Chiar dacă tema întâlnirii de la Sibiu cu tâmplarii a fost socializarea, au fost dezbătute și multe subiecte tehnice, iar unele dintre ele au fost legate de finisarea lemnului și a panourilor derivate. Cineva a adus în discuție folosirea soluției de aracet în procesul de șlefuire. A fost punctul de pornire a unei dezbateri legate de scopul folosirii soluției de aracet, argumente pro și contra și materiale profesionale cu care se obțin rezultate similare. Pare un subiect de interes pentru tâmplari și pasionați de lemn, de aceea îl reiau mai jos.
De ce și cum se folosește soluția de aracet
Principalul scop al utilizării soluției de aracet este blocarea absorbției baițului în profunzimea lemnului ceea ce face colorarea mult mai uniformă. Era o metodă foarte folosită în fabrici în trecut, mai ales la cele care făceau uși cu tăblie profilată sau mobilier profilat. În zonele profilate, pe ștorțuri cum se spunea în trecut, sunt multe capete de fibră, absorbția culorii în lemn este foarte mare și zona se închide mult la culoare comparativ cu restul mobilierului. Soluția de aracet este absorbită în lemn, moleculele de adeziv (PVA – polivinil acetat) ajung în lemn unde se întăresc. Se formează astfel o barieră în lemn care împiedică absorbția în profunzime, culoarea rămânând doar în zona de suprafață a lemnului.
Soluția este folosită și ca sigilant pentru MDF frezat sau pentru lemn cu tanin. Nu este însă cea mai bună soluție pentru că aracetul nu este foarte rezistent la apă. În cazul aplicării unor produse pe bază de apă nu există garanția că taninurile nu vor ieși din lemn sau că nu se va absorbi o cantitate mare de vopsea în zona frezată.
Sunt mulți care consideră că soluția de adeziv este folosită pentru a îmbunătății șlefuirea deoarece în urma aplicării, fibra lemnului se ridică. Acesta este de fapt un efect secundar. Fiind o soluție pe bază de apă, absorbția în lemn este mare și fibra se ridică. Șlefuirea se face astfel mai ușor, uniformitatea colorării și aderența ulterioară a materialelor peliculogene (grund/lac/vopsea) fiind mai bună. Dar același efect se obține și dacă se face șlefuire cu umectare, adică înainte de șlefuire suprafața se șterge cu o cârpă udată cu apă fără aracet.
Soluția de aracet se obține amestecând o parte de aracet cu 3 sau 4 părți de apă (concentrație 20-25%). Se folosește aracet obișnuit, nu din cel cu întărire (mono sau bicomponent). Soluția se aplică cu pensula, buretele, cârpa sau prin pulverizare. După aplicare, lemnul se lasă să se usuce 2-5 ore, în funcție de condițiile din atelier. Este o soluție pe baza de apă deci sunt importante temperatura ediului ambiant și circulația aerului. După uscare, lemnul se șlefuiește și se aplică baițul sau vopseaua.
Argumente pro și contra
Argumentele în favoare folosirii soluției de aracet sunt prețul scăzut, ușurința în aplicare, lipsa solvenților (compuși organici volatili COV), a formaldehyde și a altor substanțe periculoase. Este o soluție la îndemâna, mai ales pentru cei care fac proiecte de bricolaj, dar și pentru tâmplarii care sunt la început în ceea ce privește finisarea lemnului.
Având în vedere însă că este un produs făcut pentru o cu totul altă întrebuințare – lipirea lemnului – comportamentul în timp poate fi imprevizibil, mai ales când este vorba de sigilarea (izolarea) taninului din lemn, noduri și MDF. Trebuie mare atenție la dozare pentru că o cantitate prea mare de aracet în apă poate duce la formarea unei pelicule care reduce aderența la lemn/MDF a straturilor următoare.
