Varie

Gli antichi ponti di legno della Cina

Am admirat întotdeauna arta lemnului în țări precum Japonia, Corea sau China. Tehnicile speciale de prelucrare și îmbinare a lemnului, trăinicia construcțiilor din lemn au fost și sunt apreciate de toți iubitorii lemnului. De data aceasta am ales tot un subiect din acea parte a lumii. Este vorba despre poduri din lemn din China, vechi de aproape 1000 de ani, care sunt încă folosite zi de zi fără vreun risc, fiind dovada artei de necontestat a acelor necunoscuți meșteri.

ponti in legno
sursa foto: globaltimes.cn

În ciuda dezvoltării și industrializării fulminante, China reușește să păstreze o parte din meșteșugurile și  tradițiile sale. Vechile poduri din lemn sunt și ele parte a acestei tradiții, a moștenirii culturale, fiind incluse pe lista națională a patrimoniului UNESCO.  Sunt construite în întregime manual, din grinzi îmbinate astfel încât să se creeze un soi de articulații primitive. Au fost proiectate cu unul sau mai multe arce, în funcție de lungime și de locul unde au fost construite, iar calea pe care se merge este făcută diferit, în funcție de modul de utilizare – pod numai pentru persoane, pentru transportul marfurilor sau pentru animale. Pentru construcția lor s-a folosit întotdeauna lemn din imprejurimi.

ponti in legno
sursa foto: whatsonxianmen.com

Îmbinările dintre grinzile podurilor sunt tradiționale, nefiind folosit niciun cui. Grinzile se sprijină pe picioare, câte unul pe fieacare mal sau, în cazul râurilor mai late, sunt construite 1-2 picioare din piatră, înălțate apoi cu grinzi din lemn. Podurile au acoperișuri, tot din lemn, care protejează trecătorii.

De-a lungul timpului podurile au suferit diverse avarii și au fost refăcute. Cei care s-au ocupat de întreținerea, repararea și reconstrucția lor au fost și sunt urmașii celor care le-au construit. Meșteșugul a fost transmis din generație în generație în cadrul clanului, a breslei, urmașii respectând cu strictețe procedurile de întreținere și reparație. Atât pentru construcție cât și pentru întreținere și reparare sunt folosite numai scule manuale tradiționale – topor, fierăstrău, dălți, etc.

Mare parte din aceste poduri se află de-a lungul coastei de sud-est a Chinei, în provinciile Fiujan și Zhejiang. Unul din ele este și podul Yangmeizhou, care se află în satul Kengdi și care a fost construit în timpul dinastiei Ming pe grinzi orizontale, susținute la capete pe picioare de susținere făcute din grinzi verticale.

ponti in legno

Are o lungime de 46, 7 m și o înălțime de 4,9 m.

ponti in legno

Un alt pod renumit este Luanfeng, aflat în satul Xiadang, din estul Chinei. La fel ca Yangmeizhou, este construit pe grinzi din lemn care se sprijină pe picioare plasate pe cele 2 maluri ale râului.

ponti in legno
sursa foto: whatsonzianmen.com

Podul Qiancheng este unul dintre cele mai vechi astfel de poduri. Se află în satul Tangkou din provincia Fujian si a fost construit în timpul dinastiei Sing, care a domnit între anii 1127 și 1279. Are 62,7 m lungime și 4,9 m înălțime și a fost reconstruit de câteva ori de-a lungul timpului, dar a rămas o imagine emblematică a metodelor de construcție din China antică.

ponti in legno
sursa foto: whatsonxiamen.com

Aceste poduri din lemn și încă multe ca ele sunt considerate relicve culturale ale satelor respective și fac parte din patrimoniul UNESCO. Din păcate, UNESCO a anunțat că, din cauza urbanizării și dezvoltării accelerate a zonei, metodele tradiționale de construcție a podurilor din lemn încep, încet-încet, să dispară.

ponti in legno
fonte: twiter.com

(sursa: dailymail.co.uk)

Mihaela Radu

Mihaela Radu è un ingegnere chimico ma ha una passione per il legno. Lavora nel settore da più di 20 anni e la finitura del legno è ciò che l'ha definita in questo periodo. Ha acquisito esperienza lavorando in un istituto di ricerca, nella propria azienda e in una multinazionale. Vuole condividere continuamente la sua esperienza con chi ha la stessa passione, e non solo.

Aggiungi commento

Aggiungi un commento

Questo sito usa Akismet per ridurre lo spam. Scopri come i tuoi dati vengono elaborati.

Categorie

Iscriviti alla newsletter

it_ITItalian