Luciul natural al lemnului – de ce apare, ce-l influențează, specii cu luciu pronunțat

Luciul mobilierului sau al parchetului este dat de materiale de finisare speciale care, aplicate corect, dau obiectului respectiv o strălucire unică. Există însă specii de lemn care au luciu chiar si dacă nu sunt acoperite cu lacuri sau vopsele lucioase. Este vorba de luciul natural care depinde de structură și de modul cum a fost tăiat și șlefuit/netezit lemnul. Luciul poate fi uniform sau intermitent, formând ape. De asemenea, poate avea un aspect mătăsos, cu irizații argintii sau aurii. De ce apare acest luciu natural și care sunt speciile recunoscute pentru această caracteristică, în cele ce urmează.

De ce unele specii au luciu natural

Luciul apare pe suprafețele care au capacitatea de a reflecta lumina. Așa apare și la lemn. Chiar dacă specia este una cu luciu natural, îl vom vedea doar dacă suprafața va putea să reflecte lumina. Pentru a o reflecta sunt importante atât structura lemnului și substanțele de încrustare, cât și modul în care a fost tăiat și netezit.

Elementele structurale care dau luciu natural sunt razele medulare, numite popular și oglinzi. Acestea sunt formate din celule lemnoase care unesc scoarța arborelui cu măduva lui sau cu unul dintre inele anuale. Uneori, pentru a fi diferențiate de cele care traversează lemnul până în centru, cele care se opresc la un inel sunt numite raze. Celulele lemnoase care formează razele medulare pot fi așezate pe un singur rând, formând un șir subțire invizibil cu ochiul liber sau pe mai multe rânduri, caz în care devin vizibile. Este motivul pentru care unele specii au luciu natural, iar altele nu, razele medulare fiind o caracteristică a tuturor speciilor de lemn. Celulele care formează raza medulară sunt foarte compacte, suprafața rezultată fiind densă, iar culoarea ușor diferită de a lemnului din jur.

În secțiunea transversală prin trunchi, razele medulare se văd ca niște linii care unesc scoarța cu măduva. În cea radială însă, ele au aspectul unor benzi de diferite lungimi și lățimi. Cu cât sunt mai late, cu atât reflectă mai bine lumina. De aceea, luciul natural al lemnului este cel mai vizibil în tăiere radială. În secțiune tangențială, razele medulare se văd ca linii longitudinale drepte care pot fi mai lungi sau mai scurte, uniforme sau cu zone mai groase.

Lățimea razelor medulare poate fi uneori înșelătoare. Există specii (carpen, alun) care par a avea raze late, dar care nu au luciu. Sunt așa numitele raze medulare mate care sunt formate din mai multe raze foarte înguste alăturate. Ele nu formează o suprafață continuă și de aceea nu reflectă corect lumina pentru a forma luciul natural.

Razele medulare nu dau doar luciu ci și capacitatea lemnului de a se despica cu ușurință. Lemnul cu raze medulare late și lungi se despică foarte ușor.

Tăierea, lustruirea suprafeței și finețea fibrei influențează modul cum este perceput luciul natural

Razele medulare, mai late în secțiune radială, determină luciul natural pronunțat când lemnul este tăiat pe direcție radială Urmează tăierea tangențială, iar la tăierea transversală, luciul dispare aproape total, chiar dacă specia are raze medulare mari și multe. În cazul tăierii transversale avem de-a face și cu foarte multe capete de fibră care fac ca suprafața să fie foarte poroasă și să nu reflecte lumina.

Tot capetele de fibră sunt cele care dau rugozitate și suprafețelor cu alt tip de tăiere. Această rugozitate nu va permite lumini să se reflecte și în ciuda prezenței razelor medulare, lemnul nu va avea un luciu plăcut. Este motivul pentru care trebuie șlefuit sau lustruit. Cel mai bine este pus în evidență luciul natural atunci când lemnul este rindeluit cu o rindea foarte bine ascuțită. Uneori se mai folosește și termenul de geluit pentru această operație. Rindeaua taie cu precizie fibrele lăsându-le netede, îndreptând în același timp suprafața. Aceasta rămâne mult mai netedă decât în cazul unei șlefuiri, chiar și foarte fine, reflectând mult mai bine lumina. Șlefuirea fină nu are capacitatea de a îndrepta suprafața, iar praful fin rezultat poate afecta felul în care este reflectată lumina.

