Lemn de salcie albă – ușor și suficient de rezistent pentru a fabrica mic mobilier, saboți și bâte de cricket

Salcia albă nu este un lemn potrivit pentru mobilier pentru că este greu de prelucrat cu utilaje. Totuși, de-a lungul timpului au existat încercări de a fi folosită și în acest domeniu, unele dintre ele cu un succes relativ. Cu mulți ani în urmă, am avut ca temă de cercetare introducerea salciei ca specie pentru fabricarea mobilierului. Au fost implicați arhitecți, ingineri de industria lemnului, responsabili cu finisarea pentru a face un model de bibliotecă rezistent care să poată fi preluat de fabrici. Biblioteca a ieșit chiar foarte bine, fabricarea ei însă nu s-a materializat pentru că lemnul se deforma frecvent la uscare, crăpa și se rupea la prelucrarea pe utilaje. Se finisa însă bine, așa că pentru mine n-au fost probleme. La ce este bun lemnul de salcie, cum arată și care sunt caracteristicele arborelui, aflați în cele ce urmează.

Un remediu naturist foarte asemănător aspirinei

Înainte de a fi sursă de lemn, salcia a fost folosită ca remediu împotriva durerilor de cap sau de dinți, dar și împotriva altor boli. Este denumită de multe ori aspirina naturii. Vechii egipteni foloseau scoarța și mugurii de salcie pentru a trata rănile și febra. În evul mediu, în multe părți ale Europei scoarța de salcie era mestecată pentru ameliorarea durerii de dinți. Unii o fierbeau în apă, iar băutura rezultată era folosită ca remediu pentru diaree, la reducerea inflamației articulațiilor provocate de artrită sau pentru a ameliora durerile de gât. Fiertura era folosită pentru a curăța rănile și a opri sângerarea. Despre studii moderne privind efectele benefice ale scoarței de salcie, aflați mai multe aici.

Ramurile de salcie au fost folosite din cele mai vechi timpuri ca simbol religios sau ca apărare împotriva spiritelor rele. Chinezii credeau că frunzele salciei alungă aceste spirite. Erau folosite la sărbătorile religioase, se folosesc și acum pentru a sărbătorii Duminica Floriilor. În unele zone însă, cu timpul, a fost asociată cu tristețea și doliul, fiind menționată astfel în poeme. În Hamlet, Ofelia se îneacă lângă o salcie, sporind și mai mult tristețea și dramatismul.

Zona de origine – Europa, Asia centrală și nordul Africii

Salcia albă (Salix alba, în latină) este specifică Europei și Asiei centrale, având un areal destul de vast. Acoperă toată Europa, cu excepția zonei nordice unde din cauza lipsei de lumină și apă nu are un mediu prielnic. În Asia se întinde din Caucaz și Asia mică, până în Himalaia și China. În Africa o găsim în nord, Algeria fiind țara unde este întâlnită cel mai des. În România o întâlnim de la câmpie, unde se dezvoltă în luncile inundabile, până în zonele de deal și cea inferioară de munte. Se dezvoltă foarte bine în solurile aluvionare, fertile și pline de apă, suportând foarte bine inundațiile prelungite. Este foarte iubitoare de lumină.

Salcia face parte din familia Salicaceae unde există peste 400 de soiuri de salcie. Cele mai cunoscute sunt salcia albă, salcia neagră (Salix nigra) și salcia plângătoare (Salix babylonica). Existe mai multe feluri de salcie albă, răchita (Salix alba vitelina) fiind cunoscută pentru lujerii galben-roșcați subțiri și elastici folosiți la obținerea coșurilor împletite. Prin hibridizare se obțin soiuri noi, cel mai cunoscut fiind cel obținut din salcia albă și Salix fragilis (tot un hibrid) folosit pentru obținerea bâtelor de cricket. Hibridul se numește chiar salcie de crichet sau salcie englezească.

În literatura de specialitate o găsiți ca white wilow în engleză, salice bianco în italiană și saule blanc în franceză.

Un arbore iubitor de apă ce poate trăi 100 de ani

Salcia albă este cea mai mare dintre speciile de salcie, arborii ajungând până la 25-27 m înălțime și 2 m diametru. Creșterea este rapidă, ajunge la maturitate după 20-30 de ani și trăiește frecvent până la 100 de ani. Cu timpul, interiorul trunchiului putrezește formând scorburi mari.

