Tărguri unde să vedem utilaje în funcțiune și să beneficiem de explicațiile date de specialiștii firmelor nu au prea fost anul acesta și nici nu este cea mai bună perioadă pentru deplasări prin țară. În aceste condiții, singura opțiune rămâne internetul cu prezentările sale.
Este contextul în care a apărut Bătălia utilajelor, un proiect pe care vrem să îl dezvoltăm treptat până la o platformă online care să conțină, pe lângă o bază complexă de informații, networking, sortare de produse, interacțiunea rapidă cu dealerul acelui utilaj. Deocamdată începem cu un ciclu de prezentări video care aduce utilajele cât mai aproape de voi, cei interesați de tehnologizare și retehnologizare. Am invitat distribuitorii să-și facă cunoscute echipamentele, să arate ce aduc ele nou pe piața de profil, care sunt punctele tari pentru care voi ar trebui să le alegeți.
We start with CNC-ul de găurire Lohmeyer NCB 3010S of the Danibrum. Aveți mai jos datele tehnice care nu se regăsesc în film pentru a vă face o imagine cât mai completă în ceea ce privește calitățile utilajului.
Descriere și date tehnice
Lohmeyer NCB 3010S este un CNC de găurit solid și ușor de folosit. Este foarte util producătorilor de mobilier, mai ales al celui din PAL și MDF. Îmbinarea panourilor necesită multe găuri, atât în plan vertical cât și orizontal (pe canturi), iar CNC-ul le poate face pe toate în același timp. Acest lucru se traduce prin economie importantă de timp și îmbinări perfecte. O altă economie de timp vine de la transmiterea informației către calculator. Echipamentul este conceput pentru a putea fi conectat la soft-uri de proiectare și fabricare de mobilier, iar transmiterea simplă și ușoară a informațiilor elimină munca dublă.
Pe CNC pot fi prelucrate piese cu lățimea între 50 și 1000 mm, lungimea minimă de 300 mm și grosimea între 10 și 50 mm. Se fac găuri simultan pe 5 fețe – cele 4 muchii laterale și dosul plăcii. Se pot face găuri pâna la o adâncime de 60 mm cu burgie cu diametru maxim al capului de 35 mm, coadă de 10 mm și turație de 4000 rpm. Sunt 18 unități de lucru pe vertical și 2+2, atât pe axa X de deplasare, cât și pe axa Y. Viteza de deplasare a unităților de lucru este între 5 și 70 m/min pe axele X și Y și axa V de pe verticală și între 5 și 25 m/min pe axele U și Z de pe verticală.
Pentru o funcționare bună și îndelungată a burghierlor este nevoie de un sistem de exhaustare eficient. Acesta este asigurat de tubulatura cu diametrul de 125 mm și o hotă superioară cu diametrul de 250 mm. Viteza minimă a aerului este de 28 m/s iar pentru ca exhaustarea să funcționeze este nevoie de un debit de aer de minimum 4.950 m³/h.
The dimensions of the machine are 3,150 x 2,200 x 1,7 m and it weighs 2700 kg.
Filmul realizat la Danibrum, dealer Lohmeyer, este mai jos. Dacă vreți să aflați din filme ceva anume de la dealeri sau, pur și simplu, aveți o idee care credeți că îmbunătățește filmele sau platforma de informații și networking pe care o pregătim, scrieți-ne în comentarii.
Add comment