Tratamente lemn

Despre cari: motivul apariției, prevenție, tratamente cari

Scriam zilele trecute despre restaurarea salonului Chippendale, de cât de dificil a fost să se scape de mulțimea de cari ce infestase mobilierul. Văzând cât de afectată era mobila din cauza depozitării îndelungate într-un mediu nepotrivit, cu condiții foarte bune pentru dezvoltarea carilor, am hotărât sa vă spun mai multe despre aceste insecte, despre ciclul lor de dezvoltare, modul de prevenție și tratamentele recomandate în cazul infestării.

cari
sursa foto: permagard.co.uk

„Animăluțul” care se hrănește cu lemn se numește car, cu pluralul cari. Din cauză că face găuri și macină lemnul unii îi spun carie/carii, dar termenul nu este corect. Carul trăiește numai în lemn, hrănindu-se cu lemn, de aceea formularea „car de lemn” este pleonastică.

Denumirea de car este dată mai multor insecte din ordinul coleopterelor care trăiesc în lemn. Cel mai cunoscut și mai des întâlnit în zona temperată, deci și la noi, este Anobium punctatum. Se hrănește cu partea mai moale a lemnului – alburn – ceea ce-l face mai puțin periculos pentru structura de rezistență a clădirilor. Dacă lemnul a fost atacat de ciuperci și mucegai care-l fac vulnerabil atunci carul poate ajunge și în zonele mai dure ale lemnului. Există însă și specii de cari ce se hrănesc cu lemn dur (Xestobium rufovillosum).

cari
sursa foto: desinfestazionitarlidellegno.it

Insecta adultă are aspectul unui gândac dreptunghiular, maro-cenușiu, păros, cu lungimea de 4-6 mm. Când vedem aceste insecte mai mult ca sigur lemnul a fost deja infestat. Gândacul iese din lemn la maturitate, după ce și-a desfașurat toată viața in lemn, hrănindu-se cu el.

Adulții ies din lemn în perioada primăvară-vară, începând din mai până în august-septembrie. Viața lor în afara lemnului este scurtă, practic trăiesc cât să producă urmași, după care mor. Carii nu trăiesc în lemnul viu ci numai în cel tăiat de cel puțin 4-5 ani și fără coajă. Femela depune în crăpăturile lemnului, în vechile găuri sau sub lemn, grupuri de până la 50 de ouă, ce arată ca mici perle albe. Din ouă se dezvoltă larve de culoare crem albicios, care inițial au 1 mm lungime. Timp de 4-5 ani larva stă în lemn și se hrănește cu el, săpând canale la întâmplare.  Ajunge astfel la 6-7 mm lungime și începe transformarea. Trece întâi prin faza de pupă, iar pentru aceasta merge către suprafața lemnului, săpându-și un culcuș foarte aproape de suprafață. Transformarea larvei în pupă durează 6-7 săptămâni. Din pupă apare adultul care sapă găuri rotunde cu diametrul de 1-1,5 mm în stratul subțire de lemn și iese la suprafață pentru a se înmulți, reluând astfel ciclul.

cari
sursa foto: dumpproofingsolutions.co.uk

Carii nu se dezvoltă în orice condiții, ei au nevoie de umiditate. De aceea apar în lemnul depozitat în condiții precare, în casele vechi și umede. Lemnul cu umiditatea peste 16% si peste 64% umiditate relativă a aerului sunt un mediu foarte bun de dezvoltare. Este unul din motivele pentru care se recomandă ca lemnul folosit pentru mobilier să aibă umiditatea sub 12%, prea mică pentru infestare cu cari.

cari
sursa foto: advancedbasements.co.uk

Lemnul preferat de Anobium punctatum este cel de rășinoase, dar poate fi găsit și în fag, mesteacăn, cireș, arin și alte specii de acest tip. Atacă mai puțin stejarul, care este un lemn dur, și speciile exotice. De aceea, piesele vechi de mobilier din stejar se rezistă mult mai bine în timp. Nu este însă o regulă generală. În medii cu umiditate foarte mare, pe lemn se dezvoltă ciuperci si mucegaiuri care îi slăbesc structura, devenind accesibil carilor.

