Varios

Sasano Bori - Tradición y artesanía japonesas

Tradiția japoneză a prelucrării lemnului ne fascinează și ne uimește permanent. Nu este prima dată când intru în această lume. Vă amintiți desigur de Kumiko, o artă de îmbinare a lemnului cu ajutorul căruia se obțin delicatele uși glisante japoneze sau panouri decorative cu desene din lemn făcute cu migală. Mă întorc din nou spre Japonia pentru o altă tradiție care m-a impresionat în primul rând prin simplitate și prin valoare. Este vorba despre Sasano Bori, arta tradițională prin care se obțin figurine din lemn.

figuras de madera
sursa foto: pref.yamagata.jp
O artă cu o vechime de peste 1000 de ani

Sasano este o regiune din orașul japonez Yonezawa, locul unde în urmă cu mai bine de 1200 de ani a luat naștere această artă. Bori, în limba japoneza, înseamnă sculptură, cioplire. Meșteșugul a fost transmis din generație în generație, fiind cunoscut numai local până în secolul al XVII-lea. Atunci, în timpul șogunatului Yozan Uesugi, pentru că economia se dezvolta foarte încet, s-a hotărât ca meșteșugul și figurinele să fie promovate în toată Japonia. Acțiunea a fost un succes, figurinele ajungând să fie cunoscute în toată țara și apoi peste tot în lume.

Figurina este cioplită dintr-o singură bucată de lemn fiind elementul care face deosebită această artă. Totul – figurina, decorațiunile, postamentul – sunt obținute prelucrând, cu artă și răbdare, o singură bucată de lemn. Și sculele sunt specifice și tradiționale. Se folosesc un fel de dălți care seamănă mai mult cu un satâr și care se numesc Sarukiri și Chijire. Dalta-satâr Sarukiri este folosită de meșter ca un cuțit, făcând sculpturi delicate pe bucata de lemn.

Lemnul folosit este și el special. Trebuie să fie în egală măsură dur și flexibil, pentru a se putea modela aripile făcute prin cioplire. Se folosesc specii de Koshiabura și Enjyu, existente în Japonia și China. Figurinele pot fi luate și ridicate de aripi fără ca acestea să se rupă. În timp, culoarea lemnului capătă alte tonuri și se închide.

figuras de madera
sursa foto: 2013.mingei.org
figuras de madera
sursa foto: fujichubo.n-do-jp
figuras de madera
fuente de la foto: etsy.com
Figurine de mare valoare care trec de la o generație la alta

Unul dintre cei mai cunoscuți meșteri Sasano din Japonia este Tona Kanpu. Este a șasea generație dintr-o familie renumită de cioplitori Sasano. A început să lucreze încă de la 11 ani, iar acum, la 67 de ani are propriul magazin pe al cărui pereți sunt fotografii în care Kanpu este alături de celebrii actori japonezi, primari și ministri din întreaga lume.

Figurinele Sasano sunt atat de importante încât, atunci când primul ministru este desemnat i se face cadou o astfel de păpușă. Când o persoana ajunge CEO într-o fimă tot o astfel de figurină primește cadou. Iar când se naște un copil cadoul tradițional este o figurină Sasano care are exact înălțimea copilului la naștere.

Figurinele din lemn sunt făcute să fie lăsate moștenire din generație în generație.

figuras de madera
sursa foto: bushcraftru.com
figuras de madera
sursa foto: terapeak.com

Mihaela Radu

Mihaela Radu es ingeniera química, pero su pasión es la madera. Lleva más de 20 años trabajando en este campo, siendo el acabado de la madera lo que la ha definido durante este periodo. Ha adquirido experiencia trabajando en un instituto de investigación, en su propia empresa y en una multinacional. Desea seguir compartiendo su experiencia con quienes sienten la misma pasión, y mucho más.

Añadir un comentario

Añade un comentario

Este sitio utiliza Akismet para reducir el spam. Aprende cómo se procesan los datos de tus comentarios.

Categorías

Suscribirse al boletín de noticias

es_ESSpanish