Anul trecut, după publicarea articolului despre Akazie, am primit un mesaj de la un cititor care povestea cum a recuperat lemn de salcâm dintr-un vechi hambar și l-a folosit pentru construirea unui foișor. Era impresionat de rezistența și duritatea lemnului. Felul cum povestea, entuziasmul și dorința de a împărtăși experiența cu cineva care are aceeași pasiune pentru lemn m-au impresionat și așa am ajuns să ne cunoaștem (din păcate, numai virtual). Cu toate că poate părea doar o poveste simplă despre construcția unui foișor folosind lemn vechi, cred că este mai mult decât atât. Este o poveste despre pasiune, despre lemn recuperat, despre amintiri transferate într-un foișor nou, despre vise, planuri și dorințe și nu în ultimul rând, despre familie. Îmi face plăcere să vă spun această poveste, apelând, din când în când, la vorbele „împricinatului”.
El este Claudiu Gârceavă, care-și câștigă existența făcând foarte bine mobilă din PAL melaminat, dar care visează la un atelier unde să prelucreze lemnul masiv. Anul trecut, în toamnă, a demolat o veche magazie – hambar sau porumbar, cum se spune la noi, în sud – și a hotărât să recupereze stâlpii de rezistență care erau din salcâm. Porumbarul a fost construit în 1949 pentru a ține în el, în afară de porumb, lemnele de foc și trestia folosită la butoaiele de vin.
O parte din lemn a stat în pământ, urmele lăsate de umezeală, dar mai ales de insecte, fiind foarte vizibile după îndepărtarea scoarței. Cu toate aceastea, lemnul era la fel de dur și rezistent.
Fiecare stâlp de salcâm a fost curățat cu grijă cu toporișca și tezla, au fost scoase cuiele vechi și a fost pregătit pentru viitoarea construcție.
„La foișor am folosit Altholz făcând stâlpii de rezistență, contravânturile stâlpilor, barele orizontale ce leagă stâlpii la capătul de sus, bârnele orizontale în formă de T între fiecare pereche de stălpi, în partea de jos și stâlpul central. Foișorul are diametrul de 5 m în zona stâlpilor și 6,5 m în zona acoperișului (privit de sus), fiind în 8 ape (octogon)”.
Pentru că lemnul recuperat nu a fost suficient, a trebuit să mai cumpere încă 4 m de dulapi pe care i-a tăiat la circular și i-a făcut căpriori. După ce a făcut structura, a dat totul cu ulei sicativat, l-a lăsat la soare 2 zile să se usuce, după care a aplicat o lazură culoare palisandru. Pentru că între timp a venit iarna, a fost nevoit să se oprească. Așa lemnul a avut timp să se „așeze” peste iarna.
„Anul acesta, cum a dat căldura, m-am apucat din nou de el. Am pus scândura pe acoperiș pe toate cele 8 fețe, prinsă în holțșuruburi, 900 de holțșuruburi în 3 zile. Am acoperit-o apoi cu membrană bituminoasă subțire, suprapusă la capete 10 cm și prinsă din loc în loc în capse lungi. Într-o zi a fost gata, dar m-a cam copt soarele, la sfârșitul zilei eram negri amândoi, și eu și membrana”.
Următoarele zile a fost timp frumos, așa că a putut pune în tihnă șindrila bituminoasă. A durat 4 zile și … 1750 de cuie. Pe muchii a pus tot șindrilă, tăiată sub formă de picătură și a lipit-o cu mastic.
Cu acoperișul gata și-a permis să se odihnească 2 săptămâni, după care a trecut la partea de jos a foișorului. Tot din dulapi de 280 x 50 mm si 4 m lungime a făcut polițele orizontale pe care le-a pus peste scândura de la exterior. Pentru tot ce a fost prins de stâlpii de salcâm a trebuit făcut pregăurire, după care s-au folosit holțșuruburi. Salcâmul s-a dovedit a fi atât de dur încât nu intra nimic în el, iar la găurire ieșea fum din burghiu.
Stâlpul a fost îmbrăcat în sfoară pentru a „finisa” suprafața destul de rugoasă a salcâmului. Nu a vrut să-l îndrepte pentru a nu-l subția nici măcar cu 1 mm. „Pentru un metru jumătate de stâlp am avut nevoie de 50 (cincizeci) de metri de sfoară. 🙂 Nu-mi venea să cred!”
Tot pe stâlpul central, la 1,70 m de sol, a pus 4 siteme de ancorare pentru 250 kg fiecare pentru hamace. „După ce iei masa, poți să te relaxezi într-un hamac când afară e o torențială de răpăie cu bulbuci”.
