Mașini și Scule Oferte speciale prelucrare lemn Utilaje Producție Mobilier

Be Smart & Start – oferta prin care Danibrum îi sprijină pe cei dornici să înceapă un business în domeniul lemnului

Cea mai nouă ofertă Danibrum dă posibilitatea celor cu afaceri la început de drum să-și utileze atelierul pentru a produce în siguranță mobilier de calitate. Pentru 9.870 euro fără TVA, cei interesați pot avea circular de formatizat cu masă mobilă, mașină de aplicat cant, mașină de găurit pentru balamale, sistem de aspirație pentru rumeguș și praf și tubulatura necesară. De asemenea, transportul până la atelierul clientului este inclus în preț.  Este modul prin care Danibrum își propune să susţină afacerile româneşti. Trecem cu toții printr-o perioadă dificilă și doar sprijinindu-ne și ajutându-ne reciproc o putem depăși. Reducerile, consultanţa personalizată, service-ul dedicat, echipa entuziastă sunt modul prin care Danibrum își dorește să sprijine industria și sectorul de prelucrare a lemnului.

oferta utilaje prelucrare lemn Holzmann Danibrum

Be Smart & Start – un pachet de utilaje pentru antreprenori gândit și alcătuit în urma multor ani de experiență

În lunga perioadă de când sunt implicați în distribuirea utilajelor pentru prelucrarea lemnului și a derivatelor din lemn, membrii echipei Danibrum au cunoscut mulți antreprenori care doreau să producă mobilă. Cu majoritatea au rămas prieteni, fiindu-le întotdeauna alături atunci când au avut nevoie de sfaturi sau de ajutor. Fiind implicați în debutul și dezvoltarea acestor afaceri au înțeles mai bine care sunt utilajele de care este nevoie la început de drum, unde este nevoie de sprijin și cât sunt de necesare cunoștințele lor proaspeților antreprenori. Este ceea ce a stat la baza formării pachetului Be Smart & Start.

Pachetul conține principalele utilajele de care ai nevoie pentru a începe producția de mobilier. Cu circularul de formatizat Holzmann vei tăia panourile la dimensiunea dorită. Este dotat cu masă masivă din aluminiu și extensie, ceea ce permite formatizarea pieselor de mari dimensiuni. Pânza se poate înclina între 0 și 45°, are motor independent pentru incizor și riglă transversală robustă, cu doi limitatori reversibili. Lățimea de tăiere în partea dreaptă este de până la 1150 mm.

Panourile debitate au nevoie de canturi. Pentru aceasta ai în pachet mașina de căntuit KAM 115, marca Holzmann, care aplică cant pe o singură latură și are funcție de repaos pentru a menține temperatura adezivului constantă, împiedicând astfel arderea lui. Unitatea de presare permite aplicarea cantului de diferite grosimi. Temperatura de lucru are afișaj LCD ceea ce face mult mai ușoară reglarea.

Cu mașina manuală de găurit BBM35MAN vei putea face găurile pentru balamale. Dotarea standard a mașinii permite realizarea găurilor pentru balamalele de tip Blum, dar se poate opta pentru găurirea de tip Hettich, în acest caz fiind schimbată freza de găurire. Diametrul de frezare este de 35 mm, iar cel de găurire laterală, de 2 mm.

Pachetul este completat cu un aspirator pentru rumeguș și praf ABS 3880 și tubulatura necesară. Aspiratorul are sac de rumeguș de mare capacitate, putând fi folosit o perioadă îndelungată. Se deplasează cu ușurință în jurul zonei de lucru acoperind o suprafață mare. Cu ajutorul lui atelierul va putea fi păstrat curat, iar condițiile de lucru vor fi mai bune.

oferta utilaje prelucrare lemn Holzmann Danibrum be smart & start

Sprijinul acordat celor aflați  la început de drum a dus la legarea unor prietenii trainice
Pachetul Be Smart & Start face parte dintr-o serie de proiecte care a început cu mult timp în urmă și care a dus de multe ori la legarea unor prietenii de durată. „Am dezvoltat relații strașnice de-a lungul timpul cu mulți dintre clienți, am devenit liniștiți prieteni de cursă lungă”, îmi spunea zilele trecute Robert Colpoș de la Danibrum. Are multe amintiri plăcute legate de modul cum s-au cunoscut, cum a început colaborarea. De exemplu, pe Iulian Rotaru, de la Mob-Ila Bârlad, l-a cunoscut în ajunul anului nou 2020.
„Pe 30 am discutat pe facebook și telefonic, apoi pe 31.12.2019 ne-am întâlnit. Atunci a fost prima lor vizită în showroom-ul nostru. Cu vagi cunoștințe despre domeniu, a mers pe mâna noastră și astăzi este pe un trend ascendent, urmând să retehnologizăm atelierul în perioada ce urmează. Utilajele pe care urmează să le achiziționeze sunt atât Lohmeyer, cât și Holzmann.”
Marian Ailincăi de la SilmArt Wood, Preluci, Bacău, a ajuns la Danibrum după o perioadă în care a muncit în străinătate.
„Întors din UK după o lungă perioadă, a pornit cu curaj pe drumul antreprenoriatului și a dat drumul unui atelier de tâmplărie pentru proiecte îndrăznețe, cu utilaje profesionale. A cumpărat de la noi utilaje marca Robland, Holzmann, Rema, AcWord. Am rămas prieteni, ne întâlnim mereu cu mare plăcere.”
oferta utilaje prelucrare lemn Holzmann Danibrum
Atelier SilmArt Wood
Platon Mobila, de la Bălțătești, Neamț, este o fabrică completă care prelucrează atât lemn, cât și panouri din PAL și MDF. La Platon Mobila se fac și canapele, fabrica având secție de tapițerie.
„Fabrica lui Ionuț Platon poate face tot ce este nevoie pentru a mobila complet o locuință. Au de la noi utilaje Lohmeyer și un Router CNC. Îmi place să mă întâlnesc cu Ionuț, îmi place dorința lui de a face lucrurile cât mai bine, de a învăța continuu. Este unul dintre prietenii de care sunt foarte mândru.”
Ludas Szabi de la Miercurea Ciuc este o firmă care vinde tot ceea ce este necesar pentru a fabrica mobilă. În plus, prestează servicii pentru micile ateliere din zonă, ajutându-i astfel să obțină produse de calitate. Cu Kover Szabolacs, administratorul firmei, Robert și întreaga echipă Danibrum au o relație foarte bună.
„Aici ați fost și voi să faceți un interviu de firmă despre ei (Ludas Szabi – Interviu de firmă). Face debitare, căntuire și mai nou, găurire prin tehnologia CNC. A luat de curând un CNC de la noi. Toate utilajele pe care le are sunt Lohmeyer, este foarte atașat de marcă. Este cel mai mare furnizor de astfel de servicii din regiunea Harghita. Iar Szabi este un om extraordinar.”
Robert poate să povestească așa despre foarte mulți dintre clienți. Este încântat de oamenii pe care îi cunoaște zilnic și se bucură că poate fi alături de ei încă de la început. Iar despre Be Smart & Start spune că este este pachetul de care ai nevoie, perfect pentru un nou început.

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

Adaugă comentariul

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

Newsletter vineri dimineața
Informații și sfaturi de la experți

ro_RORomână