Am promis în articolul despre tehnicile de antichizare că am să revin asupra lor, dezvoltându-le în articole separate. Voi începe într-o ordine pe care o consider logică și anume cu pregătirea lemnului înainte de aplicarea materialelor de finisare. Este etapa în care semnele trecerii timpului și a folosirii îndelungate sunt reproduse pe lemn pentru ca obiectul să semene cât mai mult cu unul vechi autentic.
Operații preliminarii
Obiectele din lemn care se pot antichiza sunt diverse: mobilă, grinzi, pardoseli, scări, uși, ferestre, lambriuri. Pentru a obține un efect cât mai autentic este bine ca înainte de a începe lucrul să se analizeze semnele îmbătrânirii pe obiecte vechi din lemn. Să se observe cum, unde și de ce au apărut.
Prima etapă în acest proces este șlefuirea în alb. Chiar dacă urmează să le „stricăm”, tot trebuie pregătite pentru a putea controla cât mai bine procesul de antichizare. Apoi se identifică semnele care trebuie făcute și uneltele necesare.
Principalele moduri de a îmbătrâni artificial lemnul
Teșirea muchiilor și rotunjirea colțurilor. Mobila veche nu are colțuri drepte. Chiar dacă a avut cândva, ele s-au tocit în timp. Același lucru se întâmplă și cu muchiile. Teșirea se face cu hârtie de șlefuit mai grosieră, manual sau cu mașina de șlefuit, după care se șlefuiește cu hârtie mai fină (280-320) pentru ca suprafața să nu rămână rugoasă. Pentru un model cu muchiile mai deteriorate se poate folosi pila sau rașpelul pentru a accentua efectul. De semenea, se pot folosi dălți de diverse marimi. După toate aceste operații este necesară șlefuirea fină. Totul trebuie să pară cât mai natural, mai autentic.
Zgârieturile, teșirile, loviturile, găurile sunt foarte bine puse în valoare într-o etapă ulterioară de baițuri și de patine. Aceste operații se fac cu unelte foarte diverse, multe dintre ele improvizate și cât mai contondente. Se folosesc șuruburi, săculeți cu piulițe sau șuruburi, lanțuri, ciocane, chiar și pietre. Practic se poate folosi orice credem că va lăsa semnul pe care-l dorim.
Găurile de cari se fac cu o unealtă improvizată, dintr-o șipcă de lemn și câteva cuie bătute grupat într-unul dintre capete. Dacă vom analiza o mobilă veche atacată de cari, vom observa că dispunerea găurilor nu este uniformă pe toată suprafața mobilei, ci sunt grupate mai multe din loc în loc. Același efect se obține cu unealta descrisă mai sus.
Structurarea – scoaterea în evidență a lemnului târziu – se face cu perii de sârmă, manual sau mecanic, urmată de șlefuire mai fină. În fabrici, operațiunea se face uneori cu pistoale care pulverizează nisip. Din acest motiv se numește sablare. Nisipul fin mănâncă din lemnul timpuriu, mai moale, scoțând lemnul târziu în evidență.
Tocirea blatului meselor sau băncilor, chiar a mobilelor, sugerând o folosire intensă și îndelungată, se face cu dălți, scoabe sau cu rindea. Scândurile se rindeluiesc mai accentuat în unele zone, aspectul final fiind ca cel al fundurilor de bucătărie din lemn, foarte vechi și foarte folosite. Finisarea ulterioară va pune foarte frumos în evidență denivelările apărute.
Lemnul cu un aspect foarte specific de vechi se obține și prin arderea superficială a lemnului cu o lampă sau un arzător, urmată de periere și șlefuire. Este un mod de a pune foarte bine în evidență fibra și desenul natural al lemnul.
Cam acestea ar fi modalitățile de antichizare în alb a lemnului. Dacă am uitat vreuna vă rog să-mi dați de știre. Sau dacă aveți metode personale de îmbătrânire a lemnului, ar fi interesant să le discutăm împreună. Până atunci vă rog să urmăriți filmulețul de mai jos. Prezintă o parte din metodele descrise mai sus.
Pentru aspect invechit la lemnul de stejar se poate aplica o solutie de sarma de fier macerata in otet, care reactioneaza cu taninul. Rezultatul este diferit la speciile de lemn de rășinoase și foarte accentuat la stejar și fag.
Multumesc pentru informatie. Am vazut si eu pe net metoda dar recunosc ca nu am incercat-o niciodata. M-ati facut foarte curioasa. In weekend cu siguranta o voi incerca.
[…] mele legate de lemn este învechirea lui artificială cu ajutorul materialelor de finisare și a tehnicilor de pregătire a lemnului în alb. Dar cred că acest lucru nu mai este o surpriză pentru nimeni. Lemnul se îmbătrânește cel mai […]