O altă transformare a unui vecchio fienile care m-a lăsat aproape fără cuvinte. Până la urmă am reușit să le găsesc pentru a vă spune și vouă despre ea. Este vorba despre un hambar vechi cu pereții din piatră și grinzi verticale și orizontale din lemn, transformat într-o superbă casă de vacanță. Fienile Bal Mawr, în traducere aproximativă din welsh „Minunată vedere de sus”, se află în Țara Galilor, într-o zonă împădurită în apropiere de Abergavenny. Văzut de la depărtare cu greu îți poți imagina că acel hambar de piatră de la marginea pădurii este o casă cochetă dotată cu tot ceea ce este necesar pentru o vacanță perfectă.
Ceea ce impresionează încă de la început la această transformare este îmbinarea perfectă dintre nou și vechi, armonia dintre vechile piese de mobilier aduse de la târgurile de vechituri din Franța și dotările moderne. Grinzile care au fost salvate sunt lăsate la vedere la fel ca și tocurile vechi sau unele uși. Tot lemnul nou adăugat nu a fost îmbătrânit artificial, contrastul dintre ele fiind și mai interesant.
Casa este compusă din living, bucătărie, baie și dormitor. Principala încăpere este livingul, luminos, chiar strălucitor datorită tavanului înalt și al ușilor glisante mari, generoase, din sticlă ce oferă o priveliște minunată către muntele Bal Mawr. Casa are încălzire prin pardoseală, dar pentru a crea o atmosferă intimă, plăcută, există și un șemineu pe lemne.
Livingul este împărțit în două zone cu ajutorul mobilei: zona de dinning și cea de living. Zona de living este marcată de canapele, măsuță și șemineu, iar cea de dinning de masa rustică din lemn și 4 scaune masive. Mobilierul este ales cu mare grijă și este un amestec de obiecte vechi luate de la târgurile de vechituri din Franța si obiecte aduse din China sau Maroc.
Masa din zona de dinning este din stejar franțuzesc și adusă din Franța. Se află în dreptul ușilor mari de sticlă astfel încât, indiferent de vreme, te poți bucura de natură atunci când stai la masă. În zilele reci se poate sta înăuntru, la căldură, pe când în cele călduroase ușile mari se pot deschide total pentru a face trecerea către spațiul exterior.
Livingul este delimitat de două canapele generoase, una dintre ele în stil Chesterfield, un scaun șezlong Le Corbusier și o măsuță. Tot aici mai sunt 2 dulăpioare vechi, șemineul și coșul pentru lemne. Cele 2 ferestre, una îngustă, pe același perete cu ușile generoase și una mult deasupra televizorului, au păstrate vechi elemente ale hambarului. Ferestrele sunt poziționate suficient de sus astfel incat sa ofere lumină fără a deranja dacă vrei să stai liniștit la televizor.
În spatele zonei de dinning, închisă, se află bucătăria. Mobilierul este nou, din stejar, construit în stil clasic de meșteri locali. Și aici s-au păstrat grinzile vechi și elemente ale vechilor ferestre. Bucătăria nu este la fel de înaltă ca livingul pentru că, deasupra ei, a fost construit dormitorul.
Accesul la dormitor, care este deschis si are vedere asupra întregului living, se face pe o scară construita pe lângă perete. Scara este solidă, rezistentă, cu stâlpi laterali de protecție uniți prin panouri mari de sticlă. Același mod de protecție s-a ales și la etaj.
Aici există un pat dublu, noptiere cu lămpi de fiecare parte a patului, un fotoliu generos și un dulap. Pe jos, un vechi covor de iută dă locului aerul de acasă. Această zonă mansardată nu este construită foarte sus, astfel încât grinzile se așează bine, nu sufocă, dând senzația unei camere bine definite, nicidecum a unei improvizații. Și aici sunt păstrate elemente vechi, este subiliniată grosimea zidurilor, ceea ce duce cu gândul la un mic castel. Este multă lumină, parte din ea venind de la cele două ferestre din acoperiș.
La baza scării, pe perete, este o veche ușă din lemn. Nimic nu anunță însă ce este în spatele ei. Deschizând ușa intri în baia de vis. Există o cabină generoasă de duș, dar și o cadă, poziționata exact în fața ferestrei. Ce-ți poți dori mai mult decât o după amiază ploioasă petrecută în cadă, cu un pahar de vin roșu în mână, în fața ferestrei care dă spre inima pădurii. Nu-i așa că v-am făcut să visați?
Nici afară micul hambar nu se desminte. De jur împrejur poți găsi oriunde un loc unde, în zilele însorite poți lua masa cu picioarele goale în iarba verde și grasă. De fapt totul este verde și am înțeles din prezentarea locului, că nu foarte departe de hambar este un râu unde se poate merge la pescuit. Nu vi se pare că tocmai v-am descris Paradisul?
Ho chiesto un abbonamento alla vostra rivista e non ho ricevuto risposta.
Salve,
Non abbiamo ordini registrati a suo nome. Deve esserci stato un errore. Si prega di riordinare o di inviare la richiesta all'indirizzo e-mail dan.radu@cesbrands.ro.
Ci scusiamo e vi ringraziamo per la vostra comprensione.