Când arhitectura tradițională se îmbină armonios cu stilul modern, minimalist și confortabil, rezultă construcții cu adevărat remarcabile. Așa este casa K2 din Suprabolzano, Italia, în Dolomiți, proiectată de studioul de arhitectură architettura + design minivan și finalizată în 2021. Arhitectura tradițională din Tirolul de sud este privită dintr-o perspectivă proaspătă și contemporană, căpătând accente interesante. Casa păstrează armonia locului, notele moderne nu sunt stridente, integrându-se perfect în decor. Casa este pusă în valoare, în egală măsură, atât de păstrarea unor elemente specifice caselor din Tirol, cât și de notele moderne, spectaculoase.
Acoperiș monumental tradițional și o scară modernă, la fel de impresionantă
La prima vedere, casa pare o cabană tiroleză tradițională, cu acoperiș în două ape, cu panta mare și acoperit cu țiglă, obloane închise la culoare puse în evidență de albul peretelui și mansardă construită din lemn în culoare nuc. Imediat atrage atenția, însă, scara exterioară construită în partea de nord a casei, încadrată de finiture in legno. Lemnul este vopsit nuc cu ușoare tente de metalice, ca și lemnul de la mansarda. Același riflaj este folosit la terasa exterioară de la parter, la cea construită la etaj și la balcoane. Aspectul modern al scării nu deranjează ci dimpotrivă, pare că subliniază elementele tradiționale ale casei.
Pe ambele ape ale acoperișului se văd lucarne de mari dimensiuni. Chiar dacă sunt atipice, ele nu deranjează. Acoperișul nu se termină cu un vârf ascuțit, cele două ape fiind unite de o zonă de acoperiș plat tip terasă. Curtea este armonios amenajată și permite accesul pe toate cele 4 laturi ale casei. Seara, iluminatul arhitectural pune în valoare casa, completând în mod plăcut lumina răspândită de ferestre și lucarne.
Interior simplu, minimalist și foarte confortabil
Casa are patru niveluri. Din cauza pantei, parterul este vizibil doar în partea de vest. El este folosit pentru camerele tehnice și de depozitare. În partea de sud, deschisă spre curtea cu gazon și brazi, opusă scării exterioare, este construită o mică seră.
Primul nivel este un spațiu deschis, cu punct central scara autoportantă în formă de U. Aici se află bucătăria, livingul și zona de dinning. O piesă masivă de mobilier cu linii drepte, care include un șemineu modern cu accente tradiționale, separă zona de masă de cea de zi. Astfel cele două zone au intimitate fără a fi total separate. Bucătăria simplă, cu insulă ce conține chiuveta, este deschisă și perpendiculară pe celelalte 2 spații, cu vizibilitate la fiecare dintre ele. Peretele din zona de dinning este pictat, iar deasupra mesei sunt mai multe lămpi cu forme alungite și colorate pastel. Pe jos este parchet natural. Culorile camerei sunt bej, gri și maro cu accente colorate pastel.
Scara urcă la etaj unde se află trei dormitoare și o baie. Mobilierul este minimalist, în stil scandinav, păstrându-se culoarea naturală a lemnului. Paturile sunt poziționate astfel încât să se vadă munții pe fereastră. Deschiderile spre terasă sunt total vitrate, luminozitatea camerelor fiind suplimentată de ferestre mici. Baia este simplă, în tonuri de gri, bej și alb.
La ultimul nivel este mansarda. Lucarnele mari lasă lumina să pătrundă cu generozitate. Și aici se pot vedea munții din pat. Tot la mansardă este un living mare și o baie cu duș. Culorile sunt păstrate în aceeași notă, la fel și stilul simplu, curat.
O echipă de arhitecți tineri în căutare continuă de provocări
Per la squadra minivan, arhitectura și designul înseamnă mai mult decât crearea unor forme. Încearcă să privească tradiționalul din altă perspectivă pentru a putea aduce ceva nou, inovator. În centrul atenției este omul, dorințele și nevoile sale. Ideea de bază a fiecărui proiect este arhitectura inteligentă și designul îndrăzneț care interacționează cu mediul înconjurător, profitând de caracteristicile lui.
Casa K2 este un exemplu de îmbinare între caracteristicele mediului și designul îndrăzneț, între elementele tradiționale și accentele moderne, contemporane. Este o construcție care urmărește dorințele și nevoile proprietarilor, respectând arhitectura și tradițiile locale.
Fonte: archilovers.com
Aggiungi commento