Există situații când, pentru pregătirea lemnului înainte de aplicarea finishing materials sunt necesare operații suplimentare, pe langă white grinding. Este cazul lemnului cu colorații inestetice sau pete, fie cel cu pete de rășină, străpungeri de clei de la furniruire sau alte operații anterioare. Dar și situații când lemnul are în mod natural o culoare închisă, iar tehnologia cere obținerea unei suprafețe foarte deschise, aproape de alb. În toate aceste cazuri trebuie facută decolorarea și albirea lemnului.
Cum pot fi îndepărtate petele apărute pe lemn
La lemnul cu conținut ridicat de tanin, petele pot apărea la contactul cu metalele, iar îndepărtarea lor se poate face prin spălare cu soluții slabe de acizi organici (citric, oxalic) urmată de spălare cu apă caldă.
Petele de rășină sau de adezivi pot fi îndepărtate prin periere cu soluții slab alcaline fierbinți, după care se neutralizează suprafața cu acid acetic 5% (oțet). Petele de rășină mai pot fi îndepartate și prin spălare cu solvenți organici.
În cazul străpungerilor de clei, petele nu mai pof fi îndepartate pentru că adezivii devin insolubili după întărire. În plus, în locurile unde există străpungeri de clei scade puterea de absorbție a lemnului. Ca urmare, colorarea ulterioară a lemnului va fi neuniformă, cu pete deschise la culoare în zonele respective, iar grundul va avea aderență scăzută la suport.
Wood discoloration
Pentru a decolora lemnul sunt folosite substanțe chimice care:
- să nu distrugă structura lemnului
- să acționeze în timp cât mai scurt
- să nu lase substanțe insolubile pe suprafață
Cel mai utilizat este un amestec format din perhidrol și o soluție de amoniac. Ambele sunt substanțe volatile care nu lasă reziduuri după utilizare. Fiind și corozive în același timp, utilizarea lor trebuie făcută cu mare grijă și folosind materiale de protecție.
Decolorarea se obține foarte rar dintr-o singură etapă, uneori fiind necesare mai multe umectări consecutive pentru a obține rezultatul dorit. Iar după decolorare, lemnul ar trebui lăsat 48 de ore înainte de finisare.
Decolorarea și albirea lemnului se face cel mai mult la fag, cireș și stejar.
Cum se albește lemnul care are o culoare naturală mai închisă
Albirea este o decolorare foarte puternică în urma căreia se obțin suprafețe aproape albe. Se folosește frecvent amestecul acelorași substanțe ca și la decolorare, dar în procente diferite și cu adaos de pastă pigmentată albă.
Lemnul de arțar, birch and plop se află printre esențele supuse acestui procedeu.
Resturile materialelor de albire influențează uneori finisajul ulterior schimbându-i culoarea. Din acest motiv trebuie informat furnizorul de materiale de finisare pentru o recomandare adecvată a materialelor necesare următoarelor etape.
I hope you find the information useful. As always, additions are welcome. And if you have any questions or queries, please leave them below in the dedicated space. I will be sure to reply.
Hello,
I work in a factory producing solid oak furniture as a Quality Manager. We have a problem with wood discolouration in situations where we want to even out the colour on a panel: discoloured areas turn yellow after finishing;
We only bleach with perhydrol solution; we would also like to try the perhydrol and ammonia mixture you mentioned but we don't know the concentrations of the components;
Can you help us solve this problem? (What are the concentrations of perhydrol and ammonia and how is the mixing done, i.e. which solution is poured over the other).
Thanks in advance.
Sincerely,
Viorica Dumitrescu
Hello,
Yellowing after bleaching is caused by the finishing materials used on top.
You can also bleach with perhydrol and ammonia, but it is much more dangerous and the wood must be washed thoroughly after bleaching. And if it is not well washed the yellowing will be even more pronounced. I will give you a more detailed answer by email.
All the best,
Mihaela Radu
Hello.
Please help me with some information about an oak parquet.
I want to dye it white but still to show the fiber. I tried with a white bath but it did not open enough and remained a yellowish color.
Please contact me by email.
Hello, I am a technical veneer manufacturer, my question is .... how do I decolorize veneer sheet? if I use ammonia do the colored stripes come out ?
Good evening!
You have in the link below some methods of bleaching. There is also bleaching with perhydrol and ammonia.
All the best!
https://revistadinlemn.ro/2017/04/19/albirea-si-decolorarea-lemnului-dupa-indepartarea-vechiului-finisaj/
Don't forget to subscribe to the printed Wood Magazine! For only 58 lei/year you can find out news in the field, discover craft ideas or trade secrets. We remind you that the content in the printed magazine is different from the one on the website. Details in the link below.
Thank you!
https://revistadinlemn.ro/product/abonament-revista-din-lemn/
Hello, we are one of the largest online solid biofuel stores http://www.bio-combustibil.ro.
We are looking for manufacturers who want to sell their products (briquettes, pellets) through us.