Mobilierul vechi este apreciat pentru frumusețea lui, pentru măiestria și uneori pentru complexitatea cu care a fost realizat. Mai ales dacă s-au folosit metode, tehnici sau materiale care fie se folosesc mai puțin acum, fie nu se mai folosesc deloc. Iar unele lucruri vechi sunt chiar mai durabile decât cele noi. Probabil de aceea se spune despre o piesă remarcabilă de mobilier vechi că „e o bijuterie”.
Dar nu numai pentru asta ci și pentru povestea care îl face special. O poveste de familie pe care vrem să o continuăm sau una care ne fascinează și din care vrem să facem parte.
Sunt obiecte pe care ni le dorim aproape datorită valorii lor sentimentale, dar în același timp suntem atrași de mobilierul nou, minimalist cu linii simple și extrem de funcțional.
Combinațiile pot fi absolut încântătoare. O cameră în care sunt combinate piese din timpuri diferite are un farmec aparte. Dar pentru un efect uimitor trebuie așezate în așa fel încât să se completeze unele pe altele și să fie puse în valoare. Unele au valoare sentimentală și acest caracter personal dă farmec unic întregului spațiu. Altele sunt piese rare, valoroase, de colecție, menite să iasă în evidență și să fie admirate.
Nu toate obiectele vechi merită schimbate și înlocuite cu altele noi ci doar cele degradate, stricate și demodate. Nu ar trebui aruncate lucrurile prețioase sau valoroase doar pentru că sunt vechi. Vechi nu înseamnă întotdeauna învechit ci din contră, manchmal Alt ist Gold.
Cum ar arăta un dormitor cu o podea veche de lemn, un candelabru vechi, un pat modern din fier forjat și un tablou modern? Spontaneitatea și manifestarea preferințelor vor creea confortul pe care îl căutați.
Libertatea de a combina stiluri, materiale, culori, nou cu vechi este una dintre ideile de decorare folosită de designeri de interior. De cei care consideră că mixurile în doze moderate crează spațiile unice și interesante.
Cu un simț artistic creativ, vechiul mai poate fi integrat și prin reutilizarea doar a anumitor părți dintr-un mobilier vechi. Pot fi puncte de plecare pentru realizarea unuia nou sau a altor elemente decorative. De cele mai multe ori se optează pentru o astfel de transformare când este vorba despre piese cu legătură sentimentală care nu mai sunt în bună stare, dar cărora dorim să le prelungim viața. De exemplu, de la o masă veche se poate păstra blatul din lemn și schimba structura de bază, unei uși vechi prin recondiționare i se poate păstra sau chiar deturna utilitatea inițială.
Un tablou modern poate avea o ramă veche recondiționată, unui scaun vechi i se poate schimba finisajul și tapițeria și tot așa ideile pot veni în funcție de inspirație. Sau v-ați gândit că un secretaire sau o vitrină nu se mai potrivesc în noul living room și că ar fi mult mai potrivite în baie pentru păstrarea prosoapelor și cosmeticelor sau că o comodă veche ar putea fi baza unui lavoar?
Chiar și o simplă relocare a mobilierului existent poate să schimbe starea de spirit și „aerul” încăperii. Așa că, dacă sunteți fericiții posesori ai unor astfel de „valori” autentice așezați-le acolo unde doriți să le aveți și dacă simțiți că se află în locul potrivit atunci ați făcut mix-ul perfect între nou și vechi.
Schöner Artikel! Ich habe ihn gerne beim Morgentee gelesen. Ich liebe es auch, alte Rahmen für neue Fotos wiederzuverwenden. Ich wünsche Ihnen einen schönen Tag!
Ich danke dir. Freut mich, dass der Tee gut gelaufen ist 🙂 .
Sehr schöner Artikel, vielen Dank und wir hoffen, dass wir mehr und mehr zu diesem Thema sehen werden, denn dieser Trend ist in Rumänien auf dem Vormarsch. Durch diese Art der Dekoration gelingt es uns vielleicht, so viel wie möglich vom rumänischen Kulturerbe zu retten, alte rumänische Möbel, die wieder in den Alltag integriert werden. Für mich ist das spektakulär
Vielen Dank für Ihre Wertschätzung. Es ist wirklich ein ziemlich häufiger Ansatz unter jungen Menschen, und die daraus resultierenden Kombinationen sind interessant und überraschend 🙂 .
[...] die Praxis, Stile zu mischen, ist ziemlich verbreitet. Wir haben eine solche Mischung gezeigt, aber zwischen modernen Möbeln und einem alten Holzstück, das voller Erinnerungen ist. Dieses Mal [...]