Este uimitor cum reușesc cei din alte țări să păstreze toate casele vechi, să le recondiționeze și să le transforme făcând minimum de schimbări, dar adăugându-le maximum de confort. Tot timpul m-am întrebat cum fac ei de salvează și fac locuibile, cu tot ce implică acum o locuință – apă, electricitate, conducte, fire – case construite cu 300-400 de ani în urmă și noi aici nu reușim cu case mai „tinere”, de până în suta de ani. Subiectul acestei postări este o cabană din bușteni veche de 300 de ani, aflată în Rezervația Naturală Munții Beskedy din Cehia care a fost transformată de proprietarii ei în casa de vacanta in stil rustic.
Munții Beskedy sunt parte a lanțului Carpatic ce traversează Europa Centrală și de Est. Aparțin Moraviei și Sileziei, regiuni din estul Republicii Cehe și sunt zonă protejată încă din 1973, de altfel cea mai mare zonă protejată din Cehia, acoperind 1160 kmp. Are o valoare naturală excepțională datorită pădurilor virgine încă existente și a speciilor rare de floră și faună carpatică care așa au supraviețuit.
Cabana se numește Tara și are aproximativ 140 mp locuibili. Proprietarilor le-a luat 5 ani să transforme casa veche din lemn într-o superbă casă de vacanță cu 6 dormitoare, 2 băi, bucătărie, sală de masă, terasă și cramă. Totul a fost făcut cu foarte mare grijă, influența asupra pereților exteriori și interiori fiind minimă. Acoperișul a fost refăcut exact cum a fost făcut inițial, cu șindrilă cioplită manual.
Piesa de rezistență a casei este vechiul cuptor din sala de masa, care are un cuptor de pâine, o plită pentru gătit și un loc unde se poate dormi. Pentru a ajunge la locul de dormit se urcă 3-4 trepte, patul fiind deasupra. Așa, căldura vine de jos și se doarme minunat.
Mi-amintesc că așa se făceau și la noi cuptoarele când eram eu mică, cu loc unde se putea dormi. Or mai exista astfel de cuptoare?
Bucătăria, aflată tot la parter, a păstrat plita veche, dar a fost adăugată și una electrică, cele 2 fiind însă foarte asemănătoare. Aspectul rustic al bucătăriei este întregit de dulapurile din lemn, preșurile de tot felul și de alte obiecte care se potrivesc perfect aspectului general al bucătăriei.
Sala de masa are 2 mese mari, cu bănci de o parte și de alta și o canapea generoasă lângă care este o veche mașină de cusut folosită drept măsuță.
Fiecare spațiu este utilizat la maximum, astfel că există și un loc de masă mai retras, ca un mic separeu la fereastră, cu bănci tocite de vreme și unde poți vedea foarte bine vechile trunchiuri de copac care formează pereții.
La parter se mai află un dormitor mare și 2 mici. Cele 2 dormitoare sunt adevărate bijuterii. Mici, austere, amenajate ca vechile camere ale servitorilor, cu paturi înguste de o persoană, cu tăblii înalte din lemn, scaun pe post de noptieră și 1-2 obiecte vechi (plită, furcă) ca niște decoruri din filmele englezești de epocă.
Sub scara care urcă la etaj este amplasată o canapea fiind amenajat un loc de relaxare cu o mini bibliotecă, TV și DVD player . Nu-ți vine să crezi că aparatura asta își poate găsi locul în tot decorul acela vechi cu lemnul pereților înnegrit de vreme și fum.
La etaj se află încă 3 dormitoare și un loc discret pentru citit sau pur și simplu pentru odihnă.
Peste tot sunt grinzi la vedere, combinate cu peretele alb văruit. A fost păstrat tot ceea ce reprezenta ceva chiar și ruinele vechiului coș de fum.
Mobilierul este ales cu grijă, sunt multe obiecte vechi, de un farmec deosebit, așa cum este și micul leagăn de bebeluș.
Tot lemnul are aspect rustic, natural și patinat, fără luciu sau alte finisări impropri și nepotrivite într-o casa veche din lemn.
La subsol se afla crama. Arcadele de piatră și pereții au fost lăsați exact așa cum au fost făcuți cu 300 de ani în urmă. Deasupra intrării în cramă, un frumos pridvor cu gărduț din lemn traforat astfel încât să formeze inimioare, se întinde pe toată lățimea casei. Este un loc minunat de unde se poate admira natura înconjurătoare fără ca ochiul să întâlnească și alte construcții.
Über rustikales Aussehen von Möbeln oder Häusern v-am mai spus cu diverse ocazii, dar parcă nu găsisem exemplul cel mai bun pentru a-l ilustra. Această casa veche din lemn din Cehia, acum casă de vacanță este exact ideea de rustic: simplu, linii drepte, încrustații în lemn ce amintesc de natură, lipsa luciului și al straturilor groase de lac, lemn combinat cu elemente ce duc spre aceeași idee (preșuri, carpete, perdele simple).
O cabană din lemn, restaurată cu respect pentru lemn, istorie, natură și strămoși.
Quelle: grove-cottages.co.uk
Hallo Frau Mihaela
Superb Artikel über die umgebaute Hütte in der Tschechischen Republik.wie für den Ofen, die Sie schlafen können, sah ich im Dorfmuseum mehrere Beispiele von Bauernhäusern, die so etwas haben.ich habe einige Fotos nicht sehr erfolgreich, aber ich werde wieder in das Museum gehen und ich werde andere zu diesem Thema sowie verschiedene technische Details, die ich mochte vor allem Holzverbindungen, die eine überraschende Ähnlichkeit mit japanischen Tischlerei zeigen.....
Ich wünsche Ihnen einen schönen Tag
Hallo.
Vielen Dank für Ihre Wertschätzung.
Sie haben Recht, es gibt viele solcher Wunder, nicht nur im Museum, sondern auch im ganzen Land. Wir haben zum Beispiel einen Artikel über die Kirche in Leleasca.
Der Link ist unten. Ich hoffe, er gefällt Ihnen.
Alles Gute!
https://revistadinlemn.ro/2016/07/17/biserica-din-lemn-din-leleasca/