Sunt pigmenți netoxici, sub formă de praf, pentru colorarea uleiurilor și cerurilor, a lazurilor și lacurilor, a tencuielilor naturale. Se pot folosi și pentru nuanțarea vopselelor. Sunt 22 de pigmenți în culori dintre cele mai deosebite. Numele lor – precum umbra natur – nu sugerează întotdeaua culoarea și de aceea, pentru a vă face o idee, dați click pe culoarea respectivă ca să o vedeți.
Ce sunt pigmenții naturali și cum se folosesc
Pigmenții naturali de la Kreidezeit sunt produse de colorare care se găsesc în natură. Nu conțin adaosuri de substanțe chimice sau alți auxiliari. Sunt acei pigmenți ce erau folosiți în trecut pentru a colora varul, țesăturile sau fibrele naturale.
Diferența față de pigmenții din trecut este că acum nu conțin metale grele. Așa cum spuneam și altă dată, sunt produse în natură care nu fac întotdeauna bine. Produsele naturale de la Kreidezeit au avantajul că sunt alese astfel încât să fie naturale și sănătoase. Fiecare produs este analizat în amănunt, iar cele care conțin și cea mai mică urmă de substanță ce ar putea face rău sunt îndepărtate. Este cazul și acestor pigmenți, aleși astfel încât să nu conțină nici cea mai mică urmă de plumb sau alte metale grele.
Spre deosebire de coloranți, pigmenții nu sunt solubili în apă sau în solvenți. Pentru a colora, pigmenții trebuie amestecați cu baza folosită. Veți vedea în instrucțiuni că pentru a colora vopsele pe bază de var sau alte vopsele și tencuieli naturale trebuie amestecați cu apă. Nu este nicio greșeală. Se amestecă cu apa, dar nu sunt solubili în ea. De aceea, inițial, ei trebuie amestecați cu o cantitate mică de apă, foarte bine, până se formează o pastă.
Colorare ulei, ceara, vopsele sau tencuieli naturale cu pigmenți naturali
Indiferent în ce bază urmează să fie adăugat pigmentul, mai întâi, toată cantitatea de pigment folosită trebuie amestecată cu o cantitate mică de bază sau de apă (în cazul produselor pe bază de apă). Amestecul trebuie făcut bine de tot pentru a nu rămâne pigment sub formă de cocoloașe. Apoi pasta rezultată se amestecă cu restul de bază.
La colorarea cerurilor este puțin mai dificil pentru că ceara este solidă și este mai greu ca pigmentul să se încorporeze uniform în ea. Pentru a obține o ceară colorată uniform amestecați mai întâi o cantitate mică de ceară cu toată cantitatea de pigment. Amestecarea trebuie făcută cu o spatulă pe o suprafață întinsă – 0 placă de sticlă sau o suprafață de inox. Pasta colorată rezultată se adaugă în restul de ceară și se omogenizează foarte bine.
How you can make your own oil-based paints
Cu ajutorul acestor pigmenți vă puteți face singuri vopsele naturale pe bază de ulei. Aveți nevoie de ulei polimerizat (orice Kreidezeit oil) și orice pigment sau amestec de pigmenți din gama de pigmenti naturali Kreidezeit. Dacă pigmenții au aglomerări (mici bulgări) puteti folosi un mojar (ca cel pentru usturoi) pentru a-i mărunți și ai transforma în praf fin.
Se amestecă o cantitate mică de ulei cu pigmentul. Amestecarea trebuie făcută foarte bine, să nu rămână nici cel mai mic cocoloș. Se recomandă ca amestecul să fie făcut pe o suprafață plană, o masă de inox sau de sticlă. Se întinde pasta formată cu o spatulă sau un cuțit cu lama lată pe suprafața dreaptă și astfel se distrug cocoloașele și se amestecă foarte bine uleiul cu pigmenții. Se recomandă să nu se folosească mai mult de 20% pigment. Cu cât se adaugă o cantitate mai mare de pigment, în limita a 20%, cu atât vopseaua va acoperi mai bine. O cantitate mai mare de pigment poate duce însă la separarea uleiului sau la un aspect uscat al vopselei.
La final diluați pasta formată cu cantitatea de ulei necesară pentru a obține, în funcție de preferințe, vopsea densă sau semitransparentă sau ulei pigmentat, pe care-l puteți folosi ca lazură for outdoors.
Aici aveți link către magazinul Iscusit de unde puteți achiziționa Gama de pigmenti naturali pentru ulei, ceară, vopsele și tencuieli de la Kreidezeit
Add comment