cari
sursa foto: rentokil.co.uk

Insectele atacă orice fel de lemn din casă dacă sunt îndeplinite condițiile necesare. Îl găsim în mobilă, parchet sau dușumele, usi, lambriuri, chiar și în grinzi și structura de rezistență a casei. Este suficient ca umiditatea relativă a aerului să fie peste 60% mai mult de o lună, iar cea a lemnului să treacă de 14-15%. După o lungă perioadă cu umiditate ridicată lemnul poate fi atât de atacat încât piesa de mobilier, parchetul sau lambriul să fie compromise total.

În ceea ce privește structura de rezistență lucrurile nu sunt atât de grave. Hrănindu-se numai cu alburn, adică zona dinpre exterior a trunchiului, stâlpii de rezistență nu sunt traversați de cari și astfel rezistența lor nu este afectată. În unele țări (Anglia, de exemplu) este interzisă folosirea în construcții a lemnului cu peste 25% alburn. Astfel, în urma atacurilor carilor, structura de rezistență nu va fi afectata. Totuși nu trebuie uitat că, în anumite condiții, carii pot ajunge și spre centrul trunchiului, în zona de duramen.

cari
sursa foto: web.foresty.ubc.ca

Cea mai bună metodă de a păzi lemnul de atacul carilor este prevenția. Este recomandat ca, mai ales pentru construcții, parchet, lambriuri și alte amenajări să se folosească lemn tratat. Tratarea lemnului poate fi făcută prin impregnare cu diverse substanțe chimice sau cu ajutorul presiunii, făcându-l astfel mai dur. Din păcate, multe dintre obiectele atacate de cari sunt vechi, din perioada când lemnul nu era tratat înainte de utilizare.

cari
sursa foto: anindo.com

Larva este foarte rezistentă și este nevoie de tratamente agresive și repetate pentru a fi omorâtă. În plus, labirinturile săpate în lemn sunt atât de mici și întortocheate încât substanțele pulverizate nu ajung intotdeauna la ele. De aceea, atunci când sunt tratate, obiectele trebuie lăsate cel puțin 24 de ore în acel mediu. Atunci când aveți zone din casă sau obiecte multe și mari infestate este bine să apelați la specialiști. Pe lângă substante au și condițiile necesare ca tratamentul să reușească.

cari
sursa foto: hyltreat.co.uk

Împotriva carilor se folosesc diferite substanțe. Cel mai bechi este Boraxul (boratul de sodiu – un compus anorganic pe bază de bor). Produse similare sunt Boron sau ProBor. Sunt denumiri comerciale, în funcție de firma care le produce, dar toate au la bază boratul de sodiu. Un alt produs este Permethrinul, o substanță organică pe bază de clor. Este folosit și în tratarea râiei sau împotriva păduchilor. Bromura de metil este o altă substanță chimică folosită mult în trecut, dar la care se renunță treptat din cauza toxicității. Toate aceste produse se folosesc sub formă de soluții concentrate și sunt pulverizate peste lemnul infestat.

cari
sursa foto: savemob.ro

Operația se reia de câteva ori pentru a fi siguri că larvele au fost omorâte. Un indici este lipsa zgomotului specific (se aude foarte bine când este liniște) și a prafului de lemn din jurul găurilor. Uneori, pentru a ajunge la larvă, substanța toxică se introduce pe canale cu seringa.