În interior a pus 2 bănci cumpărate, dar adaptate pentru foișor și o a 3-a, făcută dintr-o scândură veche mâncată de cari. ” Am scobit-o până am dat de lemn bun , am lăsat-o să se usuce, după care am dat cu lazură și am fixat-o pe 2 bușteni de salcâm ce par din ceramică. Este o bancă foarte comodă.”
Vă spuneam la început despre entuziasmul lui Caludiu. M-am gândit mult cum aș putea să spun eu ceea ce va urma, dar nici o variantă nu reușea să redea emoția, bucuria realizării și dragosta lui Claudiu pentru lemn. Așa că îl las din nou pe el să vă spună.
„Ce voiam să vă zic este că fiecare cui, fiecare șindrilă și fiecare tăiere de lemn, chertare și finisare a fost făcută de mine și numai de mine. A fost și va rămâne primul meu proiect din lemn masiv. Uneori am impresia că iubesc lemnul mai mult decât oamenii. Știți, eu de meserie sunt cofetar patiser (pe bune 🙂). Fac mobilă din pal melaminat din 2000, înainte am făcut pateuri. Visul meu este să îmi fac un atelier în care să lucrez lemn masiv și mă străduiesc să îmi împlinesc visul, alături de familie. Am o fată, elevă la Tonița și un flăcău de 5 ani, ce mă sperie cu tenacitatea și răbdarea lui. Și bineînțeles soția, care ne înțelege și ne iubește pe toți.”
Pe lângă satisfacția că a făcut totul singur, Claudiu se mândrește și că a făcut totul cu mâna lui. Ca unelte a folosit ferăstrăul coadă de vulpe (cel mai lung), bormașina, flexul, ciocanul, toporișca, menghina și tesla. „Foișorul este în 8 laturi – octogonal – iar piesa de metal din vârf, pe care se prind căpriorii și stâlpul central, am făcut-o dintr-o bucată de tablă de 3 mm. Am desenat forma, am tăiat cu flexul cu disc diamantat subțire, am găurit-o și apoi am îndoit-o manual în menghină și cu ciocanul, pe șanțurile fine pe care le-am facut cu flexul (tabla a fost destul de groasă). Această piesă susține practic acoperișul și face legătura dintre căpriori și stâlpul central din salcâm, fiind fixată de el cu un holțșurub cu cap hexagonal de 20 cm lungime și gros de 1 cm. Nu știți ce satisfacție am avut când m-am urcat pe el și am stat în vârf”.
Acum foișorul este gata, așa că se pot bucura cu toții, în tihnă, de el. Poate mai puțin Claudiu. Nu că nu s-ar bucura, dar nu cred că o face în tihnă pentru că deja are o grămadă de alte proiecte la care se gândește și precis îl mănâncă mâinile să se apuce de ele. 🙂
Fotografiile din articol sunt proprietatea lui Claudiu Gârceavă
Ich habe diesen Artikel mit großer Spannung gelesen, vor allem, weil der "Schuldige" an diesem Projekt buchstäblich mein Bruder ist. Ich habe jedes Wort, das Sie und er gesagt haben, genossen. Ich bin froh, dass es so viele Menschen gibt, die die Hartnäckigkeit und gleichzeitig die Einfachheit von Clau zu schätzen wissen, und ich wünsche ihm, dass er in Zukunft mindestens so kompetent sein wird wie jetzt.
Beim Lesen dieses Artikels hatte ich das Gefühl, ich säße auf der Sonnenliege unter dem Pavillon.
Herzlichen Glückwunsch zu dem Artikel, Frau Mihaela, und herzlichen Glückwunsch auch an Sie, Claule... Sie sollen wissen, dass ich, egal in welcher Situation, immer entspannt bin, weil ich mehr als überzeugt bin, dass Sie mit jedem Problem fertig werden. 🙂
Danke für die Wertschätzung, aber ich denke, Glückwünsche sind für Claudiu angebracht. Ich war nur... der Schreiber. 🙂
Alles Gute!
Sarumana Madam, ich danke Ihnen noch einmal für Ihre Zeit und vielleicht können wir uns zu einem Gespräch treffen oder sogar einen Spaziergang zur Baustelle, um Ihnen im Detail zu zeigen, wie wir die Fugen gemacht haben, und kleine Details, die den Pavillon besonders machen!
