Säulengänge, eines der Symbole von Bologna

Bologna este renumită în întreaga lume pentru porticurile sale, unul din simbolurile orașului. Sunt peste 30 de km de porticuri și se spune că, în caz de ploaie, poți vizita vechiul oraș fără să te uzi chiar dacă ai uitat umbrela la hotel. Dar ce legatură este între lemn și aceste porticuri? Este o legătură foarte veche pentru că primele porticuri construite în Bologna au avut structura din lemn. Povestea apariției lor este legată de faptul că Bologna este cunoscută și ca cel mai vechi oraș universitar.

În urmă cu ceva ani, am avut prilejul să vizitez Bologna iar ghid ne-a fost un prieten italian îndrăgostit de orașul unde, de altfel și locuia. Turul orașului vechi a fost o adevărată lecție de istorie, artă și arhitectură. De la el am aflat că Bologna este definită de 3 cuvinte: dotta, grassa e rossa – doctă, grasă și roșie. Doctă pentru că aici a luat ființă în 1088 prima universitate din Europa. Grasă pentru felul în care se mănâncă aici, mai puțin „ușor” decât în alte zone ale Italiei, fiind de altfel locul unde s-a născut mortadella.

Și roșie pentru culoarea orașului. Orașul are această culoare roșie-cărămizie pentru că există o lege a orașului care interzice folosirea unei alte culori pentru case, fie că e vorba de case ale municipalității sau private. Casele sunt renovate folosind cărămiziu, în toate nuanțele sale și sunt acoperite cu terracota (olane). Privită de pe coline, Bologna pare un oraș veșnic acoperit de culoarea roșie a apusului.

O altă explicație a faptului că i se spune orașul roșu este și că, cu foarte mici excepții, Bologna a avut mereu primari comuniști.

Dar să revenim la înființarea universității. Odată cu apariția ei au venit în oraș o mulțime de tineri care aveau nevoie de cazare, iar nevoia de spațiu a crescut. O idee foarte bună a fost extinderea caselor deasupra străzilor. Practic, în locul balcoanelor au apărut noi camere, sprijinite pe grinzi din lemn de Eiche, susținute uneori de stâlpi puși direct pe stradă.

Moda a prins foarte repede și în scurt timp o întreagă rețea de astfel de camere acopereau străzile, iar oamenii circulau în voie pe sub ele.

Cu timpul, pentru mai multă rezistență și siguranță, stâlpii de susținere din lemn au fost înlocuiți cu stâlpi de cărămidă. Acest lucru a permis construcții mai elaborate, cu bolți și arcade, asemănătoare unor tuneluri cu deschideri spre stradă.

Cum Italia respectă, întreține și restaurează tot ceea ce este vechi, au rămas până astăzi vechi porticuri din lemn care stau mărturie pentru primele extinderi ale caselor peste stradă.

Despre apariția porticurilor mai există o teorie, legată de comerț. Se spune că astfel vânzătorii mai căpătau un loc în plus pentru vânzare, înaintând în stradă. Pentru mine prima teorie este mult mai plauzibilă pentru că, practic sunt camere deasupra străzilor, iar strada este liberă pentru a putea fi circulată. Într-adevăr acum sunt o mulțime de magazine și cafenele celebre în aceste porticuri, dar acesta este farmecul orașului.