cari
sursa foto: nttreasurehunt.wordpress.com

Din cauza toxicității produselor sau a imposibilității de a fi folosite în unele medii (muzee, colecții, etc), au fost dezvoltate tratamente care atacă numai carul, fără a afecta mediul. Sunt tratamente ca au la bază variația de temperatură. La temperaturi de peste 50 grd.C sau sub -20 grd C carii nu supraviețuiesc. Totuși ei se adaptează ușor de aceea temperatura trebuie scăzută brusc, după care se revine la temperatura normală. Ciclurile rece-cald se repetă de câteva ori. Tratamentele trebuie făcute cu atenție pentru a nu deteriora obiectele. Exista si tratamente care flosesc ultrasunete sau microunde.

cari
sursa foto: salvarti.com

Un alt tratament este cu azot și bioxid de carbon. Gazele se pulverizează în incintă până când proporția de oxigen ajunge sub 0,2% și se menține așa 2 săptămâni. Carii nu pot trăi fără oxigen. Tratamentele care nu folosesc substante chimice omoară carii, dar nu ofera protecție în timp.

Există și tratamente naturale, atât pentru prevenție cât și pentru tratare. Unele par foarte greu de crezut, dar sunt mulți cei ce spun că sunt eficiente. Găsiți metodele descrise pe larg aici.

De multe ori, pentru a scăpa de cari este nevoie ca părți din lemnul infestat să fie înlocuite. Este bine să nu se ajungă la această fază pentru că se pot pierde lucruri de valoare. Daca vedeti insectele adulte zburând, găuri rotunde în lemn sau auziți zgomotul specific nu mai așteptați. Căutați firme specializate și începeți imediat tratamentul.

cari
sursa foto: handymantips.com

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

24 comentarii

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Buna seara ! Numele meu este Teo Cangea , un abonat al revistei d-voastra. Lansez , cu disperare , un strigat de ajutor. Am construit in vara ,undeva la tara , o casa pe structura de lemn . Casa este finista la exterior (peste OSB s-a pus polistiren si apoi tencuiala decorativa ) . In urma cu cateva zile , mergand la casuta de la tara , am constatat cu stupoare , in cateva locuri din interiorul casei , urme fine de rumegus . Pe jos am gasit o puzderie de muste moarte . In doua zile cat am stat la casuta , am vazut zburand prin interior multe insecte mici , cu aripi transparente , asemanatoare ,ca alura , cu libelulele in miniatura. Am intrebat pe cineva despre caz si mi-a spus ca este vorba de cari . Spuneti-mi , va rog , in situatia data ce trebuie sa fac . Daca ,intr-adevar , este vorba de cari , cum pot sa distrug si sa stopez dezvoltarea lor . Va multumesc.

    • Buna ziua!
      Este posibil sa fie cari pe care i-ati adus fara sa stiti fiind in interiorul lemnului. Umiditatea din interior a facilitat dezvoltarea si iesirea lor la suprafata. Nu este insa obligatoriu sa fie cari. Carii maturi traiesc foarte putin dupa ce ies din lemn. Ei depun oule si mor. Daca sunt cari va fi mai greu sa scapati de ei, fiind totul acoperit. Daca nu locuiti acolo, ar trebui sa cumparati solutii anticari, sa pulverizati in toata casa, sa inchideti si sa lasati asa o saptamana, dupa care sa reluati operatia de 2-3 ori. Solutia trebuie sa fie pentru combaterea carilor, nu pentru prevenire. Gasiti solutii la Casa Iancu sau Bochemit. Casa Iancu va ofere si consiliere. Este bine sa apelati la ei pentru a identifica insecta si a va recomanda cel mai potrivit tratament.
      Gasiti informatii despre cari si tratamente si in link-ul de mai jos.
      Va multumim pentru ca sunteti abonatul nostru.
      Toate cele bune!
      https://revistadinlemn.ro/2018/08/23/tratamente-naturale-impotriva-carilor/

    • Buna ziua! Spuneti-mi va rog frumos cum și ce ati reusit sa faceti împotriva carilor? Am făcut și eu o casa noua și le Nu de sus este tot canale din cauza carilor. Va multumesc si astept sa ma informati și pe mine. Zi Frumoasa!

