În perioada aceasta ni se spune foarte des că trebuie să dezinfectăm cât mai des suprafețele cu care venim în contact. Substanțele recomandate sunt cele pe bază de alcool sau de derivați de clor, în special hipoclorit de sodiu (înălbitor de rufe). Am primit mesaje în care eram întrebată ce este de făcut dacă, în urma dezinfectării, unele piese de mobilier sau ușile s-au albit. Am văzut această întrebare chiar și pe un grup de profil. Este deci un subiect de interes și de aceea cred că cele de mai jos vă pot fi de ajutor.
De ce se albesc suprafețele
Mobilierul și ușile se albesc dacă sunt sterse cu substanțe pe bază de spirt. Este vorba despre obiecte lăcuite. Spirtul este o soluție de alcool etilic, substanță care face parte din compoziția diluantului pentru lac. Când stergeți suprafatele, lacul se înmoaie și permite aerului si apei (din amestecul pentru dezinfectare) să intre în interiorul peliculei. De aici culoarea albă. Evaporarea rapidă a alcoolui face ca lacul să se întărească din nou iar aerul și micile particule de apa rămân prinse în interior.
Atacul alcoolului asupra suprafețelor poate fi diferit, în funcție de concentrație și de timpul cât a stat pe suprafață. Dacă soluția este foarte diluată (1:3 spirt medicinal în apă) sau spirtul a avut un contact scurt cu suprafața, aceasta va fi foarte puțin afectată, dar dezinfecția nu este eficientă. Sbiancare i mobili este doar superficială iar urmele arată ca niște norișori albi în peliculă sau ca umbre albe pe suprafață. În timp urmele se mai atenuează iar dacă sunt doar ușoare umbre albe, chiar vor dispărea.
Când dezinfectantul este concentrat (am văzut recomandarea de a folosi alcool de 60-65°) și alcool stă pe suptafață un timp, urmările sunt foarte vizibile. Urmele sunt alb intens și sfărâmicioase. În acest caz lacul a fost dizolvat și pentru că uscarea a fost rapidă, aspectul este asemănător peliculelor gazate (când picăturile uscate de lac cad pe pelicula încă udă). Pelicula nu-si mai revine în timp și suprafața trebuie reparată.
Remedierea suprafețelor foarte puțin afectate
Pentru a îndepărta urmele albe ușoare, fără profunzime, trebuie să scoatem apa rămasă în peliculă sau să remediem superficial pelicula. Pentru a îndepărta apa este suficient să încălzim pelicula. O putem face cu un usăator de păr sau cu fierul de călcat. Uscătorul îl folosim îndreptând jetul de aer direct spre pată iar călcarea se face trecând de 3-4 ori fierul încins, fără să insistăm, peste o pătură pusă pe suprafața mobilei. După aceste treceri patura se îndepărtează imediat pentru a permite aburului să iasă. Repet, pentru a folosi aceste metode aspectul peliculei trebuie să fie doar ușor albit și nu trebuie sa aibă aspect zgrunțuros. Pata albă pare ca o umbră în peliculă.
Defectul poate fi remediat și local, șlefuind foarte ușor zona cu un burete abraziv fin, lână de oțel sau cu hărtie abrazivă cu granulația 400-600. După desprăfuire se aplică, doar în locul afectat, un strat fin de lac. Dacă suprafața este lucioasă puteți folosi și lac de unghii. Ca alternativă pentru lac se poate aplica un strat foarte subțire de ceară incoloră de mobilă care, după uscare (2-3 ore), se lustruiește cu o cârpă moale de bumbac (un tricou vechi). Pentru a nu avea diferențe de grad de luciu, este recomandată ceruirea întregii suprafețe, dupa ce a fost ștearsă cu o curpă cu apă și detergent pentru a curăța impuritățile și zvântată.
Remedierea suprafețelor foarte afectate
Se pata albă este intensă și zgrunțuroasă la atingere, lacul a fost afectat în profunzime. Iar dacă apare și o schimbare a culorii, înseamnă că alcoolul a dizolvat lacul până la lemn afectând și baițul cu care a fost colorat lemnul. În acest caz singura soluție este îndepărtarea totală a lacului de pe întreaga suprafață și refinisarea.
Îndepărtarea lacului se face prin slefuire sau decapare. Cu toate că el a provocat daunele, nu încercați să folosiți alcool pentru îndepărtarea startului de lac pentru că vă lua foarte mult timp și rezultatul nu va fi cel scontat. Există decapanți în comerț care se aplică cu pensula, se lasă o perioadă, după care se îndepărtează pelicula moale cu un șpaclu sau o racletă. Apoi suprafața se șterge cu o cârpă cu diluant și se șlefuiește cu burete abraziv mediu sau cu hărtie abrazivă cu granulația 180-220. Doar după ce suprafața a fost total curățată poate fi refinisată.