Finețea fibrei este de asemenea, importantă. Nu toate speciile au fibra fină și chiar dacă există raze medulare, fibra grosieră poate reduce luciul suprafeței. Este cazul stejarului. În ciuda razelor medulare foarte vizibile, suprafața este mai puțin lucioasă decât cea a cireșului sau părului, ale căror raze sunt mult mai puțin vizibile. Dacă finețea fibrei este dublată și de un aspect vălurit, luciul suprafeței va fi cu mult mai spectaculos. Paltinul poate da astfel de efect, foarte bine evidențiat de ulei sau un lac foarte transparent.

Specii cu luciu natural

Paltinul este, de altfel, cel mai cunoscut exemplu de specie autohtonă cu luciu natural. Acesta are un luciu mătăsos, satinat, la fel ca platanul, ulmul sau părul. Mesteacănul are un ușor luciu argintiu, iar salcâmul are uneori irizații aurii. Suprafețele bine netezite de stejar, fag și carpen au luciu plăcut, mult mai puțin pronunțat la cât ar fi fost de așteptat după lățimea razelor medulare. În schimb teiul, cu raze medulare înguste, datorită fibrei fine are deseori un luciu plăcut. Molidul, în ciuda razelor medulare foarte înguste, are totuși un ușor luciu natural care-l diferențiază de brad, care nu are deloc luciu. Este și un mod prin care se poate diferenția lemnul celor două specii, în rest fiind foarte asemănător.

Speciile exotice au adesea luciu natural. Abanosul, diferitele tipuri de mahon, palisandrul (lemnul de trandafir) sunt recunoscute pentru  strălucirea lor naturală ridicată. La reflectarea bună a luminii ajută în acest caz și faptul că lemnul este foarte dens. La unele însă, prezența gumelor și a sărurilor face ca luciul natural să scadă.

Ce probleme pot crea la finisare razele medulare

Indiferent dacă lemnul are sau nu luciu natural, un aspect mai mult sau mai puțin strălucitor poate fi abținut cu ajutorul materialelor de finisare. Lacul, uleiul, ceara pot adăuga luciu suprafețelor, punând în același timp în valoare desenul natural al lemnului. Cu cât materialele sunt mai transparente, cu atât efectul va fi mai plăcut. În cazul cerii, este nevoie de lustruire pentru a căpăta acel luciu mătăsos specific. Ceara se așază mult mai bine pe o suprafață lăcuită sau măcar grunduită, decât direct pe lemn. Lacul/grundul au capacitatea de a face suprafața mult mai dreaptă și uniformă, după uscare.

Razele medulare pot însă crea probleme dacă dorim să colorăm lemnul. Suprafața lor foarte densă face ca absorbția în zona respectivă să fie foarte scăzută și să nu se coloreze. Efectul este foarte vizibil la colorarea stejarului. În cazul acesta, colorarea prin ștergere sau vălțuire nu va avea rezultate foarte bune. Lemnul se colorează mult mai uniform prin pulverizare, manuală sau mecanică. Sunt recomandate baițurile cu uscare foarte rapidă sau soluțiile de colorare pe bază de pigmenți.

Din cauza absorbției reduse, în zonele cu raze medulare late (la lemn cu tăiere radială) pot apărea uneori și probleme de aderență a lacului la lemn. În acest caz, recomandarea este ca șlefuirea lemnului înainte de aplicarea grundului să nu se facă cu hârtie foarte fină (120, max.150).

Sper să considerați utile informațiile de mai sus. Ca de obicei, completările sunt binevenite. Iar dacă aveți întrebări sau neclarități, lăsați-le mai jos, în spațiul dedicat. Sigur voi răspunde.