      • Buna ziua!
        Carii sunt foarte rezistenti si probabil i-ati adus in casa folosind lemn infestat. Daca locuiti acolo este destul de greu pentru ca ar trebui sa pulverizati substantele recomandate (pe baza de bor sau clor – le gasiti la magazinele de specialitate sau pe net), sa lasati casa inchisa cateva zile, dupa care sa reluati operatia. Trebuie sa va asigurati ca substantele intra in canale, sa pulverizati direct pe lemnul infestat. Operatia este una periculoasa si ar trebui sa apelati la firme specializate.
        Dezvoltarea carilor este favorizata de umiditatea din casa care nu ar trebui sa fie mare si nu trebuie sa existe condens.
        Toate cele bune!

  • Buna ziua! Puteti recomanda vreo firma care sa se ocupe mai eficient de problema carilor? Ma refer prin metode precum ultrasunete sau alternarea cald-rece, deoarece cu substante am incercat si eu si nu am reusit sa ajung pana la canalele lor interne. Va multumesc!

    • Buna ziua!
      Din pacate, nu cunoastem nicio firma care sa foloseasca astfel de metode. Am luat legatura cu persoane implicate in activitati de restaurare si astept inca raspunsuri. Revin cand primesc informatii.
      Toate cele bune!

  • Buna ziua, am observat săptămâna aceasta câteva găurele în ușile a două camere din casă și cred că ar putea fi cari. La o ușă nu sunt mai mult de 10 găurele, iar la a doua am observat 2 mai măricele. Credeți că aș putea face ceva sau ar fi mai bine să schimbăm ușile?

    • Buna seara!
      Ar trebui sa va asigurati ca exista larve in interior. Este posibil ca acele gauri sa fi existat si inainte si sa nu le fi observat si sa nu mai fie cari in interior. Daca gasiti dimineata praf fin de lemn in dreptul gaurilor inseamna ca exista larve in interior.
      Incercati sa puneti in fiecare gaura, cu o seringa, white spirit (gaz, petrosin) si apoi acoperiti gaura la suprafata cu ceara (de la o lumanare). Repetati operatia dupa o saptamana. Dupa inca o saptamana scoateti dopul de ceara si controlati daca mai apare praf de lemn.
      O solutie mai sigura (si mai agresiva) este Bochemit. Este o solutie cu foarte bune rezultate in eradicarea carilor. Poate fi introdusa in gauri tot cu ajutorul unei seringi.
      Parerea mea este ca ar trebui intai sa evaluati situatia si sa incercati sa scapati de cari inainte sa scapati de usi.
      Mai jos aveti 2 link-uri care va pot fi de folos.
      Toate cele bune!
      https://revistadinlemn.ro/2018/08/23/tratamente-naturale-impotriva-carilor/
      https://revistadinlemn.ro/2020/07/30/cum-scapi-de-cari-si-alti-daunatori-ai-lemnului-solutii-anticarii-lemn/

  • buna ziua,
    lucrez intr-o fabrica de paine care foloseste pentru dospire cosuri de rachita cu baza de lemn de brad. Aceste cosuri sunt infainate si stau in mediu de umiditate 50 – 52% si temperatura 30 – 40 gr. In timp pe aceste cosuri cu precadere pe talpa au aparut gaurele ca cele produse de carii. in afara de tribolium nu am deosebit alt tip de insecte prezente. Este posibil ca aceste carii sa fie produse de tribolium? Cum am putea scapa de aceste insecte?

