Cum Să... Finisare DIY Tehnici de Finisare

Când și de ce se aplică soluție apoasă de aracet pe lemn

Chiar dacă tema întâlnirii de la Sibiu cu tâmplarii a fost socializarea, au fost dezbătute și multe subiecte tehnice, iar unele dintre ele au fost legate de finisarea lemnului și a panourilor derivate. Cineva a adus în discuție folosirea soluției de aracet în procesul de șlefuire. A fost punctul de pornire a unei dezbateri legate de scopul folosirii soluției de aracet, argumente pro și contra și materiale profesionale cu care se obțin rezultate similare. Pare un subiect de interes pentru tâmplari și pasionați de lemn, de aceea îl reiau mai jos.

De ce și cum se folosește soluția de aracet

Principalul scop al utilizării soluției de aracet este blocarea absorbției baițului în profunzimea lemnului ceea ce face colorarea mult mai uniformă. Era o metodă foarte folosită în fabrici în trecut, mai ales la cele care făceau uși cu tăblie profilată sau mobilier profilat. În zonele profilate, pe ștorțuri cum se spunea în trecut, sunt multe capete de fibră, absorbția culorii în lemn este foarte mare și zona se închide mult la culoare comparativ cu restul mobilierului. Soluția de aracet este absorbită în lemn, moleculele de adeziv (PVA – polivinil acetat) ajung în lemn unde se întăresc. Se formează astfel o barieră în lemn care împiedică absorbția în profunzime, culoarea rămânând doar în zona de suprafață a lemnului.

Soluția este folosită și ca sigilant pentru MDF frezat sau pentru lemn cu tanin. Nu este însă cea mai bună soluție pentru că aracetul nu este foarte rezistent la apă. În cazul aplicării unor produse pe bază de apă nu există garanția că taninurile nu vor ieși din lemn sau că nu se va absorbi o cantitate mare de vopsea în zona frezată.

Sunt mulți care consideră că soluția de adeziv este folosită pentru a îmbunătății șlefuirea deoarece în urma aplicării, fibra lemnului se ridică. Acesta este de fapt un efect secundar. Fiind o soluție pe bază de apă, absorbția în lemn este mare și fibra se ridică. Șlefuirea se face astfel mai ușor, uniformitatea colorării și aderența ulterioară a materialelor peliculogene (grund/lac/vopsea) fiind mai bună. Dar același efect se obține și dacă se face șlefuire cu umectare, adică înainte de șlefuire suprafața se șterge cu o cârpă udată cu apă fără aracet.

Soluția de aracet se obține amestecând o parte de aracet cu 3 sau 4 părți de apă (concentrație 20-25%). Se folosește aracet obișnuit, nu din cel cu întărire (mono sau bicomponent). Soluția se aplică cu pensula, buretele, cârpa sau prin pulverizare. După aplicare, lemnul se lasă să se usuce 2-5 ore, în funcție de condițiile din atelier. Este o soluție pe baza de apă deci sunt importante temperatura ediului ambiant și circulația aerului. După uscare, lemnul se șlefuiește și se aplică baițul sau vopseaua.

Argumente pro și contra

Argumentele în favoare folosirii soluției de aracet sunt prețul scăzut, ușurința în aplicare, lipsa solvenților (compuși organici volatili COV), a formaldehidei și a altor substanțe periculoase. Este o soluție la îndemâna, mai ales pentru cei care fac proiecte de bricolaj, dar și pentru tâmplarii care sunt la început în ceea ce privește finisarea lemnului.

Având în vedere însă că este un produs făcut pentru o cu totul altă întrebuințare – lipirea lemnului – comportamentul în timp poate fi imprevizibil, mai ales când este vorba de sigilarea (izolarea) taninului din lemn, noduri și MDF. Trebuie mare atenție la dozare pentru că o cantitate prea mare de aracet în apă poate duce la formarea unei pelicule care reduce aderența la lemn/MDF a straturilor următoare.

Liviu C., specialist în abrazive, atrage atenția (în comentarii) asupra unui fenomen care poate apărea la șlefuirea mecanică a panourilor pe care s-a aplicat soluție de aracet: ”Aracetul poate conduce la înnegrirea lemnului la șlefuire. Acest fenomen apare in general, ca un exemplu, la calibrarea panourilor îmbinate unde exista surplus de adeziv necurățat la momentul îmbinării. Acest surplus de adeziv/aracet generează la mașina de calibrat acel fenomen de arsura atât pe suprafața lemnului cat și pe banda abraziva de calibrat. La șlefuirea manuala posibil sa nu apară, dar unde se șlefuiește mecanizat datorita vitezei de lucru a abrazivului apare acest fenomen.”

Alternative

Shellac-ul și izolatorii sunt alternativele mai sigure pentru sigilarea lemnului și reglarea absorbției. Shellac-ul este o foarte bună variantă pentru izolarea nodurilor sau a lemnului astfel încât taninul să nu iasă la suprafață. Este folosit frecvent de pasionații de modelism, intarsie, marchetărie pentru că își face foarte bine treaba, iar după uscare (eliminarea alcoolului din soluția de lac) lemnul poate fi finisat cu ulei sau orice fel de lac.

În cazul producției de mobilier din lemn sau MDF pentru comercializare, recomandarea mea este folosirea izolatorilor profesionali. Orice firmă care comercializează lacuri și vopsele profesionale pentru lemn are astfel de produse în portofoliu. Folosirea lor conform indicațiilor primite elimină riscul apariției unor defecte ulterioare.

Există alternative și în cazul folosirii soluției de aracet pentru obținerea unei colorări uniforme. O variantă la îndemână este aplicarea unui prim strat subțire de grund diluat și apoi aplicarea baițului. Se folosește grundul care urmează să fie aplicat pentru obținerea peliculei, iar diluția este cel puțin 1:1. La aplicarea lui nu trebuie să se formeze peliculă. După uscare, se șlefuiește și se aplică baițul. O altă variantă este folosirea lacurilor colorate. Dezavantajul în acest caz este aspectul mai puțin natural, asemănător plasticului. Varianta profesională este folosirea baițurilor uniformizante care sunt astfel făcute încât să nu se ducă adânc în lemn. Astfel nu apar pete sau nu sunt scoase în evidență defectele de creștere ale lemnului.

Sper să considerați utile informațiile de mai sus. Ca de obicei, completările sunt binevenite. Iar dacă aveți întrebări sau neclarități, lăsați-le mai jos, în spațiul dedicat. Sigur voi răspunde.

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

4 comentarii

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Buna ziua, va rog sa țineți cont la recomandarea acestor metode faptul ca utilizarea aracetului poate conduce la înnegrirea lemnului la șlefuire. Acest fenomen apare in general, ca un exemplu, la calibrarea panourilor îmbinate unde exista surplus de adeziv necurățat la momentul îmbinării. Acest surplus de adeziv/aracet generează la mașina de calibrat acel fenomen de arsura atât pe suprafața lemnului cat și pe banda abraziva de calibrat. La șlefuirea manuala posibil sa nu apară, dar unde se șlefuiește mecanizat datorita vitezei de lucru a abrazivului apare acest fenomen. Asa cum ati spus si dvs citez „Shellac-ul și izolatorii sunt alternativele mai sigure pentru sigilarea lemnului și reglarea absorbției”.

Categorii

Abonează-te la newsletter

ro_RORomanian