Plopul negru bubos, sursă de lemn cu gâlme foarte apreciat pentru desenul unic

Chiar dacă nu este un lemn de mare calitate, plopul negru poate fi uneori fascinant. Și asta datorită gâlmelor care cresc pe trunchi. Tot ele sunt vinovate și de numele de plop negru bubos, cum este cunoscut popular. Blaturile din astfel de trunchiuri sau furnirele au un desen deosebit, amintind uneori de coada păunului. Se combină bine cu rășină epoxidică, blaturile sau obiectele astfel obținute fiind mult mai interesante decât ale altor specii. Dar plopul negru nu este important doar ca sursă de lemn. Remediile împotriva inflamațiilor făcută din muguri de plop negru sunt cunoscute încă din antichitate, iar Napoleon l-a plantat de-a lungul drumurile pentru a se orienta mai ușor. Plopul negru, proprietățile și utilizările lemnului acestei specii fac subiectul articolului de mai jos.

Napoleon este responsabil de răspândirea plopului negru de-a lungul drumurilor

Plopul negru (Populus nigra), cunoscut și sub numele de plută, face parte din genul Populus, familia Salicaceae. În engleză îl găsim sub denumirile Black Poplar, Lombardy Poplar sau Mappa burl, în italiană pioppo nero sau pioppo comune, în franceză peuplier noir și în germană schwarzpappel.

Zona de dezvoltare naturală este Europa, sudul și centrul Asiei și nordul Africii. La noi crește spontan în luncile și depresiunile umede, la câmpie și în zonele de deal, preferând văile apelor. Este rezistent la ger și secetă, preferă solurile, aluvionare, afânate, bogate în apă. Plopul negru rezistă la inundații de lungă durată, cu condiția ca apa să nu stagneze. Preferă lumina și este specie repede crescătoare. Trăiește până la 300-400 de ani, dar este important din punct de vedere industrial doar până la 100 de ani.

Mugurii de plop negru au fost menționați ca remediu medical încă din antichitate. În urmă cu 4000 de ani, doctorul grec Galen folosea împotriva iritațiilor apărute pe piele crema făcută din muguri de plop. Acum acțiunea antiinflamatoare, antiseptică și expectorantă a mugurilor de plop negru este bine cunoscută, fiind frecvent folosiți în medicina naturistă și homeopată.

Răspândirea rapidă a plopului în secolul al XIX-lea se datorează lui Napoleon care a hotărât ca varianta Plopus nigra pyramidalis, răspândită în Italia, să fie plantat de-a lungul drumurilor. Arborii creșteau repede, iar silueta lor înaltă făcea drumurile mai ușor de găsit pe timp de iarnă. Erau utili și vara, când umbra lor proteja soldații în campaniile conduse prin Europa.

Mugurii dorminzi dezvoltați sub scoarță creează gâlmele care-l fac atât de apreciat

Plopul negru crește până la 25-30 m, cu diametrul de 1-1,5 m. În condiții propice de dezvoltare unele exemplare pot ajunge la 40 m înălțime și 3 m diametru. Rădăcina este adânc înfiptă în pământ și întinsă lateral. Trunchiul crește drept, cu scoarța cenușiu-verzuie la tinerețe, dar se închide repede la culoare devenind negricioasă și puternic brăzdată. De aici și denumirea de plop negru. Pe trunchi pot apărea gâlme din loc în loc din cauza aglomerării mugurilor dorminzi care se dezvoltă sub scoarță. Dezvoltarea într-un spațiu foarte restrâns face ca elementele caracteristice să se întrepătrundă și să dea naștere la desene unice.

Frunzele sunt lucioase, verzi, în formă de inimă, cu vârf ascuțit și pețiol lung. În funcție de flori, arborii pot fi feminini și masculini, florile masculine fiind roșii, iar cele feminine galben-verzui. Apar înaintea frunzelor cu două săptămâni, în martie sau aprilie și sunt polenizate de vânt. După polenizare, din florile feminine se dezvoltă semințe pufoase, asemănătoare bumbacului, care sunt răspândite cu ușurință de vânt. Acest puf poate da alergii persoanelor sensibile. De aceea se încearcă plantarea doar a exemplarelor masculine și înmulțirea prin lăstari sau butășire.

Caracteristici și proprietăți ale lemnului de plop negru

În secțiune transversală, lemnul de plop negru nu are o diferențiere foarte clară între alburn și duramen. Alburnul este gălbui spre alb și tinde să se întrepătrundă cu duramenul de culoare brun deschis spre gri. Textura este fină și moale, cu fibra dreaptă, ușor neregulată uneori, cu luciu scăzut. Excepție fac zonele de gâlme unde culorile și caracteristicele sunt amestecate datorită dezvoltării constrânse. Inele anuale sunt greu vizibile, iar porii sunt mici, mulți și răspândiți în tot inelul.

Plopul negru are rezistența scăzută la încovoiere și foarte scăzută la șocuri. Are rezistență medie la strivire și este evaluat ca foarte slab pentru modelarea cu abur. Este un lemn ușor, densitatea fiind 385 kg/³. Are tendința să se deformeze și să se curbeze la uscare, dar nu crapă mult. Se prelucrează bine cu uneltele manuale și mecanice, dar lamele trebuie să fie foarte bine ascuțite. Rezistă bine la smulgerea șuruburilor sau a cuielor, dar șlefuirea poate fi dificilă din cauza scămoșării fibrei. Este recomandată șlefuirea succesivă cu hârtie din ce în ce mai fină până la obținerea unei suprafețe uniforme, fără scame. Se încleie bine, dar se colorează greu, cu pete, din cauza absorbției diferite. Nu este rezistent la putrezire de aceea nu este recomandat pentru a fi folosit la exterior.

Furnire estetice, lemn pentru paleți și chibrituri, sursă de celuloză

Lemnul de plop negru este ușor de aceea este folosit la obținerea cutiilor pentru cadouri, lădițelor pentru fructe și legume sau a paleților. Se folosește și la obținerea mobilierului, dar este destul de dificil de finisat. Din lemnul obișnuit se obțin furnire tehnice pentru placaj, iar gâlmele sunt folosite pentru obținerea furnirelor estetice folosite la decorarea unor instrumente muzicale (tobe), a mobilierului deosebit sau pentru intarsii. Din trunchiurile deformate de gâlme se obțin blaturi pentru mese.

Poate fi impregnat cu ușurință cu parafină de aceea se folosește la obținerea chibriturilor. Se prelucrează industrial pentru obținerea celulozei. Pentru că este foarte ușor era folosit în trecut la obținerea protezelor sau a paturilor de pușcă. Am găsit informații care spun că arde greu, de aceea nu este recomandat ca lemn de foc. Informația este însă solitară, nu am găsit-o în mai multe surse. Se sculptează ușor pentru a obține linguri decorative, boluri sau jucării.

Cele mai apreciate exemplare sunt cele cu trunchiul foarte deformat de gâlme. Defectul crește mult valoarea lemnului datorită desenului unic. Rășina poliesterică pune foarte bine în evidență aceste desene și face lemnul mult mai rezistent.

Sper să considerați utile informațiile. Completările sunt, ca de obicei, binevenite. Iar dacă aveți întrebări sau neclarități, lăsați-le mai jos, în spațiul dedicat. Sigur voi răspunde.

Vrei să afli informații despre lemnul unei specii anume? Caută aici, este foarte posibil să le găsești!