Fabricación de casas de madera - Presentación de las casas de madera

En Provenza para construir casas

Te he hablado muchas veces de casele pe structuri prefabricate din lemn și avantajele lor. Pentru a aduce argumente credibile în favoarea acestui tip de case am vorbit cu proprietari și am vizitat câteva case construite pe structuri din panouri din lemn. Toți sunt foarte încântați de casele lor și zic că nu ar mai construi niciodată altfel. Argumentul cel mai des invocat a fost timpul scurt de lucru pe șantier. Toți suntem obișnuiți cu șantiere care durează ani, cu echipe numeroase și multe deșeuri, iar când ni se spune că o casă mare, cu etaj, poate fi ridicată și acoperită în mai puțin de o lună suntem tentați să considerăm că este cel puțin o exagerare. Povestea casei construită de Dimmer în sudul Franței demonstrează că nu este deloc exagerare ci un mod obișnuit de a construi cu lemn.

case din lemn dimmer

În Gordes, o localitate celebră aproape de Mediterana și Coasta de Azur

În ciuda faptului că este doar o comună cu puțin peste 2000 de locuitori,  localitatea Gordes este cunoscută și dincolo de granițele Franței. Situată în regiunea Provence-Alpi-Coasta de Azur este o destinație turistică apreciată nu doar pentru frumusețea locului și apropierea de Mediterana ci și pentru istoria lui. Norocoșii care ajung în zonă descoperă castelul refăcut în perioada Renașterii sau satul antic cu case în totalitate din piatră. În perioada celui de-al doilea război mondial aici a fost un punct al Rezistenței franceze, comuna fiind decorată cu Crucea de război pentru eroismul și sacrificiul locuitorilor. Reconstruită după război, a devenit o atracție pentru artiști, Marc Chagall fiind unul dintre cei mai cunoscuți pictori care au creat aici. Zona este colinară, cu măslini și viță de vie, ceea ce a atras producătorii de filme. Regiunea a folosit drept decor pentru o serie filme printre care și „Un an bun” (A Good Year), de Ridley Scott, film pe care nu obosesc să îl revăd.

Dar să revenim la case. Toată această notorietate vine cu reguli ce trebuie respectate cu strictețe pentru a putea construi în acest loc. Casele trebuie să se integreze perfect în peisaj, sunt acceptate doar culori de pământuri (ocru) și piatră pentru finisajul caselor, iar acoperișul trebuie să fie obligatoriu realizat cu olane din pământ ars. Terenurile nu pot fi delimitate cu garduri din lemn ci doar cu piatră, iar aleile, numite calada, se acoperă tot cu piatră. Pentru a respecta normele, majoritatea construcțiilor se fac cu piatră, așa cum se construia în trecut.

Cu toate acestea proprietarii casei despre care vorbim au decis să o construiască din structuri prefabricate din lemn. Convinși de eficiența energetică a acestor case, impresionați de rapiditatea cu care se construiește și visând la un climat interior sănătos au ales să construiască o casă din lemn.

case din lemn dimmer

Casa din jurul măslinilor

Terenul pe care urma să fie construită casa se întindea pe o colină de unde se poate vedea Mediterana. În mijlocul terenului erau doi măslini foarte apropiați, crescuți parcă din aceeași rădăcină. Proprietarii au dorit să-i păstreze, iar casa să fie proiectată și construită astfel încât să includă și cei doi măslini.

Casa, cu parter pe o suprafață de 162 de m², etaj de 93 m² și terase amenajate de 143 m², a fost proiectată astfel încât măslinii să fie în mijloc. Sunt trei corpuri care închid o curte interioară „pavată” cu lemn, în mijlocul căreia se află pomii. Casa are un corp central din care pleacă în spate, de-o parte și de alta, alte două corpuri. Unul dintre corpuri are etajul mai scurt, permițând astfel amenajarea unei terase de unde te poți bucura din plin de coroana măslinilor. Proiectul a respectat modelul caselor provensale, cu ferestre mari, luminoase și usi înalte, vitrate care se deschid generos spre terasă.

Elementele casei – pereți, planșee, șarpanta din lemn – au fost construite în fabrica Dimmer de la Comănești. Fiind o casă spațioasă a fost nevoie de 6 săptămâni pentru a construi toate elementele. Lemnul necesar a fost debitat și uscat în fabrică. După stratificare și prelucrările mecanice necesare îmbinărilor, lemnul a fost tratat, prin imersie, cu substanțe ignifuge și insectofungice. În cadrele construite pentru pereți a fost montată vată bazaltică. La final, toate elementele au fost ambalate și transportate în Franța, pe șantier.

case din lemn dimmer

case din lemn dimmer

case din lemn dimmer

case din lemn dimmer

Pentru că au lucrat repede și bine, se vor întoarce

Pe șantier lucrul a început în mai, cu turnarea fundației. Peste drum era un alt șantier, pentru o casă din piatră, început în urmă cu un an. După perioada necesară întăririi betonului, a început montarea elementelor casei. Asamblarea casei și acoperirea ei a durat mai puțin de o lună. Practic, în 3 luni, incluzând și timpul din fabrică, casa era gata „la roșu”. Timpul scurt de lucru pe șantier se datorează tocmai prefabricării realizate în fabrică. Cu cât gradul de prefabricarea este mai mare, cu atât timpul petrecut pe șantier se scurtează.

Lucrările au continuat în interior cu traseele electrice, de încălzire și apă-canal, placarea pereților cu gips carton și finisarea lor. La exterior casa a fost placată cu termosistem de vată bazaltică de 100 mm grosime, care apoi a fost tencuit și vopsit. A fost aleasă o culoare specifică zonei, casa integrându-se perfect peisajului local. Privită acum, doar proprietarii și cei care au participat la proiectare și construcție mai pot spune că este o casă din lemn. Totul a fost finalizat în octombrie și proprietarii s-au mutat în casă în noiembrie. Pe șantierul de peste drum se lucra și a continuat să se lucreze și după plecarea echipei Dimmer.

La 6 luni după mutare, când proprietarii s-au întâlnit din nou cu reprezentanții Dimmer, pe șantierul de vis-a-vis încă se lucra. Au revenit în Franța la cererea fetei proprietarilor care a fost foarte încântată de casă și de viteza cu care a fost construită. A decis că vrea una la fel – din structuri prefabricate – făcută de aceeași constructori. Și așa au primit un alt contract care urma să înceapă în această primăvară. Pandemia l-a amânat puțin, dar nu l-a oprit. Curând vor fi demarate lucrările în fabrică, iar cele de pe șantier, imediat ce acest lucru va fi posibil. Regulador de intensidad a promis că ne va ține la curent cu desfășurarea evenimentelor. Noi așteptăm informații și fotografii de la fața locului.

case din lemn dimmer

Mihaela Radu

Mihaela Radu es ingeniera química, pero su pasión es la madera. Lleva más de 20 años trabajando en este campo, siendo el acabado de la madera lo que la ha definido durante este periodo. Ha adquirido experiencia trabajando en un instituto de investigación, en su propia empresa y en una multinacional. Desea seguir compartiendo su experiencia con quienes sienten la misma pasión, y mucho más.

Añadir un comentario

Añade un comentario

Este sitio utiliza Akismet para reducir el spam. Aprende cómo se procesan los datos de tus comentarios.

Categorías

Suscribirse al boletín de noticias

Boletín de noticias del viernes por la mañana
Información y asesoramiento de expertos

es_ESEspañol