Deco&Design - Présentation de maisons en bois

Maisons élégantes en bois recyclé

Pentru mulți dintre noi asocierea lemnului recuperat cu eleganța pare imposibilă. Nu putem vedea că lemnul folosit în urmă cu zeci, chiar sute de ani poate fi salvat și refolosit la construcția unor case elegante. Uităm însă că lemnul nu-și pierde niciodată noblețea și căldura. Nucul va continua să rămână un aristocrat, chêne să impună respect și le paltin să fascineze cu „mătasea” lui mulți ani după ce o piesă de mobilier a fost construită. De ce credem atunci că lemnul folosit pentru a construi case, hambare sau alte acareturi și-ar pierde calitățile?

Anii își pun amprenta asupra lemnului folosit în construcții, acesta căpătând în timp o patină naturală care-l poate face și mai valoros. Am avut ocazia să văd cum arătau după curățare stranele de stejar dintr-o biserică veche de peste 200 de ani. Înainte păreau negre, iar desenul lemnului aproape că nu se mai vedea. După ce au fost curățate cu atenție, în porii stejarului a rămas patina vremii și la final arătau incredibil. Prin curățare lemnul și-a recăpătat culoarea, iar patina i-a pus în evidență desenul. Cu siguranță că, dacă ar fi fost făcute strane noi, nu ar fi arătat atât de bine.

case elegante

Dar să revenim la case. În imaginea de mai sus este livingul unei cabane. Da, o cabană de lux, din Alpii austrieci, care poate fi închiriată cu 7000 euro/noapte. Nu este o clădire mare, cu zeci de camere, ci o cabană ce poate fi folosită de maximum 11 persoane. Mare parte din lemnul din cabană este recuperat din vechea construcție făcută în secolul 18. Tot de acolo a fost recuperat și oblonul verde din lemn care acoperă oglinda. Vi se pare că fără grinzile vechi sau lemnul structurat de vreme cu care au fost placați pereții ar fi fost mai elegantă? Cred că tocmai de acolo apare farmecul justificându-i astfel prețul.

case elegante

O altă casă, de data asta în Wyoming, SUA, despre care poți crede că are cel puțin câteva sute de ani. De fapt a fost construită cu câțiva ani în urmă de o firmă care folosește lemn recuperat din case vechi din nordul Statelor Unite. Firma se ocupă numai cu proiecte speciale, personalizate, reușind să reproducă aerul vechilor ferme din Vestul Sălbatic sau să îmbine lemnul vechi cu oțelul și betonul pentru un aspect modern. Vechile case sunt aduse într-un spațiu propriu unde lemnul este recuperat și sortat. O parte este folosit la structura caselor, alta este procesată pentru a face uși, ferestre, parchet sau mobilier. Extraordinar este că arhitectii firmei implică și beneficiarul în proiect, acesta fiind invitat să aleagă lemnul cel mai potrivit pentru viitoarea lui casă.

case elegante

Construcția este de fapt compusă din 5 clădiri unite între ele prin pasarele de lemn și sticlă. În unele camere a fost folosit lemn de pin recuperat pentru a face pereții așa cum erau ei construiți în trecut, adică grinzi orizontale din lemn cu golurile dintre ele umplute cu lut. În ciuda acestui aspect vechi camera nu pierde nimic din eleganță, iar piesele vechi de mobilier, aduse din Franța și Anglia, nu fac decât să sublinieze acest lucru.

case elegante

Lemn recuperat găsim și în bucătărie. Dulapurile simple și gri se combină perfect cu blatul de piatră, iar masa veche, ovală, pe care stau solemn sfeșnicele de argint, contribuie la aspectul rustic elegant al bucătăriei.

case elegante

Chiar dacă pare imposibil, lemnul recuperat poate fi folosit și la construcția caselor moderne. Aceeași firmă din SUA reușește să-l combine foarte bine cu betonul, oțelul și sticla.

case elegante

Designul casei este modern, cu linii drepte, spații vitrate mari, beton structurat și planuri suprapuse. Lemnul este folosit atât la construcția unor pereți cât și la partea de interior a acoperișului. Pe una din terasele exterioare, care oferă o imagine superbă către munți, este construit un șemineu. Pardoseala este o combinație de beton și scânduri recuperate iar mobilierul este făcut din grinzi vechi.

case elegante

La interior descoperim un spațiu elegant, aerisit, mobilat minimalist. Regăsim combinația de sticlă, beton și lemn de la exterior. Este un spațiu cu multă lumină, ușor rece din cauza pietrei și a culorii gri dominante, răceală atenuată de covorul alb lânos și fotoliile acoperite cu blană. Tavanul și unul dintre pereți este din lemn recuperat, iar măsuța dintre fotolii și canapea este făcută din 3 felii imense de lemn.

case elegante

Bois récupéré este un material înnobilat de trecerea timpului și este păcat să nu fie folosit. Ar fi bine să începem să aruncăm mai greu și să recuperăm mai mult. Iar lemnul recuperat din vechile construcții sa-l punem pe foc numai dacă este putrezit sau plin de cari și devine periculos pentru lemnul „curat” din casă.

case elegante

sursa foto: luxuryretreats.com (Austria); onsitemanagement.com (SUA)

A propos de l'auteur

Mihaela Radu

Mihaela Radu est ingénieur chimiste, mais elle a une grande passion pour le bois. Elle travaille dans ce domaine depuis plus de 20 ans, la finition du bois étant ce qui l'a définie pendant cette période. Elle a acquis de l'expérience en travaillant dans un institut de recherche, dans sa propre entreprise et dans une multinationale. Elle souhaite continuer à partager son expérience avec ceux qui ont la même passion - et plus encore.

1 commentaire

Ajouter un commentaire

Ce site utilise Akismet pour réduire les spams. Découvrez comment les données de vos commentaires sont traitées.

Catégories

S'abonner à la lettre d'information

fr_FRFrench