Rădăcina este mult întinsă în pământ. Trunchiul, de multe ori strâmb, este acoperit cu scoarță cenușiu-verzuie, se brăzdează adânc foarte repede și are un conținut aproximativ de tanin de 6%. Coroana este ramificată neregulat. Frunzele sunt subțiri, ovale, mai deschise la culoare ca ale altor specii de salcie datorită unor peri fini, mătăsoși și alb-argintii de pe partea inferioară. De aceea se și numește salcie albă. Florile sunt feminine și masculine și cresc pe arbori diferiți. Cele masculine sunt galbene, grupate, de 4-6 cm lungime, iar cele feminine sunt verzi, lungi de 4 cm. După polenizare, florile femele dezvoltă capsule mici cu semințe acoperite cu puf alb care sunt răspândite de vânt.

Lemn ușor, cu bună rezistență la șoc, dar fără rezistență la apă, ciuperci și insecte

În secțiune transversală prin trunchiul salciei albe se vede diferența dintre alburn și duramen, dar diferențierea nu este întotdeauna foarte clară. Alburnul este foarte deschis la culoare, galben deschis spre alb, iar duramenul este cafeniu până la brun-rozaliu. Inele anuale se văd distinct doar la exemplarele mature. Fibra este dreaptă, iar textura este uniformă, mediu fină. Porii sunt semi-rotunzi, medii spre mari, fără un aranjament specific, mediu spre numeroși ca densitate. Există o foarte mică diferență de mărime între porii din lemnul timpuriu și cei din lemnul târziu care este însă greu vizibilă. Razele medulare sunt înguste, invizibile cu ochiul liber, dar vizibile cu lupa.

Lemnul de salcie este ușor, la fel ca lemnul de plop, densitate medie în stare uscată fiind de 400 kg/m³. Este rezistent la șocuri și are duritate moderată, indicele Janka fiind 2530 N. Rezistența la compresiune pe direcție transversală este mic, de aceea lujerii se îndoaie ușor și pot fi folosiți la obținerea coșurilor împletite. Lemnul de salcie albă este perisabil, având rezistența foarte mică la apă, ciuperci și insecte. Se usucă ușor, dar tinde să dezvolte diverse defecte: crăpături, încovoieri, răsuciri. Absoarbe cu ușurință apa din atmosferă devenind instabil dimensional.

Fiind un lemn puțin dens se prelucrează mecanic greu, rezultând suprafețe scămoșate, greu de șlefuit. Se prelucrează mai ușor cu unelte de mână și se sculptează fără probleme Se taie ușor, dar defectele de la uscare duc la pierderi mari de masă lemnoasă. Se încleiează cu ușurință și deși este un lemn afânat, se colorează și se finisează fără probleme.

Util pentru meșteri cioplitori, dar și în industrie

Lemnul de salcie este folosit în primul rând pentru obținerea hârtiei, celulozei și fibrei de lemn. Lăstarii sunt folosiți pentru obținerea coșurilor și a gardurilor împletite. Lemnul nu este folosit în industria de mobilă pentru că se prelucrează greu. Este însă folosit de artizani la obținerea lingurilor, platourilor, copăilor și a altor astfel de obiecte. Era folosit frecvent în trecut pentru obținerea celebrilor saboți olandezi.

Meșterii tâmplari îl folosesc uneori la obținerea de mic mobilier, măsuțe sau scăunele pentru copii. Fiind un lemn ușor este preferat pentru obținerea ambalajelor pentru sticle sau alte obiecte. Din lemn de salcie se fac cutii și lădițe.

Nu este bun ca lemn de foc. Conținutul mare de apă îl face să ardă greu, cu degajare mare de fum și cantitate mică de căldură. Nu este folosit nici la obținerea chibriturilor, dar se folosește la fabricarea scobitorilor. Din lemn de salcie se face un cărbune folosit la obținerea prafului de pușcă.

Cea mai cunoscută utilizare a lemnului de salcie albă este pentru bâtele de cricket. Cum am spus deja, este folosit un hibrid obținut și crescut în Anglia. Specialiștii spun că doar din acel lemn se obțin bâte de calitate, condițiile locale de creștere contribuind la calitățile bâtelor. Oricum, nu sunt făcute să dureze foarte mult, fiind foarte des înlocuite.

Sper să considerați utile informațiile de mai sus. Ca de obicei, completările sunt binevenite. Iar dacă aveți întrebări sau neclarități, lăsați-le mai jos, în spațiul dedicat. Sigur voi răspunde.

Vrei să afli informații despre lemnul unei specii anume? Caută aici, este foarte posibil să le găsești!