Art&Craft

Forme unice, supranaturale, din rădăcini

Există oameni care reușesc să vadă la copac mai mult decât lemnul curat, frumos, obținut din trunchi dupa ce s-au înlăturat toate defectele. După tăiere rămâne,  rădăcinile care dau lemn cu desen minunat despre care am amintit când am vorbit despre nuc. Artistul francez Alain Maillan a reusit sa descopere frumusețea tocmai în aceste… resturi. El prelucrează rădăcini și crescăturile (umflăturile) care apar pe trunchiul copacilor realizând sculpturi incredibile, parcă aduse dintr-o altă lume.

rădăcini
The bird of the viking ships

Allain Maillan este un artist unic. El vede dincolo de lemn forme incredibile. Este inspirat întotdeauna de natură iar lucrările sale par de multe ori vietăți acvatice sau forme extraterestre.

rădăcini
Mother of boats

Allain trăiește și lucrează în sudul Franței. S-a născut la Paris, dar la un moment dat i s-a părut mult prea gri și s-a mutat în sud cumpărând 2 acri de teren. Aici și-a făcut singur casa și atelierul folosind experiența de tâmplar și dulgher căpătată în tinerețe. Atelierul este făcut la baza unei zone stâncoase, jumătate în stâncă, astfel încât este cald iarna și răcoare vara.

rădăcini
Ondine

Maillan lucrează lemnul folosind tot felul de metode pe care le stăpânește foarte bine: frezare, sculptură, curbare, șlefuire, structurare, sablare. În ceea ce privește frezarea foloseste tehnici personale, unice, pe care nu le poți găsi în nici un manual.

rădăcini
Bon voyage

Și în ceea ce privește uneltele este un inovator. El spune că atunci cand are nevoie de o sculăîmai specială pe care nu o găsește, pornește forja si o face singur.

rădăcini
Eureka!

Toate lucrările lui arată dragostea pentru natură, pentru plante și animale, dragoste insuflata încă din copilărie de mama sa.

rădăcini
Sola rosa

Allain își începe în mod obișnuit lucrările făcând întâi desenul, după care pleacă în pădure să găsească materialul potrivit: rădăcini, crengi doborâte, umflături în trunchiurile copacilor, etc. Aduce lemnul în atelier unde începe imediat frezarea și sculptarea lui, după care il lasă la uscat. Uscarea are loc natural, așa că durează luni, uneori chiar ani până când trece la celelalte operațiuni și până când lucrarea este finalizată.

rădăcini
Solar ship

Acesta este modul obișnuit de lucru. Sunt însă situații când prietenul lui pădurarul îi aduce o bucată de lemn mai specială care-l inspiră imediat, lasă totul și începe noua lucrare.

rădăcini
On the sea shore

Mailland spune că, pentru a face o lucrare, petrece 20% din timp pentru a freza lemnul si alte 20% pentru a-l sculpta. Restul înseamnă curbare, sablare, șlefuire, colorare sau lăcuire. Este o muncă dificilă care inseamnă inspirație dar și foarte multă muncă brută pentru a scoate la lumină o adevărată minune.

rădăcini
Sirocco

Allain deține tehnici unice și multi sunt dornici să le cunoască. El orgnizează cursuri de o săptămână în care participă 1, maximum 2 persoane, transmițând astfel discipolilor metodele sale de lucru. Pentru mulți dintre ei înseamnă începutul drumului ca artiști iar Allain îi susține în drumul lor. Chiar a semnat lucrări alaturi de unii învățăcei.

rădăcini
Temple

Allain Mailland este un artist special care a reușit să scoată la suprafață frumusețea ascunsă a lemnului. Rădăcinile din sudul Franței, adevărate minuni, sunt sursa sa de lemn. Restul înseamnă inspirație, talent, foarte multă muncă și o sclipire de geniu.

rădăcini
Cosmos

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

2 comentarii

Adaugă un comentariu

Dă-i un răspuns lui Mihaela Radu Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

ro_RORomanian