O consecință a lemnului corect șlefuit este și absorbția mai redusă de materiale de finisare. Lemnul rugos, neșlefuit sau șlefuit cu hârtie de șlefuit grosieră (60, 80) absoarbe mult și neregulat, apar pete la colorare, primul strat de grund sau de lac aplicat dispare în interiorul lemnului și crește consumul. De aceea este recomandat ca șlefuirea să se facă în trepte, cu hârtie cu granulație din ce în ce mai fină. Dar până unde putem merge cu finețea hârtiei de șlefuit? Va fi din ce în ce mai bine cu cât hârtia este mai fină sau există un prag peste care rezultatele nu mai sunt la fel de bune? Ce probleme pot apărea dacă se depășește acest prag? La aceste întrebări îmi propun să răspund în cele ce urmează.
Care este granulația maximă a hârtiei de șlefuit pentru lemn
Nu ar trebui să se depășească granulația 220 la șlefuirea lemnului. Și această granulație este considerată foarte fină, dar este folosită la lemnul moale, afânat și scămos pentru a obține o suprafață care să absoarbă cât mai uniform. Un exemplu de lemn dificil la șlefuire este topola. Pentru a rupe fibra și a regla absorbția se merge spre hârtie mai fină ca cea folosită în mod obișnuit. Pentru lemnul dur cum este dąbbuk lub ulmul, 150, maximum 180 este suficient pentru a obține o suprafață fină care să absoarbă uniform materialele care urmează a fi aplicate pentru protecție și estetică.
Szlifowanie drewna, mai ales a celui masiv, se face cu mai multe granulații pentru a rupe treptat fibra și a ajunge la finețea dorită. Dacă trecem direct la șlefuirea fină a rugozităților rămase de la prelucrarea mecanică, hârtia nu va rezista și se va consuma foarte repede. Ca urmare, șlefuirea va fi prost făcută și va crește consumul de hârtie, deci și cheltuielile.
Este recomandată folosirea a cel puțin două granulații diferite, adaptate în funcție de duritatea lemnului. Lemnul dur (pedał, akacjadąb, cer) se șlefuiește inițial cu granulație 80 sau 100, după care se folosește hârtie 120 sau 150. Lemnul moale (o parte dintre żywiczny, plop, tei, arin) se șlefuiește cu 100-120, după care se trece la 150-180, la nevoie se ajunge chiar la 220. Am menționat o parte dintre rășinoase pentru că, de exemplu, pinul norvegian sau laricele siberian sunt lemne dure, care nu sunt dificil de șlefuit. Molid, cel mai folosit rășinos în România, este însă mai afânat și mai moale, deci mai greu de șlefuit.
Ce probleme pot apărea dacă lemnul este foarte fin șlefuit
Este adevărat că șlefuind lemnul reglăm absorbția, iar consumul de material va fi mai mic. Este normal, pentru că lemnul absoarbe mult mai mult prin fibre neregulat secționate. Pentru a vă face o idee comparați cum se vede absorbția unei soluții colorate într-un băț rupt în mâini sau pe genunchi și unul tăiat frumos cu o lamă fină, bine ascuțită. Lama a tăiat uniform fibra lemnului și colorantul urcă uniform, pe când ruperea s-a făcut dezordonat și fiecare fibră absoarbe în funcție de suprafața de absorbție creată. Prin șlefuire nu facem altceva decât uniformizăm toate canalele (fibrele) prin care intră culoarea sau lacul astfel încât să absoarbă la fel.
Ce se întâmplă când folosim hârtie foarte fină? În loc să deschidem uniform canalele de absorbție ale lemnului (fibrele) le blocăm cu praful fin rezultat la șlefuire. Orificiile devin tot mai mici, iar unele se închid total și nu mai absorb nimic. Așa apar petele deschise la culoare atunci când aplicăm baițul sau lipsa de aderență a peliculei. În loc să intre bine în lemn și să se prindă de el, grundul/lacul intră doar din loc în loc, acolo unde mai este posibil. După uscare, pelicula formată va fi foarte sensibilă și se va desprinde la cea mai mică lovitură sau șoc mecanic. Dacă este un lac mai dur pe bază de solvent, după desprindere se va sparge ca sticla în locul în care s-a desprins. Dacă este lac pe bază de apă, este posibil ca, la un moment dat, pelicula să se jupoaie ca o piele arsă de soare.
