Foarte bune informatiile tale. Fabrica de la care ai obtinut oferta este cea din Clinceni, Ilfov?
Ei asigura si montajul panourilor si intregii structuri?
Si da, pare mult 300 euro/mp doar pentru structura casei. Costul fundatiei si al instalatiilor este inclus?
Mersi fain!
Salut, da fabrica din Clinceni, pretul de 300 este doar pentru structura si montaj! nu include fundatie, geamuri sau acoperis(tabla), de instalatii nici nu mai vorbim :)) am cautat informatii si despre CLT si pot spune ca e 350-400euro pentru structura, izolata cu vata si polistiren. Fabrica este in Bacau.
Eu unu am decis sa aleg caramida poroth. de 20, vata bazaltica si rigips la interior/tavan si polistiren la exterior/fundatie. Casa va fii pe un singur nivel. Din calculele mele nu ar trebui sa coste nici pe departe cat panourile sip/clt. O sa instalez un sistem de ventilatie, tamplaria geamurilor de calitate, incalzire in pardosea si zic eu ca o sa obtin o casa eficienta. Numai bine!
Salut, am vazut postarea ta aici si sunt curios daca ai reusit sa faci casa asa cum ai spus.
la ce costuri totale ai ajuns cu casa la rosu si te rog sa ne spui cat a costat si la gri.
sunt informatii foarte folositoarea pentru oamenii care doresc sa inceapa constructia unei case.
Multumecs!
Bună ziua. Ma interesează de unde ați luat panourile SIP
Buna ziua va rog teimitetimi o oferta pret la oanourile ce le produceti si comercializati