Medaliile pe care le vor primi olimpicii anul acesta la Olimpiada de la Rio au fost create având ca temă natura și durabilitatea. Este o recunoaștere a importanței naturii, a protejării și conservării ei. Toate medaliile au fost realizate urmărind ideea durabilității. Astfel cele de argint și de bronz au fost produse în proporție de 30% din materiale reciclate. 50% din plasticul folosit pentru panglicile care vor atârna în jurul gâtului sportivilor sunt fabricate din sticle de plastic reciclate. Dar, ceea ce ne interesează cu adevărat sunt cutiile medaliilor care vor fi oferite sportivilor.
Cutiile au fost sculptate din lemn de freijó (cordia alliodora) care este comparat cu teak-ul sau cu mahon-ul. După cum probabil se gândește toată lumea, lemnul este o specie care se găsește în America de Sud, fiind o alegere perfectă pentru Olimpiada de la Rio. A fost ales pentru că este un lemn tare și are o durabilitate naturală ridicată, atribute esențiale pentru o cutie de valoare. De asemenea, a contat și faptul că se lucrează ușor și se finisează frumos.
Încă un lucru interesant, dar fără legătură cu lemnul, este și faptul că medaliile pentru sportivii paralimpici sunt speciale. Au un dispozitiv minuscul încorporat care produce sunete când medalia este scuturată. Sunetele produse diferă în funcție de materialul medaliei. Cele de aur au sunetul cel mai puternic, iar cele de bronz sunt cele mai silențioase. Astfel li se permite sportivilor cu deficiențe de vedere să recunoască fiecare medalie după sunet.
photo: Alex Ferro / source: rio2016.com
Add comment