Empresas - Equipos de pintura

Reducción drástica de las pérdidas con pintura electrostática - vídeo

De curând am avut o discuție foarte interesantă cu Jean-Michel Jeanselme, de la Sames Kremlin și cu Gabriel Mănoiu de la Consultoría Falk, firma care-i reprezintă în România, despre aplicarea lacurilor în câmp electrostatic. Sames Kremlin, parte a grupului EXEL, este un producător francez de pistoale și echipamente profesionale de pulverizare. Intâlnirea noastra a fost urmarea discuției despre sistemele electrostatice avută cu Gabi Manoiu anul trecut, la BIFE SIM, când am vorbit despre eficiența și siguranța lor în exploatare, dar și despre folosirea lor atât de marii căt și de micii producători.

sistemas electrostáticos

Zilele trecute era în vizită de afaceri în România Jean-Michel Jeanselme, Director de Dezvoltare in regiunea Europa-Orientul Mijlociu-Africa (EMEA) și un foarte bun specialist în aplicarea în câmp electrostatic. Gabi și-a adus aminte de discuția noastră și mi-a propus o întâlnire pentru a afla mai multe despre acest mod de aplicare a lacurilor pe lemn, pentru unii aparent imposibil având în vedere proprietățile izolatoare ale lemnului.

Despre principiul aplicării în câmp electrostatic am vorbit pe larg în articolul dedicat acestui tip de lăcuire. El se bazează pe mișcarea particulelor de lac de-a lungul liniilor unui câmp electromagnetic format între pistolul (sau clopotul) încărcat cu sarcini negative și un obiect încărcat cu sarcini pozitive. Particulele încărcate electric sunt atrase de obiect, cedează sarcina electrică și sunt reținute pe suprafața lui. Acest lucru duce la un randament foarte bun al aplicării, materialul așezându-se și pe spatele obiectului de finisat, chiar dacă aplicarea se face numai din față. Iar tot acel material care se duce pe spatele obiectului este de fapt over-spray-ul, adică materialul care la o pulverizare obișnuită s-ar pierde. Aplicarea se face cu un pistol electrostatic sau cu un sistem numit clopot, între cele 2 tipuri de aplicări existând diferențe de randament, calitate și întreținere.

sistemas electrostáticos
pistola electrostática
fuente de la foto: directindustry.com

Așa cum am spus, randamentul unei astfel de aplicări este foarte bun, ceea ce m-a și determinat să scriu acest articol. Aplicarea în câmp electrostatic a evoluat foarte mult și a devenit foarte sigură. Se vorbește despre randamente de 95% și de aplicarea produselor hidrodiluabile în deplină siguranță, lucru aproape incredibil în ideea că este vorba despre apă și curent electric, luate împreună.

Pentru ca aplicarea în sistem electrostatic să se poata face trebuie respectate anumite condiții:

  • umiditatea lemnului trebuie să fie cuprinsă între 6 și 10-12%;
  • viscozitatea produselor de aplicat trebuie să fie de 70 sec cupa Ford 4, la aplicarea cu pistolul și 50 sec cupa Ford 4, la aplicarea cu sistem cu clopot;
  • instalația trebuie să aibă sistem de  împământare;
  • instalația trebuie păstrată continuu curată.

Folosind sistemele electrostatice se pot aplica 1000 cc produs/min, dacă aplicarea se face cu pistolul, și 500 cc/min, dacă aplicarea este facută cu sistem clopot. Calitatea peliculei este mai bună la aplicarea cu clopotul, dar persoana care-l mânuiește trebuie să fie instuită, să aibă cunoștințe temeinice în domeniu, iar mentenanța trebuie asigurată continuu. Randamentul transferului de material este de 95% la clopot și 80-85% la pistol.

sistemas electrostáticos
campana
fuente de la foto; directindustry.com

Există și variante pentru micii producatori, pentru care instalațiile mari și sofisticate nu sunt o opțiune. Practic, sistemele de aplicare se împart în 3 categorii:

  • pistoale simple – aplicarea este făcută de o persoana care mânuiește pistolul;
  • reciprocatoare – aplicarea este făcută de un robot cu o mișcare de translație pe verticală;
  • roboți antropomorfi – aplicarea este facută de un robot care copiază mișcările mâinii omului, aplicarea materialul făcâdu-se din orice unghi si putând fi programat pentru a aplica repetat materialul pe orice fel de formă.
sistemas electrostáticos
fuente de la foto: easypaintrobot.com

Pentru toate aceste categorii de echipamente există si varianta în câmp electrostatic. Așa că este posibil ca un mic producator, care finisează prin pulverizare obiecte cu forme complicate, cu pierderi de material foarte mari, să își cumpere un pistol cu aplicare în câmp electrostatic.

Prioritatea numarul unu a acestor sisteme este siguranța, adică „safety first”. La aplicarea produselor pe bază de solvenți, încărcarea cu electricitate a materialului are loc numai în vârful pistolului, practic numai 5 cc de produs conțin curent electric. Totul este plin de senzori, iar la cea mai mică variație a tensiunii este trimis imediat un semnal care oprește întreaga istalație, astfel încât următoarea tranșa de 5 cc de material nu va mai fi încărcată electric. Timpul de trimitere al mesajului este de ordinul nanosecundelor.

În cazul produselor hidrodiluabile materialul este încărcat în totalitate cu electricitate, apa transmițând curentul electric. Din acest motiv sistemele de siguranță sunt mult mai multe și de multe ori se dublează unele pe altele pentru mai multă siguranță. Și aici, la cea mai mică variație a tensiunii, generatorul este oprit în nanosecunde. Sistemul de aplicare și recipientul cu material sunt izolate cu grilaje. Există moduri de descărcare a electricității în toate zonele instalației. Cei de la Sames Kremlin sunt foarte mândri de cablul lor coaxial care asigură atât conducerea electricității cât și descărcarea ei. Cu ajutorul lui materialul rămas pe traseu în momentul opririi generatorului, poate fi și el descărcat electric.

sistemas electrostáticos
fuente de la foto: youtube.com

Astfel de sisteme de aplicare sunt ceva normal în domenii precum auto-moto, unde metalul și plasticul sunt vopsite așa de ani de zile. L-am întrebat pe Jean-Michel cât din producția lor merge spre industria mobilei din întreaga lume și răspunsul a fost 30-35%. Mi se pare un procent impresionant, care spune totul despre cât de sigure sunt echipamentele. Mi-a spus că nu au avut nici un caz de rănire sau deces din cauza curentului din aceste sisteme.

Pentru că sunt convinsă ca oricâte cuvinte aș spune și oricâte argumente aș invoca, ele nu fac cât o imagine sau un film, las aici o filmare făcută la punerea în funcțiune a unui astfel de echipament, la o fabrică din Romania. Veți vedea cum, la un moment dat, ceața produsă de lacul pulverizat dispare, așezându-se cuminte pe piesă. Cam pe la secunda 35. Vizionare plăcută.

Mihaela Radu

Mihaela Radu es ingeniera química, pero su pasión es la madera. Lleva más de 20 años trabajando en este campo, siendo el acabado de la madera lo que la ha definido durante este periodo. Ha adquirido experiencia trabajando en un instituto de investigación, en su propia empresa y en una multinacional. Desea seguir compartiendo su experiencia con quienes sienten la misma pasión, y mucho más.

2 comentarios

Añade un comentario

Este sitio utiliza Akismet para reducir el spam. Aprende cómo se procesan los datos de tus comentarios.

    • ¡Hola! Este tipo de tecnología se utiliza con frecuencia en la industria del automóvil. Le recomiendo que hable directamente con los representantes de Falk Consulting. Puede encontrar el enlace a su sitio web en el artículo.
      Le deseo lo mejor.

Categorías

Suscribirse al boletín de noticias

Boletín de noticias del viernes por la mañana
Información y asesoramiento de expertos

es_ESEspañol