În cazul finisării cu uleiuri, o șlefuire foarte fină duce la absorbție reducă, superficială, protecție scăzută, rezistență redusă a finisajului în timp. Refacerea va trebui făcută mai repede și mai des, rezistența la apă va fi mai mică. Unul dintre atuurile uleiului este că intră în lemn și-l protejează din interior. Printr-o șlefuire foarte fină îl împiedicăm să facă acest lucru.
În concluzie, dacă lemnul este șlefuit cu o granulație foarte fină îi scade puterea de absorbție ceea ce duce la probleme de aderență a peliculei de lac formate și de rezistență scăzută, în cazul uleiului. Petele de culoare deschisă apărute la băițuirea lemnului sunt o altă consecință a șlefuirii foarte fine.
Sper să vă fie de ajutor informațiile. Dacă aveți completări, întrebări sau neclarități, lăsați-ce mai jos, în spațiul dedicat. Vă voi răspunde cu siguranță.
Polski 
Română 
Italiano 
English 
Deutsch 
Español 
Français 
Português (AO90)
Witam. Chociaż moje doświadczenie jest prawie zerowe, pasja znacznie przewyższa wszelkie przeszkody. Osobiście doszedłem do wniosku, że świetne wykończenie można osiągnąć tylko za pomocą płyty pilśniowej, nawet jeśli mówimy o dębie lub jodle. Osiągnąłem wyniki przekraczające oczekiwania ze Stanleyem 9 1/2, oczywiście z ostrożnością i cierpliwością. I to było zanim przeczytałem o japońskich metodach.
Witam,
Po pierwsze, chciałbym pogratulować jakości i szczegółowości informacji na stronie, co świadczy o szczególnej pasji do pracy z tym szlachetnym materiałem, jakim jest drewno.
Po drugie, chciałbym prosić o radę. Poddałem stare dębowe drzwi działaniu antycznego roztworu, po odpowiednim przeszlifowaniu, ostatnie ziarno to 150. Zabieg został wykonany bardzo skoncentrowanym roztworem, który po nałożeniu pędzlem spienił się. Chociaż pozostawiłem dwudniową przerwę na wyschnięcie, drewno nie wydawało się być całkowicie suche. Spróbowałem jednak nałożyć na nie warstwę lakieru i okazało się, że lakier nie wysechł, a powierzchnia drewna pozostała tłusta i ciemniejsza. Zastanawiam się teraz, czy dobrym pomysłem byłoby zastosowanie odtłuszczania lub usuwania powłok, aby spróbować przywrócić powierzchnię przed wypróbowaniem nowego lakieru. Porada od Ciebie z pewnością pomogłaby mi i być może innym takim jak ja, dlaczego nie....
Z podziękowaniami i szczególnym szacunkiem.
Cześć!
Dziękujemy za uznanie!
Byłoby pomocne, gdybyś mógł mi powiedzieć, czy użyłeś go do impregnacji antyków, abym mógł dowiedzieć się, dlaczego nie wyschło. Zwykle te roztwory są na bazie wody, rozcieńcza się je, aby wniknęły jak najgłębiej w drewno i wysychają bez problemów. Krzemian sodu (woda szklana) lub inne roztwory na bazie krzemianów mają problem z wchłanianiem kolejnych warstw. W takich przypadkach powierzchnia staje się bardzo twarda, a głębokość wchłaniania bardzo niska.
Oczywiste jest, że na lakier ma wpływ zastosowana wcześniej substancja. Możliwe, że użyta substancja hamuje reakcję polimeryzacji, która powoduje wysychanie lakieru i dlatego lakier pozostaje lepki. Dla mnie jest wiele niewiadomych i trudno powiedzieć, co się stało.
Ponieważ lakier nie wysycha, oczywiste jest, że trzeba go usunąć. Użyj roztworów trawiących, wątpię, abyś odniósł sukces z samym rozcieńczalnikiem. Można je znaleźć w marketach budowlanych. Roztwór nakłada się pędzlem, pozostawia na kilka minut, a następnie usuwa lakier pędzlem lub ostrzem. Jeśli nie uda się go całkowicie usunąć, czynność należy powtórzyć. Na koniec zmyć rozcieńczalnikiem uniwersalnym i ponownie przeszlifować powierzchnię papierem 150. Po szlifowaniu można wznowić lakierowanie. Dobrym pomysłem jest wcześniejsze sprawdzenie, czy lakier można nakładać na zastosowany roztwór przeciwpróchniczy.
Wszystkiego najlepszego!