Arte y artesanía

Juguetes de madera como antaño

Acum vine Crăciunul și începe alergarea după jucării. Vom umbla prin magazine de profil, prin mall-uri, supermarcheturi sau târguri. Vom găsi tot felul de jucării, care mai de care mai sofisticate și mai complicate. De aceea m-am gândit să vin cu o alternativă – jucării ecologice, simple, care, pentru cei din generația mea, înseamnă jucăriile copilăriei. De ce n-ar fi la fel și pentru nepoții noștri?

juguetes ecológicos
Zornăitoare

Printr-un concurs de împrejurări am ajuns pe pagina de Facebook Jucării din lemn. Jucăriile pe care le-am văzut acolo mi-au atras atenția pentru că mi-au amintit de copilăria mea. Și așa am hotărât că trebuie să știu mai multe despre ei.

juguetes ecológicos
Mașinuțe

Cei care au avut această idee sunt Rareș Roman și soția sa Ribana, din Râșnov, județul Brașov. Ei dau viață unor bucăți de lemn, în mare parte recuperate, transformându-le în jucării ecologice pentru bebeluși și copii mici. Cred că cel mai bine pot vorbi ei despre cum s-a născut ideea și cum a ajuns să funcționeze, așa că i-am pus câteva întrebări lui Rareș.

Revista din Lemn: Cum v-a venit ideea să faceți jucării tradiționale din lemn pentru copii?

Rares Roman: Nașterea fiicei noastre a fost factorul declanșator. Pasiunea pentru lemn și lucrul cu lemnul am avut-o dintotdeauna, însă am fost cu atât mai motivat să îi transmit fiicei mele plăcerea de a experimenta întâi texturile naturale în jocul ei. Vom dori să o învățăm cât este de frumos și satisfăcător să poți crea ceva prin puterile tale, ceva care este în același timp practic, educativ, frumos și rezistent în timp. Iar lemnul este, din perspectiva mea, cel mai bun material – organic, rezistent, reciclabil, etc.

juguetes ecológicos
Zornăitoare

RdL: Când ați început?

RR: Chiar anul acesta, din luna august. Suntem încă la început, dar foarte pasionați.

RdL: Am înțeles că o bună parte din lemn este recuperat. De unde il recuperați?

RR: În cele mai multe cazuri lemnul provine din resturi de la construcții (de exemplu, lemnul rămas după construirea unei mansarde), lemn recuperat de la mobila veche deteriorată sau chiar crengi rupte de vânt. Bineînțeles, folosesc și lemn cumpărat de la gatere sau fabrici specializate.

juguetes ecológicos
Cuburi

RdL: Ce esențe folosești la construcția jucăriilor?

RR: Pentru marea majoritate a jucăriilor este nevoie de lemn de esență tare și atunci folosesc mult stejar, dar și fag, brad, corcoduș, nuc și chiar mahon.

juguetes ecológicos
Mașinuță

RdL: Cum sunt finisate jucăriile? Ce fel de materiale folosești?

RR: Șlefuirea lemnului se face la mană, cu șmirghel clasic și multă răbdare. Am adaptat eu o mașină veche de cusut, am tranformat-o în mașină de șlefuit și acum pot spune că mai șlefuim și “la picior”. La final, alegem dacă piesa este dată cu ulei de in sau ceară de albine sau dacă rămâne fără finisaj, naturală. Nu folosim vopsea sau alte tipuri de ulei.

juguetes ecológicos
Zornăitoare cu bile

RdL: Unde lucrezi? Aveți atelier, o mică fabrică?

RR: Aveam deja un mic atelier acasă încă înainte de a începe activitatea cu jucăriile ecologice. Între timp l-am mai extins și l-am amenajat în așa fel încât să se preteze activității actuale.

RdL: În atelier lucrezi numai tu sau este o activitate de familie?

RR: Doar eu prelucrez lemnul și realizez jucăriile, dar mă consult cu soția cu privire la modele și dimensiuni. Cu multă muncă și clienții potriviți, sperăm să o transformăm în timp într-o afacere de familie viabilă.

juguetes ecológicos
Cub în cub

RdL: Fiind vorba de jucării pentru copii bănuiesc că este nevoie de o groază de aprobări. Aveți toate avizele și aprobările necesare? A fost greu să le obțineți?

RR: Suntem în stadiul final în ceea ce privește avizele necesare comercializării produselor. Sunt multe norme iar documentația este foarte stufoasă. Dar am reușit și în foarte scurt timp vom fi în regulă cu toate cerințele.

juguetes ecológicos
Cisternă

Mihaela Radu

Mihaela Radu es ingeniera química, pero su pasión es la madera. Lleva más de 20 años trabajando en este campo, siendo el acabado de la madera lo que la ha definido durante este periodo. Ha adquirido experiencia trabajando en un instituto de investigación, en su propia empresa y en una multinacional. Desea seguir compartiendo su experiencia con quienes sienten la misma pasión, y mucho más.

1 comentario

Añade un comentario

Este sitio utiliza Akismet para reducir el spam. Aprende cómo se procesan los datos de tus comentarios.

  • Jucariile din lemn prezentate de dumneavostra sunt simpatice dar nu sunt finisate corespunzator, lemnul de brad nu este cel mai indicat la comfectionarea lor ( au suprafete care prezinta rugozitate accentuata si urme de arsura) iar asta nu este permis mai ales in cazul copiilor. Oricum intentia este laudabila….!

Categorías

Suscribirse al boletín de noticias

es_ESEspañol