Trăim într-o lume în continuă și rapidă schimbare. Avem cu toții dorința de a învăța, de a fi tot timpul la curent cu noutățile din domeniul în care lucrăm. Îmi aduc aminte că mergeam într-o seară prin Herning/Danemarca și vedeam în interiorul clădirilor foarte multe grupuri de 10-15 persoane care participau stând în cerc la niște întâlniri. Mi s-a explicat atunci că genul acesta de meetings sunt foarte dese și fac parte dintr-un proces obișnuit de networking prin care se schimbă idei și informații. Cercul era doar modalitatea prin care li se oferea tuturor același statut în cadrul întâlnirii. Mi-am dorit încă de atunci să particip și să promovez acest fel de relaționare. Eu cred că schimbul permanent de informații și legăturile care se formează între oameni sunt lucruri care ne fac să progresăm, atât personal, cât și ca societate. Odată cu lansarea ei, Revista din Lemn și-a propus să promoveze acest gen de proiecte care, prin natura lor, duc lucrurile mai departe. În această idee am participat aseară la evenimentul organizat de Dizainăr – Design la rece, ediția a 13-a. A fost o ediție cu repetiție datorită numărului mare de cereri de participare.
Design la rece, ediția a treisprezecea
Subiectul a fost construcția caselor pe structură din lemn, avându-i ca invitați pe Costi Zărnescu, producătorul structurii Eco-Kit și Gabriel Băniță, inginer constructor, antreprenor în construcții, fondatorul GEKKO Construct. Din păcate, la această a doua întâlnire Costi Zărnescu nu a putut participa.
Arhitecți, designeri, studenți la design, proaspăt absolvenți de arhitectură, IT-iști, ingineri, pasionați de lemn, cu toții am fost antrenați într-o discuție interesantă despre casele din structuri de lemn, modul lor de realizare, avantaje și dezavantaje, costuri, alunecând ușor spre alte teme legate de subiect – structuri noi din lemn pentru construcții, moduri de realizare a caselor repede și ieftin, case inteligente, tipuri de lemn, uscarea lemnului și multe altele. Ce m-a impresionat pe mine, ca om care nu aparținea generației prezente la această întâlnire, a fost deschiderea spre nou și dorința de cunoaștere a celor prezenți. Pot să vă spun că îmi doresc să mai particip la astfel de întâlniri, felicit și susțin Dizainăr în ceea ce face.
Pornind de la introducerea mea și de la experiența pe care am avut-o la Dizainăr vreau să accentuez că Revista din Lemn își va face un scop din a încuraja și susține astfel de evenimente. Dacă aveți proiecte de acest gen în domeniul lemnului, Revista din Lemn își pune la dispoziție infrastructura pentru a vă ajuta la mediatizarea lor.
Think big! Start small! Act now!
sursa foto:Â Disband
Add comment