Dacă alcoolul nu a ajuns la lemn și cu toate că aspectul este zgrunțuros, nu s-a format o gaură cizibilă în peliculă, nu este nevoie sa îndepărtați tot stratul de lac. Este suficientă o șlefuire a întregii suprafețe pentru a îndepărta lacul afectat și a indrepta suprafața, după care se aplică cu pensula un strat de lac. Șlefuirea se face cu burete abraziv fin sau hârtie cu granulația 280-320. Dacă stratul de lac a fost suficient de gros și după șlefuire simțiți o suprafață netedă și continuă, se poate aplica in locul lacului un strat de ceară pentru mobilă pe care o lustruiți după uscare.
Produsele recomandate pentru dezinfectarea suprafețelor
Sunt și suprafețe lăcuite care nu sunt afectate de dezinfectantul pe bază de alcool. Depinde de rezistența lacul folosit și de natura lui. Si PAL-ul melaminat este rezistent. Dar pot fi afectate suprafețele cerate sau uleiate. Chiar dacă alcoolul nu este dizolvantul specific acestor materiale, el le poate ataca într-o oarecare măsură, le poate înmuia și pe suprafețe pot apărea pete. Alcoolul are ci capacitatea de deshidrata și uneori petele sunt urmarea deshidratării lemnului. Astfel de pete dispar în timp.
Pentru dezinfectarea suprafețelor lăcuite este bine să folosiți produse de curățenie care conțin biocide sau produse pe bază de clor. Hipocloritul este un astfel de produs care este bun și împotriva mucegaiului și ciupercilor. Nu se folosește ca atare ci diluat. Poate fi folosită și apa oxigenată (perhidrolul), este un dezinfectant folosit și în cazul rănilor. Aceste produse sunt pe bază de apă și nu conțin solventi ce ar putea ataca lacul.
Nu trebuie însă ignorate efectele benefice ale apei calde combinată cu săpun sau detergent. Amestecul este eficient împotriva COVID-19, așa cum auzim în fiecare zi în mass media. Și asta pentru că virusul este acoperit cu un strat gras (lipidic) care, ca orice grasime, cedează la apă și detergent. Dar, la fel ca grăsimea de pe vase, nu este suficient să treceți cu cârpa cu detergent pe deasupra ci trebuie insistat. Puteți face acest lucru și în cazul mobilei lăcuite. Dar nu trebuie să lăsați apa să băltească pentru că există riscul ca mobila să se păteze (să se albească). Imediat după spălare ștergeți bine suprafața cu o cârpă uscată, curată și moale, preferabil de bumbac (un tricou vechi).
Important în această perioadă este să ne protejăm și să curățăm suprafețele care ar putea veni în contact cu virusul COVID-19. Știm puține despre el (dar aflăm informații noi în fiecare zi) și până o să-l „descifrăm” complet cel mai bine este să ne păzim. Chiar dacă o facem cu riscul deteriorării unor suprafețe care, din fericire, pot fi refăcute cu efort și pierderi total neînsemnate raportat la viața și sănătatea noastră.
Aveți grijă de voi și rămâneți sănătoși!
Sono lieto che ci venga data l'opportunità di consultare persone competenti nel settore.
Sto per levigare le pareti e i pavimenti in pino, ormai obsoleti, della cabina.
IL LEGNO È TORNATO AL SUO COLORE NATURALE.
Desidero rifinire le pareti e il pavimento con una vernice trasparente, incolore e a base d'acqua.
Potete consigliarmi cosa usare per evitare che il legno ingiallisca e cambi il suo aspetto naturale. (colore pino molto chiaro).
Grazie
Ciao!
Le conifere ingialliscono rapidamente a contatto con la luce e l'ossigeno dell'aria, quindi sarà impossibile mantenere il colore ottenuto dopo la levigatura. Laccato o meno, il suo colore si scurirà lentamente nel tempo e assumerà una tonalità leggermente rosata.
Le vernici a base d'acqua non cambiano molto il colore. Il legno avrà lo stesso aspetto di quando è bagnato. Il problema è che non proteggono il legno in modo che non cambi colore nel tempo. Esistono vernici speciali che assorbono i raggi UV per uso esterno. Solo i prodotti per esterni sono anche colorati molto leggermente proprio per renderli resistenti alle radiazioni solari (hanno un piccolo contenuto di pigmenti che agisce come barriera ai raggi UV). Purtroppo si può godere solo per poco tempo del colore che il legno ha ora.
Aspetto naturale ottenuto con oli per legno (semi di lino, tung, olio danese, miscele di oli naturali come Kreidezeit). Gli oli hanno un leggero colore giallastro che accentua l'aspetto bagnato quando vengono applicati e inoltre non possono impedire al legno di cambiare colore se non sono pigmentati.
Di seguito sono riportati alcuni link che potrebbero esservi utili.
Tutto il meglio!
https://revistadinlemn.ro/2017/01/10/lemnul-de-rasinoase-comparativ-cu-cel-de-foioase/
https://revistadinlemn.ro/2018/05/15/ulei-de-in-cand-unde-si-cum-se-foloseste-cum-sa-ti-faci-singur-vopsele-de-ulei/
https://revistadinlemn.ro/2020/06/10/uleiul-de-tung-uleiul-pentru-lemn-care-face-pelicula-si-rezista-foarte-bine-la-umezeala/
Grazie mille per la promessa e l'interesse dimostrato.
Buona fortuna in tutto ciò che fate.