Art&Craft Idei de meșterit

Să facem singuri decorațiunile de Crăciun!

Este minunat să poți dărui celor dragi de sărbători un obiect făcut cu mâinile proprii sau să împodobești casa, curtea sau terasa cu decorațiuni pe care te-ai străduit să le faci singur. În cele ce urmează sunt câteva idei pentru decorațiuni de Crăciun, făcute din lemn. Sunt simple, dar pline de farmec și ușor de făcut.

decorațiuni de Crăciun
sursa foto: justcraftyenought.com

Decorațiuni din scobitori

Cel mai simplu este să folosim ceea ce deja există în casă. De exemplu, toți avem acasă scobitori. Ei bine, cu aceste scobitori se pot face niște decorațiuni tare frumoase. Iată doar două exemple. Prima idee este să faceți o stea folosind 8 scobitori (imaginea de sus). Lipiți unde se suprapun cu o picătură de superglue, apoi înfășurați lână roșie în jurul lipiturii. De unul din colțuri se leagă un fir mai lung de lână pentru a putea prinde decorațiunea de ramura bradului.

Cea de-a doua idee este să înfigeți scobitori într-o bilă de gumă de mestecat. Se formează astfel o sferă. Cu ajutorul unui spray cu vopsea metalizată colorați sfera. Va deveni un glob foarte frumos.

decorațiuni de Crăciun
sursa foto: emilychidester.com
decorațiuni de Crăciun
sursa foto: indulgy.com

Bețișoare de cafea

Puteți folosi și bețișoare din lemn pentru amestecarea cafelei. Le puteți colora în diverse culori, după care le așezați sub formă de stea, le lipiți cu superglue și gata decorațiunea.

Daca îi aplicați și niște sclipici deasupra este și mai atrăgătoare.

decorațiuni de Crăciun
sursa foto: litlecraftybugs.co.uk
decorațiuni de Crăciun
sursa foto: powerfulmothering.com

Puteți face și coroniță pentru a o pune la intrare. Decupați un carton în formă de cerc. Dimensiunile sunt în funcție de cât de mare vreți să fie coronița. Lipiți pe cerc bețișoarele, după care înfășurați-o cu o fundă aurie. Va fi o coroniță de foarte mare efect.

decorațiuni de Crăciun
sursa foto: videos2watch.com

Cu puțină imaginație puteți face și alte decorațiuni. Ca să vă fie mai ușor vă puteți inspira din imaginea de mai jos.

decorațiuni de Crăciun

Clești de rufe din lemn

Într-unul din articolele trecute vă spuneam câte se pot face din clești de rufe. A venit momentul să vedeți să vedeți cum puteți face obține steluța pentru brad folosindu-i.

După ce scoateți arcul cleștelui, puteți colora cele 2 părți înainte de asamblare. Steluța va fi și mai interesantă.

decorațiuni de Crăciun
sursa foto: diy-enthusiasts.com
decorațiuni de Crăciun
sursa foto: scrapsofcolorespire.blogspot.com
decorațiuni de Crăciun
sursa foto: youtube.com

Cuburi/pătrate din lemn cu litere

Aveți un joc vechi de scrabble și nu-l mai folosiți? Perfect! Puteți folosi literele să faceți mici decorațiuni pentru pomul de Crăciun. Trebuie doar să le lipiți pe un suport și să atașați ceva cu care să fie prinse pe ramură.

decorațiuni de Crăciun
sursa foto: countryliving.com
decorațiuni de Crăciun
sursa foto: simplyrurban.com

Conuri de brad

Conurile de brad au fost întotdeauna folosite pentru decorații. Pot deveni globul perfect de atârnat în brad dacă le colorați și le lipiți o fundă.

Puteți să le lipiți pe un șablon de carton sub formă de inimă. Veți obține o foarte frumoasă coroniță pentru ușa de la intrare.

Dacă vreți să faceți un aranjament pentru Crăciun și nu aveți nimic de sezon, nu disperați. Căutați un vas de sticlă transparent – un bol, un pahar mai mare, o vază – puneți conuri în interior și câteva crengi. Agățați globuri de crengi, puneți o veioză mică, aprinsă, în spate și aveți un aranjament perfect.

decorațiuni de Crăciun
sursa foto: countryliving.com
decorațiuni de Crăciun
sursa foto: knickoftime.com
decorațiuni de Crăciun
sursa foto: knickoftime.com

Crenguțe

Din crenguțe puteți face și fulgi de zăpadă rustici, pe care să-i atârnați în brad sau chiar un mic pom de Crăciun.

decorațiuni de Crăciun
sursa foto: countryliving.com
decorațiuni de Crăciun
sursa foto: indulgy.com

Scânduri mici

Se pot face lucruri și cu puțin mai multă muncă, să se simtă că vine Crăciunul.🙂 Totul este să aveți niște scânduri mai vechi, un fierăstrău pentru a le tăia și o bormașină să le găuriți. Puteți sa folosiți scândurile pentru a face un pom de Crăciun simplu sau unul puțin mai complicat.

Cu puțin talent la desen, puteți face niște decorațiuni foarte simpatice pentru terasă sau curte.

decorațiuni de Crăciun
sursa foto: eauquallieboatworks.com
decorațiuni de Crăciun
sursa foto: shetterness.com
decorațiuni de Crăciun
sursa foto: pintify.net

Felii de crenguțe

Decorațiuni foarte diverse se pot face cu „felii” de crengi, dar trebuie să găsiți un loc unde să puteți tăia crengile sau de unde să le puteți lua. Dacă ați intrat în posesia lor, totul devine foarte simplu și ține de talentul fiecăruia. Puteți să le pictați, să le lipiți pe șablon pentru a face o coroniță sau să lipiți mai multe bucăți pentru a face decorațiuni sub formă de oameni de zăpadă.

decorațiuni de Crăciun
sursa foto: etsy.com
decorațiuni de Crăciun
sursa foto: findinghomefarms.com
decorațiuni de Crăciun
sursa foto: urokdrewna.pl

În perioada sărbătorilor, să faci singuri decorațiunile este una dintre cele mai frumoase, mai optimiste și mai distractive activități. Astfel de obiecte pot fi și dăruite, iar faptul că l-ați făcut singuri va fi foarte apreciat.

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

Adaugă comentariul

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

Newsletter vineri dimineața
Informații și sfaturi de la experți

ro_RORomână