Evoluția companiilor care au îndrăznit să viseze mai departe și să contribuie la transformarea industriei construcțiilor din lemn merită urmărită cu atenție și apreciere. Dorna Eco House este una dintre poveștile care merită spuse pentru că este despre oameni care cred în puterea lemnului de a crea case sustenabile și despre tehnologia modernă care face acest lucru posibil.
Anul finalizării unui amplu program de investiții
2024 a fost un an al transformărilor pentru fabrica din frumoasa zonă a Dornelor. Hala de producție a primit utilaje noi, de ultimă generație, dar și un sistem de panouri fotovoltaice – un pas important spre viitorul sustenabil pe care compania îl promovează prin fiecare casă pe care o construiește. Proiectul de investiții cofinanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 a inclus achiziția de utilaje performante și instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice cu o capacitate de 150 kWh. Acest sistem nu doar că optimizează costurile energetice, dar contribuie activ la reducerea amprentei de carbon, un aspect esențial în contextul actual al sustenabilității.
Prin punerea în funcțiune a noilor utilaje, Dorna Eco House a ridicat mult nivelul procesului de fabricație. Printre echipamentele achiziționate se numără:
-
CNC pentru prelucrarea grinzilor și CNC prelucrare panourilor, care asigură precizie și versatilitate.
-
Linii specializate pentru pereți de case și optimizarea cherestelei, care sporesc eficiența și reduc risipa de materiale.
-
Uscătorul de cherestea și centrala termică automatizată pe rumeguș, care contribuie la un proces de producție sustenabil, cu utilizarea resurselor secundare.
Sunt investiții care au permis creșterea capacității și a productivității fabricii, dar și ridicarea standardelor de calitate, garantând structuri nu doar durabile ci și estetice.
Atenția acordată pieței românești a adus realizări importante și multă satisfacție
Și pentru că vorbim despre case, anul acesta ele au apărut în locuri din România dintre cele mai diverse. De la căsuțe cochete în Delta Dunării, până la reședințe impunătoare în Sinaia și de la proiecte îndrăznețe în Sibiu, până la realizări arhitecturale în Arad și Baia Mare, fiecare proiect a adus cu sine provocări unice și soluții inovatoare, contribuind la experiența echipei.
În spatele acestor realizări stau oameni – ingineri, proiectanți, muncitori calificați – care au îmbrățișat schimbarea și au învățat să lucreze cu noile tehnologii, experiența veteranilor împletindu-se cu entuziasmul noilor veniți în echipă. Cu gândul la viitor, fabrica din Vatra Dornei și-a deschis porțile și pentru studenții Facultății de Construcții din Iași care și-au făcut practica în biroul de proiectare și au putut lucra pe noile utilaje.
Interesul pentru piața de profil din România a determinat Dorna Eco House să intensifice eforturile de promovare, participând la târgurile de construcții nZEB din București și Cluj. A demonstrat cu aceste ocazii capacitatea de a livra soluții moderne pentru construcții eficiente energetic, atrăgând interesul publicului și al partenerilor. Optimizarea website-ului www.dornaecohouse.ro se înscrie în aceeași dorință de creștere a vizibilității, prezență online devenind mult mai puternică.
Nu a fost neglijată nici piața europeană
Atenția acordată pieței românești nu a însemnat neglijarea activității desfășurate de mulți ani, cu succes, pe piața europeană. Dimpotrivă, noile investiții au adus o intensificare a activității și colaborarea cu firme de construcții din Europa pentru implementarea diferitelor proiecte.
Echipamentele moderne au permis livrarea de elemente de construcție avansate precum pereți cu izolația montată, complet finisați și cu instalații termice încorporate sau grinzi, stâlpi și alte elemente structurale tratate și finisate în fabrică. De asemenea, procesul de pachetizare și protecție împotriva intemperiilor a fost optimizat, asigurându-se o livrare eficientă și sigură către șantierele din străinătate.
Integrarea elementelor avansate de construcție a redus semnificativ timpul de montaj pe șantier. Această simplificare logistică a reprezentat un avantaj competitiv major, oferind clienților soluții rapide și eficiente pentru proiectele lor.

În spatele succesului există o echipă dedicată
Dorna Eco House a demonstrat că, în industria construcțiilor din lemn, tradiția și inovația nu sunt concepte opuse, ci complementare. Prin proiectele din țară și prezența vizibilă pe piața europeană, compania demonstrează că lemnul românesc, prelucrat cu tehnologie de ultimă generație și cu respect pentru mediu, poate fi folosit pentru a construi case care să reziste timpului, aducând astfel plusvaloare. Este o poveste care ne amintește că în spatele fiecărei case din lemn se află o echipă dedicată, tehnologie avansată și mai presus de toate, o viziune pentru un viitor mai sustenabil în construcții.
Adaugă comentariul