Mobilier

Mobila din stejar masiv

Stejarul este specia pe care mulți dintre cei care lucrează cu lemnul o consideră foarte aproape de perfecțiune. Este rezistent, are personalitate, este masiv și impunător. Desenul fibrei este element de identificare, fiind greu de confundat. Despre structura stejarului, modul cum se prelucrează și câte se pot obține din el găsiți ici. Pentru că în acel articol îmi propuneam să-l prezint cât pot eu mai bine, am trecut în revistă tot felul de întrebuințări, fără să evidențiez în mod deosebit vreuna dintre ele. La un moment dat, impresionată de contribuția lui la gustul vinului, am scris un articol despre modul cum sunt făcute butoaiele din stejar și cum influențează ele vinul. Acum însă vreau să vă vorbesc despre mobila din stejar masiv.

Stejarul a intrat în lumea bună a mobilei încă din secolul al 17-lea. Până atunci era mai mult folosit în construcții si la ambarcațiuni. Odată cu apariția stilului Biedermeier, considerat a fi specific clasei de mijloc, acajou scump adus din colonii a început să fie înlocuit cu specii autohtone, ca cerise, frasine și stejarul. Treptat, datorită solidității lui, dar și a frumuseții, a fost folosit din ce în ce mai mult.

chêne massif
veche masa de trapeza
source de la photo : 1stdibs.com

Acum mobila din stejar masiv face parte din categoria premium, având și un preț pe măsură. Masivul de stejar este folosit sub formă de cherestea,

chêne massif
sursa foto: tarzantables.co.uk

sau de covor de masiv (panouri din bucăți de lemn masiv încleiate).

chêne massif
sursa foto: oakfurniture4sale.co.uk

Cu toate că poate părea greoi, stejarul masiv se adaptează atât designului clasic, cât și celui modern, contemporan. Culoarea lui naturală are căldură, iar mobila natur clasică transmite o senzație de liniște și stabilitate.

chêne massif
sursa foto: oaksolutions.co.uk

O poveste de succes a designului modern este cea legată de mesele cu blatul dintr-o felie de lemn de stejar, cu aspect cât mai natural, așezat pe picioare sau suporții de plastic, sticlă sau metal. Este o combinație de vechi și nou, de rustique et moderne, care a fost foarte bine primită. Tehnicile speciale de tratare a lemnului, culorile și finisajul natural, transformă un obiect practic – masa – într-unul deosebit, ce devine punctul de atracție al locului.

chêne massif
sursa foto: cucinarredisuisse.ch

Un avantaj al folosirii stejarului este că structura lui naturală, cu pori mari și desen specific, permite aplicarea unor finisaje speciale care adaugă valoare mobilei. Combinația dintre finisajul cu porii marcați cu patins și tratamentele aplicate suprafeței – scobiri, lovituri, zgârieri, etc –  are ca rezultat suprafețe cu multă personalitate. Un stejar astfel finisat nu va trece cu siguranță neobservat.

Din stejar masiv este poate cel mai simplu de obținut mobilă antichizată, îmbătrânită artificial. Tehnicile de învechire se aplică cu ușurință, chiar se potrivesc foarte bine, iar dacă se adaugă și o feronerie potrivită va fi greu de crezut că mobila a fost făcută numai cu câteva zile în urmă.

chêne massif
sursa foto: earlyoakreproductions.co.uk

Pentru finisarea unui astfel de mobilier se pot folosi cu succes și cire ou huile. Stejarul este suficient de dur cât să reziste și fără a aplica materiale cu duritate mare. Suprafețele uleiate arată bine și practic se înviorează atunci când uleiul este aplicat. Dacă finisarea se face cu ceară este bine ca ea să fie de calitate, să nu fie aplicată în exces și să fie bine lustruită. Altfel riscăm să o luăm pe mâini.

chêne massif
sursa foto: outletarredamento.it

Unul din tratamentele care se potrivește foarte bine stejarului masiv este sablage. Pulverizarea cu nisip îndepărtează lemnul timpuriu, obținându-se suprafețe care imită foarte bine lemnul pe care trecerea timpului și-a pus amprenta. Un efect similar poate fi obținut și prin periere.

chêne massif
sursa foto: lago.it

Stejarul masiv dă bine oriunde în casă. Poate fi mobilier pentru living sau dormitor,

chêne massif
sursa foto: abehomedesign.com

pentru bucatarie sau chiar o piesă deosebită în baie.

chêne massif
sursa foto: portedelpassato.com

Acoperit cu materiale rezistente la exterior, poate fi folosit foarte bine ca mobilier de grădină.

chêne massif
sursa foto: cadagu.com

Stejarul este o specie dură, rezistentă, fiind dintre esențele care se recuperează de la construcțiile vechi. Refolosirea lui pentru obținerea mobilierului cu aspect rustic a devenit o practică constantă în ultima vreme.

chêne massif
sursa foto: ii-s.net

Că este rustică sau contemporană, veche sau nouă, din lemn nou sau recuperat, mobila din stejar masiv are frumusețea ei aparte. Chiar dacă este din lemn masiv nu înseamnă ca și modelul trebuie să fie masiv. Designul poate fi adaptat atât unui apartament de bloc cât și unei case spațioase, cu tavan înalt. Dacă vă gândiți să cumpărați mobilă nouă, luați în calcul și această variantă. Nu veți regreta.

A propos de l'auteur

Mihaela Radu

Mihaela Radu est ingénieur chimiste, mais elle a une grande passion pour le bois. Elle travaille dans ce domaine depuis plus de 20 ans, la finition du bois étant ce qui l'a définie pendant cette période. Elle a acquis de l'expérience en travaillant dans un institut de recherche, dans sa propre entreprise et dans une multinationale. Elle souhaite continuer à partager son expérience avec ceux qui ont la même passion - et plus encore.

Ajouter un commentaire

Ajouter un commentaire

Ce site utilise Akismet pour réduire les spams. Découvrez comment les données de vos commentaires sont traitées.

Catégories

S'abonner à la lettre d'information

fr_FRFrench