Deco&Design

La vecchia panchina in legno ha riacquistato la sua bellezza e il suo fascino di un tempo.

Fac parte dintre acele persoane care apreciază mobila veche și care se simt bine înconjurate de tot felul de „vechituri”. Mă simt astfel legată de generații trecute, am senzația că suntem încă împreună, că timpul stă în loc tocmai pentru a nu ne despărți. Dar și mobila îmbătrânește odată cu noi și trebuie făcut ceva pentru a o salva. Din păcate am avut în trecut o experiență neplacută cu o bancă cu scaune ce poate fi catalogată ca baroc german, la care țin foarte mult și care a fost retapițată fără a acorda atenția cuvenită părților din lemn, mai ales la îmbinări. Acum scaunele sunt aproape de nefolosit pentru că scârțâie și se mișcă, fiind total nesigure.

vecchi mobili
banca și scaunul meu…scârtâietor

Din acest motiv vreau să vă arăt cum a fost salvată o bancă foarte asemănătoare pentru a înțelege de ce vă spun mereu să apelați la profesioniști. Am văzut această bancă la SaveMob. Era practic un set, cu fotolii și scaune, la care reușeai să vezi frumusețea în ciuda felului cum arăta atunci când a fost adusă pentru restaurare. Era clar că se intervenise asupra ei de-a lungul timpului, partea de șezut fiind retapițată, dar cu un material total diferit de cel cu care fusese făcut spătarul.

vecchi mobili

În plus îi lipsea și unul dintre picioarele din față, așa că nu mai putea fi folosită fără riscul de a se rupe sub greutatea celui care se așeza pe ea.

vecchi mobili

La început au fost îndepărtate materialele textile și tot ceea ce ține de tapițerie. S-au identificat părțile foarte distruse de cari sau de intervenții făcute de-a lungul timpului (cuie, rupturi reparate greșit) și au fost înlăturate urmând a fi refăcute.

vecchi mobili

Toate celelalte părți au fost dezmembrate, desfăcute din toate îmbinările și curățate până la lemn.

vecchi mobili

A urmat refacerea părților lipsă sau foarte deteriorate. Avantajul reparațiilor făcute la SaveMob este că vorbim de un atelier în care există specialiști pentru fiecare domeniu în parte. Dacă banca ar fi fost dusă la un tapițer, cum am făcut eu cu ani în urmă, exista posibilitatea ca partea de tapițerie să fie foarte bine făcută, în schimb tot ceea ce este lemn să fie reparat în măsura în care poate un tapițer. Adică picioarele au fost reîncleiate, prinse cu cuie pe ici pe colo, fără a reface partea de scaun care fusese pur și simplu distrusă în trecut de încercări greșite de stabilizare a scaunului. Rezultatul l-am menționat mai sus.

vecchi mobili
defectele scaunului meu
vecchi mobili
incleiere ratata a scaunului meu

In cazul băncii despre care vorbesc, părțile lipsă au fost refăcute de sculptori, copiind perfect modelul.

vecchi mobili

Cu piesele lipsă refăcute, s-a trecut la încleierea fiecărei bucăți în parte. Apoi au fost prinse în prese și lăsate timpul necesar pentru ca adezivul să facă priză și încleierea să fie perfectă. Aici este vorba despre o echipă specializată în tâmplărie. În fotografie se pot vedea colțarele din lemn care au fost adăugate după încleierea structurii la unghiul perfect. Este modul în care canapeaua devine foarte solidă.

vecchi mobili

După aceea, toată partea din lemn a fost șlefuită în alb, băițuită, grunduită, grundul a fost șlefuit după uscare, iar la final s-a aplicat lacul, exact cum se face într-o fabrică de mobilă.

vecchi mobili

După uscarea completă a lacului, s-a trecut la refacerea părților tapițate. Tapițeria s-a făcut cu arcuri legate cu sfoară groasă, cu zegras și panză de sac, așa cum se făcea odată. Nici vorbă de burete, spumă poliuretanică sau alte astfel de chestii.

vecchi mobili

vecchi mobili

Cum nu se mai știa cum arăta stofa folosită inițial, banca fiind tapițată și retapițată de-a lungul timpului, clientul a ales stofa care să fie în egală măsură plăcută și puțin prețioasă, pentru a scoate în evidență frumusețea și valoarea băncii. Rezultatul a fost într-adevar deosebit.

vecchi mobili

Banca a fost adusă împreună cu 2 fotolii și 6 scaune, la fel de deterioarate ca și banca. Echipa SaveMob a lucrat profesionist și a reușit să le salveze pe toate. Politica atelierului este ca la finalul fiecărei lucrări clientul să facă recepția, după care își dă acordul de livrare. Astfel proprietarul a primit înapoi un mobilier frumos și trainic, de care să se bucure încă zeci de ani de-acum înainte, păstrând odată cu el și amintirile.

vecchi mobili

Mihaela Radu

Mihaela Radu è un ingegnere chimico ma ha una passione per il legno. Lavora nel settore da più di 20 anni e la finitura del legno è ciò che l'ha definita in questo periodo. Ha acquisito esperienza lavorando in un istituto di ricerca, nella propria azienda e in una multinazionale. Vuole condividere continuamente la sua esperienza con chi ha la stessa passione, e non solo.

2 commenti

Aggiungi un commento

Questo sito usa Akismet per ridurre lo spam. Scopri come i tuoi dati vengono elaborati.

Categorie

Iscriviti alla newsletter

it_ITItalian