Sam Maloof, un modelo de excelencia en carpintería

Îmi place sa aflu cât mai multe despre cei care au influențat de-a lungul timpului arta prelucrării lemnului. Sunt figuri de referință și toți au lăsat ceva în urmă: o îmbinare specială, un mod de prelucrare, o tehnică novatoare, un mobilier deosebit. Și-au pus amprenta pentru totdeauna pe acest domeniu și cred ca toți cei implicați în prelucrarea lemnului ar trebui să-și dorescă să afle cât mai multe despre ei, nu numai despre tehnica sau prelucrarea care-i definesc. Pentru că ei sunt rezultatul unui mod de viață, a unei filozofii, al unei credințe. Este și cazul lui Sam Maloof, o figură de referință în domeniu, un erou al americanilor. De altfel, Jimmy Carter, președintele american ce avea ca hobby tâmplăria, îl numea „my woodworking hero”. Despre Sam Maloof vreau să vă vorbesc în continuare, cel care în ciuda premiilor și titlurilor primite de-a lungul vieții, a avut scris întotdeauna pe cartea de vizită „Sam Maloof – woodworker” (Sam Maloof – lucrător în lemn).

Sam Maloof a fost unul dintre acei tâmplari care a lucrat toată viața manual, încercând să aducă lemnul la modelul pe care-l avea în cap. Nici când a început să aibă succes nu a abandonat aceasta idee, rămânând acel artizan care lucrează în jur de 50 de piese de mobilier într-un an. Dar aceste piese au intrat în istorie.

S-a născut în 1916, în sudul Californiei, într-o familie de emigranți libanezi. Încă din copilărie i-a plăcut să meșterească lemnul, făcând tot felul de jucării, mobile pentru case de păpuși sau linguri din lemn pe care mama lui le folosea în bucătărie. După absolvirea colegiului lucrează a scurtă perioadă, după care în 1941 se înrolează, luptând în ce-al de-al doilea război mondial. Părăsește armata în 1945 și se întoarce în sudul Californiei. Întâlnirea cu viitoare soție, Alfreda și căsătoria din 1948 îl va așeza definitiv pe acest drum al prelucrării lemnului. Alfreda, o tânără artistă, recunoaște imediat acel talent nativ în Sam. Ea îl va susține și-i va fi alături toată viața.

Imediat după căsătorie se mută împreună într-o casă nouă unde își face un atelier în garaj. Acolo începe să lucreze mobilă, mai întâi din necesitate, pentru a-și mobila propria casă, după care au început să vină și comenzile. În 1953 se mută într-o nouă casă la Alto Alma, în California. Acest loc va fi emblematic pentru Sam. În momentul mutării casa avea 6 camere. De-a lungul timpului, a construit singur înca 16 camere, acestea incluzând atelierul, showroom-ul, dar și 2 camere în care a depozitat de-a lungul vieții o cantitate impresionantă de lemn deosebit. Obișnuia să spună ca nu el caută cherestea, ci cheresteaua îl găsește pe el. Totul în casă era construit de el – uși, ferestre, scări interioare, mobile – iar când, în 2000, extinderea unei autostrăzi presupunea trecerea pe domeniul lui, a cerut permisiunea să mute casa din calea ei. În 3 luni a demontat și remontat totul la 5 km depărtare.

Maloof a rămas un nume de referință în prelucrarea lemnului din mai multe puncte de vedere. În primul rând a fost un perfecționist. A dorit ca toate piesele de mobilier făcute de el să fie apreciate atât pentru calitate, cât și pentru faptul că erau utile și confortabile. Spunea întotdeauna ca nu dorește să facă mobile pe care să scrie „nu atingeți”. „Pe scaunele mele se stă iar la mesele mele se mănâncă”, acesta era modul lui de a spune că face mobilă pentru oameni, nu opere de artă nefuncționale. Cu toate acestea, o bună parte din mobilierul creat de Maloof face acum parte din muzee renumite sau din colecții particulare, iar piesele originale se vând la licitații cu sume impresionante.

Spuneam că era un perfecționist. A inventat un mod special de îmbinare a picioarelor de scaun – îmbinare care-i poartă numele – pentru ca acestea să fie foarte comode si solide în același timp. Se spune că atunci când a primit comanda a făcut mai întâi un prototip. Pentru a se asigura de rezistența lui s-a urcat cu scaunul pe acoperișul garajului și i-a dat drumul de acolo pe alee din față. Îmbinarea a rămas intacta în urma impactului.

A  fost respectat și admirat pentru faptul că tot ceea ce a învățat a transmis mai departe. Spunea că știe ce înseamnă munca unui artizan, cât efort depune pentru a găsi cele mai bune soluții și dacă el le-a găsit preferă să le spună și altora. Este motivul pentru care există foarte multă mobilă „stil Maloof” și mult mai puțină cea originală, făcută de Maloof. Tot din dorința de a transmite ceea ce învățase în 1983 apare autobiografia „Sam Maloof – Woodworker” care este de fapt o carte de tipul „cum să…”, având peste 300 de fotografii cu îmbinări, tehnici și mobilier.

Cum spuneam, a lucrat toata viața manual. In 2001 declara într-un interviu că lucrează într-un garaj de o mașină, fără niciun utilaj electric. Practic o bucată de lemn prindea încet-încet viață în mâinile lui, urmând un proiect care exista numai in mintea lui Maloof. Fără cuie, șuruburi, sau alte astfel de materiale, obiectul era îmbinat și începea să se contureze. Urma șlefuirea manuală, făcută până la perfecțiune și finisarea ce dădea obiectului un luciu și o atingere de mătase. Există o poveste despre Ray Charles și un balansoar Maloof. El a recunoscut  balansoarul în casa unor prieteni numai atingându-l. Obișnuia să spună că mobila lui Maloof are suflet.

A lucrat cu lemn de esențe deosebite pe care l-a adunat toată viața. Preferatul lui a fost nucul negru american, dar a lucrat și cu palisandru, arțar, hicory, abanos, plută. Una din semnăturile lui sunt diblurile negre făcute din abanos.

Pe lângă îmbinare, piesa pentru care a intrat în istorie este balansoarul care a fost preferatul a trei președinți americani – Carter, Regan și Clinton. Un astfel de balansoar s-a vândut la licitație cu 51.000 de dolari.

Sam Maloof a murit în 2009, la vârsta de 93 de ani, lăsând o impresionantă moștenire lumii lemnului. A câștigat o mulțime de premii și titluri, a avut recunoașterea țării sale la cel mai înalt nivel, dar a rămas un om modest care a dăruit continuu cunoștințele sale. Și-a dorit să nu iasă la pensie și să muncească până la sfârșitul vieții și așa s-a întâmplat. A lucrat în atelierul său până cu 3 luni înainte de a muri. A fost o personalitate inconfundabilă pe care revista People l-a numit „Hemingway of Hardwood” – un Hemingway al lemnului dur.