„CNC-ul era visul meu de când lucram la Pipera” – așa a început povestea Aurel Ivan de la Bella Design, când l-am întrebat despre CNC-ul Lohmeyer achiziționat de curând. Este foarte încântat de el și pare că în sfârșit și-a realizat visul. A lucrat mereu în domeniul mobilei și de când a plecat de la fabrica de mobilă Pipera, acum aproape 20 de ani, face mobilier la comandă, personalizat. La Pipera a văzut prima data CNC-uri, mai vechi, nu așa performante ca cele de astăzi, dar tot a fost impresionat de ce puteau face.
Lohmeyer CNC nu a fost primul centru de prelucrare computerizată pe care l-a avut. Întâi „și-a făcut mâna” cu un CNC artizanal luat de la un prieten. Cu toate că era neperformant, tot putea face o mulțime de prelucrări cu el, ceea ce i-a întărit convingerea că următorul pas este achiziționarea unui CNC profesional. Așa a ajuns la Danibrum. A văzut CNC-ul Lohmeyer din depozit, i-a plăcut, a discutat cu Ionuț Soroceanu, șeful departamentului tehnic, dar a rămas să se mai gândească. S-a gândit să vadă și altele, să poată face comparație și așa a ajuns anul trecut la Ligna.
De la Ligna s-a întors tot cu un CNC Lohmeyer
A plecat la Hanovra și împreună cu un prieten stabilit în Germania, pasionat și el de lemn, a vizitat târgul pe îndelete. A mers pe la toate standurile și a văzut tot felul de CNC-uri performante. Nu era interesat, însă, doar de capacitățile utilajului ci și de serviciile post achiziție oferite de firmă.
I-a plăcut încă de la început CNC-ul din standul Lohmeyer. A discutat cu reprezentantul firmei germane despre ce poate face, cât este de performant, a aflat where Lohmeyer CNCs are manufactured. La un moment dat, reprezentantul Lohmeyer i-a spus că un specialist care să-i facă o prezentare completă în română poate veni imediat. După câteva minute, și-a făcut apariția Ionuț Soroceanu, de la Danibrum. A înțeles imediat că nu va avea nicio problemă cu serviciul post vânzare. A comandat CNC-ul imediat, iar când a fost livrat la București, Ionuț Soroceanu l-a pus în funcțiune. Și tot pe el îl sună ori de câte ori are nevoie de consultanță sau informații tehnice. Are încredere în el. Puteți să vă convingeți văzand filmul de la finalul articolului, realizat la Bella Design.
Danibrum - Lohmeyer partnership
Chiar dacă ai deja un nume pe piața de profil, așa cum are Danibrum, asocierea cu un partener puternic te ajută să crești calitatea serviciilor și să-ți consolidezi poziția în piață. Danibrum distribuia de ceva vreme utilaje Lohmeyer pe piața românească, dar din 2019 parteneriatul cu firma germană a devenit și mai strâns. Anul trecut, la Ligna, Lohmeyer IQ a invitat Danibrum ca partener la târg, oficializându-i astfel poziția de partener de încredere pentru piața din România. Un astfel de parteneriat înseamnă soluții gândite special pentru producătorii români, strategii dezvoltate pornind de la caracteristicile și cerințele pieței românești și asigurarea unui service rapid, eficient și profesionist.
Prezența departamentului comercial și tehnic în standul Lohmeyer a fost o bună strategie în direcția dezvoltării business-ului pe piața românească. Posibilii cumpărători au înțeles ca, în România, vorbesc cu un partener care poate oferi aceleași condiții comerciale ca și firma germană. În plus, existența unui departament tehnic pe care se pot baza, care poate fi contactat oricând și cu care se poate vorbi în română, îi convinge pe foarte mulți dintre ei. Așa cum l-a convins și pe Aurel Ivan.
Strategii și soluții pentru producătorul român
După Ligna, Lohmeyer a dezvoltat împreună cu partenerul român o serie de strategii și soluții adaptate producătorului român. Un mare accent a fost pus pe pregătirea tehnicienilor firmei Danibrum pentru punerea în funcțiune a utilajelor la client și asigurarea unui service de calitate.
Cele două mari probleme ale producătorului român sunt lipsa personalului de lucru și a timpului. Lipsa mâinii de lucru este rezolvată prin achiziționarea de utilaje performante. Când vine vorba de timp însă, este foarte puțin dispus să aștepte perioade lungi pentru instalare sau mentenanță. De aceea, pregătirea tehnicienilor pentru a veni cât mai rapid în ajutorul producătorului a fost soluția numărul 1 a strategiei. Au fost organizate training-uri 1 la 1 în cadrul companiei Lohmeyer, s-au făcut vizite regulate la sediul central din Tauberbischofsheim, Germania, pentru consultări în detaliu. Acum tehnicienii Danibrum sunt pregătiți să ofere servicii specializate și personalizate.
Numărul mare de tehnicieni pregătiți în Germania permite oricând firmei Danibrum să organizeze trei echipe care să meargă în țară pentru a asigura service-ul la clienți. De asemenea, există echipa de service full time care poate rezolva într-un timp scurt probleme ce pot apărea din diverse motive. La Danibrum este o echipă unită, închegată, cu experiență în domeniu și vechime în companie care oferă tuturor servicii de calitate.
Existența parteneriatului permite o strânsă legătură între echipele de conducere ale celor doua companii astfel încât se pot asigura politici de pret avantajoase, echilibrate și orientate către dezvoltarea durabilă a afacerilor românești.
Experiența Danibrum face casă bună cu utilajele industriale inovative de prelucrarea lemnului și a panourilor derivate din lemn livrate de Lohmeyer. O astfel de asociere ajută producătorul român, fie că este posesorul unui atelier care face mobilier la comandă, cum este Bella Design, fie că este vorba de marile fabrici ce produc mobilier pentru export. Achiziționarea de tehnologie performantă rezolvă atât problema mâinii de lucru, cât și cea a calității constante și a reducerii timpului de lucru. Iar un service rapid, eficient și de calitate rezolvă problemele inerente din producție, fidelizând clientul.
Add comment