Un mod curat, la propriu, de a finisa lemnul – „lăcuirea” cu săpun

Țările nordice nu încetează să mă impresioneze cu modul lor simplu de a aborda lucrurile, cu înclinația către natural. De data aceasta m-au surprins cu un mod tradițional de lăcuire a lemnului. Este vorba despre „lăcuirea” cu săpun. Cu toate că pare greu de crezut că există un astfel de mod de a proteja lemnul este unul destul de obișnuit în Danemarca, unde în anii ’70 întâlneai frecvent piese de mobilier și chiar pardoseli din lemn astfel lăcuite. Pare atât de neverosimil încât te gândești dacă nu este o glumă. Te uiți la săpunul cu care-ți speli mâinile zi de zi și te gândești că este imposibil ca el să-ți protejeze mobila. Cum adică, nu se duce la prima atingere, la prima ștergere cu cârpa de praf? Se pare ca nu și încerc să vă conving de asta în continuare.

Cum spuneam, finisarea cu soluții de săpun este un lucru obișnuit în țările din nordul Europei. Se obține un finisaj cu luciu scăzut sau total lipsit de luciu ceea ce este perfect pentru acea parte de lume. Se folosește pentru acoperirea lemnului deschis la culoare – arțar, frasine, chêne alb – pentru că nu schimbă culoarea lemnului și nu îngălbenește în timp. Finisajul obținut are un tușeu moale, plăcut. Ca rezistență este asemănător finisajului cu ceară, având nevoie de reîmprospătare periodică. Se recomandă aplicarea direct pe lemn sau peste același tip de finisaj (refacerea peliculei după un timp).

Nu vă gândiți acum să vă duceți în baie, să luați săpunul și să începeți să frecați cu el mobila din lemn, că nu este așa de simplu. Săpunul folosit trebuie să fie natural, fără adaosuri de odorizanți, detergenți sau alte chimicale. Practic este acel săpun care se găsește la magazinele de produse naturale sau bio, care se obține printr-o reacție simplă de saponificare. Nu știu câți își mai amintesc, dar era o vreme când mulți își făceau săpun în casă. Bunica mea strângea toată grăsimea care rămânea de la porc, untură care nu era folosită și odată cu venirea verii începea să se strice, uleiul sau untura rămase de la prăjit, adăuga soluție de sodă caustică și făcea săpun. Parcă o văd cum amesteca în vasul pus pe pirostrie în curte, la foc de lemne. Verifica după metode de ea știute să nu fie prea „sodos” sau prea gras, pentru ca nu era bine în niciunul din cazuri. Prea sodos însemna prea agresiv, prea gras nu spăla bine. Întotdeauna însă îi ieșea perfect, iar rufele ei străluceau de curățenie.

Dar să revenim la lăcuire. Deci vorbim de săpun natural, obținut din uleiuri vegetale (așa sunt obținute acum aceste săpunuri) și o soluție alcalină. Săpunul trebuie să fie alb, curat și sub formă de fulgi. Pot fi folosite și săpunuri sub forma clasică, de calup, dar numai după ce au fost date pe răzătoare, exact ca o bucată de brânză. Acești fulgi se dizolvă în apă fierbinte obținându-se ceva între o cremă mai densă și o ceară moale. Este practic lacul cu care se finisează lemnul.

Modul cum se face amestecul dintre apă și fulgii de săpun poate duce la obținerea a 2 tipuri de soluții. Dacă se amestecă o cantitate mai mare de apă cu 2-3 linguri de fulgi de săpun se obține o soluție care aplicată pe lemn, dă un aspect fără luciu. De exemplu, se fierb 4 părți (în volum) de apă și se amestecă cu o parte de fulgi de săpun. Se agită amestecul energic până când fulgii sunt total dizolvați, apoi se lasă să se liniștească. În timp sapunul se adună în partea de sus, întărindu-se ca o ceară.

Se folosește dupa 24 de ore. Se aplică cu o cârpă iar excesul se șterge cu carpa curată. Se lasă să se întărească o oră dupa care se șlefuiește cu abraziv 320 și se aplică un alt strat. Se pot aplica cate straturi se dorește. Pentru protecție, fără a se vedea niciun fel de strat, sunt suficiente 2 straturi. Dupa al 4-lea strat începe să fie vizibil „lacul”.

O altă metodă de a obține lacul este amestecarea unor cantități egale de fulgi de săpun și apă fiartă (tot volumetric). Se adaugă săpunul, inițial în jumătate din cantitatea de apă și se amestecă energic. Se adaugă treptat, ca la maioneză, și cealaltă cantitate de apă. Se va obține o soluție cremoasă care în câteva ore va avea aspectul unei maioneze albe.

Se lasă într-un borcan până a doua zi să se liniștească. Aplicarea în acest caz este similară aplicării shellac-ului. Se ia o lingură de „maioneză” și se pune într-o cârpa care se strânge având lacul în interior.

Cu acest tampon se freacă lemnul pentru a depune pe lemn o cantitate mică de lac. Fiecare strat se lasă la uscat o oră dupa care se șlefuiește. Cu creșterea numărului de straturi începe să se vadă și semiluciul lacului.

Cum am spus, este o metodă care necesită o reîmprospătare la intervale de timp la fel ca finisarea cu ceară. Și tot la fel ca ceara, nu rezista la lichide fierbinți, substanțe abrazive, solvenți. Este însă un lac care protejează, nu schimbă culoarea lemnului și ce este cel mai important, este sigur și inofensiv. Plus că, după ce ați făcut o astfel de treabă, nu aveți nicio problemă cu curățarea mâinilor sau al celorlalte obiecte și materiale folosite. De fapt, s-ar putea să fie mai curate ca la început. 🙂