    • Bună seara!
      Tribolium este un gândac de făină și nu am găsit nicio informație care să arate atacuri asupra lemnului. Ceea ce aveți dumneavoastră pare să fie cari ( Anobium punctatum). Larvele au fost deja în lemnul de brad, iar condițiile foarte bune de dezvoltare (umiditate și temperatură ridicate) au făcut ca ele să se dezvolte, iar adulții să iasă din lemn provocând găurile.
      Pentru că este vorba de un aliment ar trebui să folosiți metode sau materiale naturale. O soluție este apa de sticlă (silicatul de sodiu), dar are efect mai puternic ca prevenție. Câteva alte idei de protecție cu produse naturale găsiți în link-ul de mai jos.
      Toate cele bune!
      https://revistadinlemn.ro/2018/08/23/tratamente-naturale-impotriva-carilor/

      • Bună ziua ! In articolul dvs. ați vorbite de zgomotul specific pe care îl fac carii. Care este acest zgomot ? Azi noapte nu am putut adormi din cauza unui zgomot venit din lemn, însă nu mi-am dat seama dacă din parchet sau ușă și nu știu dacă e zgomot de cari sau altceva, deoarece nu știu care e zgomotul specific făcut de cari ! Ați putea să mă lămuriți ?

        • Bună seara!
          Se aude ca un ronțăit, ca și cum lemnul ar fi dat pe o răzătoare. Zgomotul este continuu și se aude când e liniște.
          Controlați lemnul. Dacă are mici găurele și există praf de lemn în dreptul lor, sigur sunt cari.
          Toate cele bune!

  • Buna ziua,
    Va rog sa ma ajutati cu o informatie.
    La mobila de bucatarie (pal melaminat) din spatele corpurilor suspendate cade un praf fin alb. Am vazut de asemenea 2-3 gandacei de aprox. 2 ml. Credeti ca poate fi vorba de cari de lemn?
    Poate fi pal-ul afectat de cari?
    Dar parchetul laminat?
    Ce solutii din comert recomandati pentru asa ceva?
    Va multumesc!

    • Bună ziua!
      Carii atacă foarte rar plăcile de PAL sau MDF, dar nu este exclus să o facă, mai ales când sunt deja în casă și nu au altă sursă de hrană (lemn). Locul favorit este într-adevăr spatele mobilierului.
      Parchetul melaminat nu este lemn, este hârtie impregnată cu hârtie. Găsiți aici mai multe informații. Poate plinta, dacă este din lemn, poate fi atacată.
      După părerea mea cele mai eficiente soliții în cazul infestării cu cari sunt cele de la Bochemit. Aveți mai jos link cu mai multe informații. Există și tratamente non-chimice (temperatură foarte mare sau foarte mică, etc), dar sunt dificil de aplicat în astfel de condiții. Despre tratamente naturale împotriva carilor găsiți informații aici.
      Toate cele bune!
      https://revistadinlemn.ro/2020/07/30/cum-scapi-de-cari-si-alti-daunatori-ai-lemnului-solutii-anticarii-lemn/

  • Buna ziua,
    Am facut un obiect de decor dintr-un butuc de lemn – butucul a fost efectiv feliat. Lemnul avea urme vizibile de cari asa ca am tinut feliile de lemn aproximativ 17 ore in apa cu clor. Este aceasta o metoda eficienta de distrugere a larvelor de cari?

    Cu stima,
    Catalin Tene

    • Bună ziua!
      Clorul este un agent destul de agresiv, dar este folosit mai mult împotriva mucegaiului. Depinde și cât de concentrată a fost soluția. Ar trebui să verificați într-una din găuri dacă mai există larvă și dacă este vie. O puteți face cu un ac pe care îl introduceți în gaură.
      Un lucru bun este că sunt felii de lemn și soluția poate pătrunde mai bine în profunzime. Verificați totuși, pentru siguranță. Fiind obiect de decor va sta lângă alte obiecte de lemn și să nu le infesteze și pe ele.
      Vă las mai jos un link cu soluții naturale de tratare.
      Toate cele bune!
      https://revistadinlemn.ro/2018/08/23/tratamente-naturale-impotriva-carilor/

Categorii

Abonează-te la newsletter

Newsletter vineri dimineața
Informații și sfaturi de la experți

ro_RORomână