Liviu C., specialist în abrazive, atrage atenția (în comentarii) asupra unui fenomen care poate apărea la șlefuirea mecanică a panourilor pe care s-a aplicat soluție de aracet: ”Aracetul poate conduce la înnegrirea lemnului la șlefuire. Acest fenomen apare in general, ca un exemplu, la calibrarea panourilor îmbinate unde exista surplus de adeziv necurățat la momentul îmbinării. Acest surplus de adeziv/aracet generează la mașina de calibrat acel fenomen de arsura atât pe suprafața lemnului cat și pe banda abraziva de calibrat. La șlefuirea manuala posibil sa nu apară, dar unde se șlefuiește mecanizat datorita vitezei de lucru a abrazivului apare acest fenomen.”
Alternative
Sthe hellac și izolatorii sunt alternativele mai sigure pentru sigilarea lemnului și reglarea absorbției. Shellac-ul este o foarte bună variantă pentru izolarea nodurilor sau a lemnului astfel încât taninul să nu iasă la suprafață. Este folosit frecvent de pasionații de modelism, intarsie, marchetărie pentru că își face foarte bine treaba, iar după uscare (eliminarea alcoolului din soluția de lac) lemnul poate fi finisat cu ulei sau orice fel de lac.
În cazul producției de mobilier din lemn sau MDF pentru comercializare, recomandarea mea este folosirea izolatorilor profesionali. Orice firmă care comercializează lacuri și vopsele profesionale pentru lemn are astfel de produse în portofoliu. Folosirea lor conform indicațiilor primite elimină riscul apariției unor defecte ulterioare.
Există alternative și în cazul folosirii soluției de aracet pentru obținerea unei colorări uniforme. O variantă la îndemână este aplicarea unui prim strat subțire de grund diluat și apoi aplicarea baițului. Se folosește grundul care urmează să fie aplicat pentru obținerea peliculei, iar diluția este cel puțin 1:1. La aplicarea lui nu trebuie să se formeze peliculă. După uscare, se șlefuiește și se aplică baițul. O altă variantă este folosirea lacurilor colorate. Dezavantajul în acest caz este aspectul mai puțin natural, asemănător plasticului. Varianta profesională este folosirea baițurilor uniformizante care sunt astfel făcute încât să nu se ducă adânc în lemn. Astfel nu apar pete sau nu sunt scoase în evidență defectele de creștere ale lemnului.
I hope you find the above information useful. As always, additions are welcome. And if you have any questions or queries, please leave them below in the space provided. I will be sure to reply.
Hello, please bear in mind when recommending these methods that the use of aracite can lead to blackening of the wood when sanding. This phenomenon generally occurs, as an example, when calibrating jointed panels where there is an excess of uncured adhesive at the time of joining. This surplus of adhesive/wax generates a burning phenomenon in the calibrating machine, both on the wood surface and on the calibrating abrasive belt. When sanding by hand it may not occur, but when sanding mechanically due to the speed of the abrasive this phenomenon occurs. As you said and I quote "Shellac and insulators are safer alternatives for sealing wood and adjusting absorption".
Hello!
Thanks for the addition. I will add the recommendation to the article.
Hello Mrs Mihaela, what can you tell me about Bios Wood total solution for wood treatment.
Hello!
I have not worked with this product. From what I have read I understand that it is a natural product that stabilizes the wood while protecting it from insect and fungal attack.
The product is a mixture of cedar oil and silicon salts. The cedar oil is the one with insect-fungal properties, the silica salts provide wood stabilisation.
It is a product that prevents fungal and insect attack, not treats it.
About the qualities of cedar oil and the treatment of wood with sodium silicate (glass water), you can also find information in the articles below.
All the best!
https://revistadinlemn.ro/2017/06/09/ce-este-si-la-ce-se-foloseste-uleiul-din-lemn-de-cedru/
https://revistadinlemn.ro/2017/06/02/tratarea-lemnului-cu-silicat-de-sodiu/