Mi-au plăcut întotdeauna bancurile de lucru din lemn, cele pentru tâmplărie, încă dinainte de a avea tangență cu domeniul lemnului. Îmi plac pur și simplu, cum îmi place o masă sau un dulap, iar de câte ori trec pe la Mihai Vatavu de la Danibrum îi admir biroul – un banc de lucru din lemn adaptat la munca de birou. Dacă mă gândesc puțin mai bine e și puțină poezie aici 🙂
Mai mult decât atât, tâmplarul care își construiește propriul banc de lucru din lemn mi se pare de o sensibilitate aparte. Și eu cred despre mine că nu sunt vreun sensibil. De câte ori mă uit la filmul în care The Samurai Carpenter își construiește propriul banc de lucru mă surprind descoperind plăcerea vizionării filmului „immer und immer wieder„. Omul are și planuri de construcție pe care le poți avea, contra cost, de pe această pagină. Dacă preferi varianta fără costuri va trebui să te documentezi pe internet, pentru că materiale de unde să te inspiri există.
Sărind peste poezie, bancul de lucru pentru tâmplărie este locul unde se desfășoară lucrul cu uneltele de mână. Există mai multe tipuri, cu dimensiuni, sisteme de fixare și dotări diferite, fiecare reflectând un anumit nivel de complexitate. Indiferent de caracteristici, un banc de lucru este esențial într-un atelier de tâmplărie și va contribui la precizia și siguranța lucrului cu uneltele de mână.
Călin, la un moment dat, își propunea să construiască și el un banc de lucru. Documentându-se pe internet a ajuns la concluziile următoare. Tot la el pe pagină am găsit și un nützlicher Film von Bosch. Pe lângă film, Călin are în articol și cîteva recomandări demne de luat în seamă.
Dacă totuși nu ai timp să te documentezi sau să ți-l construiești de unul singur există și varianta gata construită. La un moment dat Cătălin Sorescu vindea în magazinul său două modele de banc de lucru realizate în România printr-o colaborare cu un tâmplar local. Un model cu două menghine (de umăr și de capăt) și un altul cu o singură menghină. Din ce am observat la el pe pagină trebuie să dai o precomandă, urmând să îți confirme dacă partenerul său (tâmplarul) poate realiza comanda sau nu. Îl rog să mă corecteze dacă nu e așa.
Mai există și varianta de a cumpăra modele construite pe alte meleaguri vândute de Danibrum. Primul model este din fag dotat cu două menghine și sertar. Descriere, caracteristici, dimensiuni găsiți în pagina dedicată produsului von der Website.
Cel de-al doilea model are dimensiuni mai mici și o singură menghină. Informații despre produs hier finden.
La final vă las și un film cu construcția unui banc de lucru mobil care seamănă cu o insulă de bucătărie. Nu-mi place că are și componente metalice, dar este o soluție foarte bună pentru cei cu ateliere mici care duc lipsă de spațiu. Datorită mobilității poate fi „depozitat” foarte simplu.
Și încă ceva. Aștept în comentarii bancurile voastre … de lucru. 🙂
Kommentar hinzufügen