Ich möchte noch hinzufügen, dass es sich um einen achteckigen Pavillon handelt, und das Metallstück oben, an dem die Traversen und der Mittelpfosten befestigt sind, habe ich aus einem Stück 3 mm starkem Blech hergestellt, auf das ich die Form gezeichnet, mit einer dünnen Diamantscheiben-Flex geschnitten, gebohrt und dann von Hand im Schraubstock und mit einem Hammer auf flachen Gräben gebogen habe, die ich mit der Flex gezeichnet habe (um das Biegen des ziemlich dicken Blechs zu erleichtern).
Dieses Teil stützt und verbindet im Wesentlichen alle Dachsparren und wird außerdem mit einer 20 cm langen und 1 cm dicken Sechskantschraube am zentralen Salamipfosten befestigt.
Ich habe die Stange mit Zwirn umwickelt, um die recht raue Oberfläche der Wurst zu "veredeln", wobei ich die mittlere Stange nicht veredeln wollte, um sie nicht um 1 mm zu verdünnen.
Danke Bro-mio, vielleicht bekommst du es ja in Wirklichkeit zu sehen :D, Prost und bis bald!
Ich gratuliere Ihnen zu dem Pavillon, Ihrer harten Arbeit und Ihrem Einfallsreichtum. Es zeigt sehr gut die guten Ideen im Design, die Sie angewendet haben. Glückwunsch auch an die Dame für den gut geschriebenen Artikel und vor allem für die Bilder.
Vielen Dank, ich werde versuchen, im Detail jede Phase mit Bildern mit allem, von der Einstreu in den Boden gelegt und die Messung der Durchmesser, Mitte, etc. bis zum letzten Nagel an der Spitze der Schindel Post!
Heute hat er ein weiteres Wagenrad erhalten, das senkrecht zwischen dem Dachvorsprung und dem Flaschenzug montiert ist, es ist das Rad, das Unchimiu vom Wagen seines Großvaters hatte, es ist aus Esche und 110 Jahre alt, es ist ein Rad der Seele!
Aber ich werde Sie über alles andere auf dem Laufenden halten!
Hallo. Ich bitte um Ihre Hilfe, da ich Erfahrung mit der Wiederherstellung alter Holzpfosten habe. Ich habe gesehen, dass Sie Akazienpfähle gerettet haben, die von Fäulnis zerfressen waren. Ich habe von einem Nachbarn einen Eichenpfahl erhalten, der schon seit mehreren Jahren auf dem Boden liegt. Ich soll ihn als Stützpfahl für ein Stromkabel für das Haus verwenden. An dem Teil, der auf (im) Boden liegt, sind mehr verrottete und verfaulte Stellen vorhanden.) Ich habe diesen Teil gesäubert (es bleibt noch einiges zu tun) und will ihn dann mit Sadolin Anticarii (zweimal) behandeln, wobei ich nicht weiß, wie ich ihn so vorbereiten soll, dass er so lange wie möglich in der Erde bleibt. Im Grunde genommen weiß ich nicht, wie ich den Teil behandeln soll, der in der Erde bleibt, damit er nicht verrottet und bricht (das ist mir schon bei der ersten Tanne passiert), und wie ich den Rest des Pfahls behandeln soll, der der Sonne, dem Regen usw. ausgesetzt sein wird. Auch hier ist der Pfahl aus Eiche, hat aber eine beschädigte Oberfläche, aber ich kann sehen, dass das "Herz" des Stammes in Ordnung und stark ist, auch wenn er immer noch Löcher und Risse nach innen hat. Danke an alle, die mir Vorschläge machen können.
Soweit ich weiß, wird das Holz, das in den Boden gesteckt wird, an der Oberfläche verbrannt und dann geteert. Wenn Sie das Holz in die Grube des Pfostens stecken, sagen wir 60 cm, muss der Teer etwa 10 cm über dem Boden liegen.
Es ist sehr wichtig, den Boden des Lochs mit zerkleinertem (gebrochenem) Kies zu bedecken und dann den Pfosten in das Loch zu setzen, damit das Wasser aus dem Boden nicht auf den Pfosten "steigt".
Ich weiß nicht, wie sich die Eiche zu Schälen und Fäulnis verhält, aber was ich sagen kann, ist, dass das Salcam-Holz in 70 Jahren nur in der unteren Schicht verrottet ist, weil die innere Schicht sehr hart ist und es keine Möglichkeit gibt, einzudringen, genauer gesagt von 130...140mm Durchmesser des Pfahls im Boden, der mit nichts behandelt wurde, sind 110mm rohes Salcam (Stahl) nach dem Schälen und Reinigen übrig, ich habe hineingehämmert und es hinterlässt nicht einmal Spuren!