Divers

Povești, legende, mituri – „Lemn pentru lemn”

Povestea de astăzi este legată de al Doilea Război Mondial și nici acum nu este 100% sigur că nu este numai o legendă. Ea este o mostră de umor britanic într-o perioadă în care cu toții încercau să supraviețuiască în condiții foarte grele. Protagoniștii sunt aviatorii din Royal Air Force. Dar hai să vedem despre ce e vorba și care este legătura cu lemnul.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial nemții obișnuiau să construiască ținte false mai peste tot, din China până în Franța, Belgia sau Olanda. Aceste ținte puteau fi depozite, fabrici de muniție, nave, parcuri de camioane și chiar aerodromuri. Pentru această parte de poveste nu există nici o îndoială că este adevărată. Există o mulțime de dovezi în acest sens.

lemn pentru lemn
soldati canadieni studiind un fals avion german

 

Toate aceste ținte erau construite pentru a induce în eroare inamicul, pentru a nu putea să-i estimeze puterea și resursele sau pentru a-l face să-și irosească resursele bombardând aceste ținte false. Așa au fost construite o serie de aerodromuri false în care erau plasate copii din lemn, uneori destul de nereușite, ale unor avioane de luptă

lemn pentru lemn
o imitatie mai putin reusita

 

și chiar și false turnuri de control.

lemn pentru lemn
Fals turn de control in Franta

 

Se spune că un grup de aviatori englezi, descoperind un astfel de aerodrom fals, au hotărât să facă o glumă care să le arate nemților că ei s-au prins și nu pot fi păcăliți. Au construit bombe false, din lemn masiv, au scris pe ele „Wood for Wood” (Lemn pentru lemn) și le-au lansat într-o noapte asupra falsului aerodrom.

lemn pentru lemn

 

Sunt mulți care spun că este imposibil ca acest lucru să se fi întâmplat pentru că nu există nicio dovadă scrisă despre atac. De asemenea, nici un comandant nu ar fi acceptat să riște viața piloților săi numai pentru a face o glumă și a da peste nas soldaților germani.

Cercetătorul francez Pierre-Antoine Courouble nu are însă nici un dubiu că acest așa-zis atac a existat, el publicând și o carte numită „Lemn pentru lemn – Enigma bombelor din lemn” (Wood for Wood – the Riddle of the Wooden Bombs). Courouble a auzit prima dată povestea în 1973 de la tatăl sau. În timp ce călătoreau împreună, acesta i-a spus că nu departe de locurile pe lângă care treceau fusese în timpul războiului un aerodrom cu avioane din lemn. Întrebând de ce din lemn, tatăl său i-a spus despre falsele ținte, momeala pentru inamici. De asemenea, i-a spus că aerodromul nu a fost niciodată bombardat cu adevarat ci numai cu bombe din lemn.

lemn pentru lemn
Courouble (in dreapta) si cateva bombe false, autentice sau reconstruite

 

Courouble a fost fascinat din acel moment de poveste și a căutat continuu dovezi și martori ai acestei întâmplări. A adunat destul material ca în 2009 să-și publice cartea. Un an mai târziu însă a reușit să găsească un martor foarte important – un locotenent neamț, Werner Thiel, care a confirmat întreaga poveste, fiind pe aerodrom când s-a întâmplat. El a confirmat că era acolo când din avioane englezești au fost lansate 12 bombe din lemn pe care scria „Wood for Wood”.

lemn pentru lemn
Locotenentul german Werner Thiel

 

Când Courouble l-a întrebat ce a gândit în momentele acelea, Thiel i-a răspuns că a considerat-o o glumă. Ceva de genul: sunteți niște fraieri. Ați construit un aerodrom fals. Noi am văzut și nu merită să aruncăm bombe adevărate („Look how stupid you are. You build a dummy airfield. We saw it and it’s not worth dropping a real bomb”). Thiel a mai spus că și-ar fi dorit foarte mult să-l întâlnească pe pilotul care a făcut gluma. Uitându-se către camera în timp ce înregistra aceste cuvinte, el a spus „Prosit” ciocnind parcă un pahar imaginar cu pilotul englez. Din păcate, anul următor Thiel a murit nedându-i timp lui Couroube să găsească un supraviețuitor și din cealaltă „echipă”.

(sursa: vintagewings.ca)

A propos de l'auteur

Mihaela Radu

Mihaela Radu est ingénieur chimiste, mais elle a une grande passion pour le bois. Elle travaille dans ce domaine depuis plus de 20 ans, la finition du bois étant ce qui l'a définie pendant cette période. Elle a acquis de l'expérience en travaillant dans un institut de recherche, dans sa propre entreprise et dans une multinationale. Elle souhaite continuer à partager son expérience avec ceux qui ont la même passion - et plus encore.

2 commentaires

Ajouter un commentaire

Répondre à Mihaela Radu Annuler la réponse

Ce site utilise Akismet pour réduire les spams. Découvrez comment les données de vos commentaires sont traitées.

Catégories

S'abonner à la lettre d'information

fr_FRFrench