De ce este atât de variat desenul natural al lemnului?!

De foarte multe ori când prezint metode de colorare și finisare, vorbesc despre marcarea porilor, despre coloranți care scot în evidență desenul lemnului sau care îl relevează ca pe un negativ, despre absorbția diferită a materialelor în zona de lemn târziu față de cea de lemn timpuriu și alte manifestări ale materialelor în funcție de caracteristicile lemnului. Mi-am dat seama însă că niciodată nu am spus ce sunt porii și inele anuale, cum apar și cum determină, împreună cu alte catacteristici ale fiecărei specii, desenul natural al lemnului.

Cred că nu m-am gândit să vorbesc despre inelele anuale pentru că nu cred să existe cineva care să nu știe că ele reprezintă vârsta copacului. Dar pe lângă a spune vârsta, ele determină desenul specific care face lemnul atât de atrăgător. Inelele anuale sunt o caracteristică a copacilor din zonele temperate, unde există diferențe de tremperatură și umiditate în timpul perioadei de creștere. Ele reprezintă cantitatea de masă lemnoasă adăugată de copac într-un an și este formată din două zone: zona mai deschisă la culoare si mai afânată, care reprezintă masa lemnoasă acumulată în perioadele cu umiditate multă (primăvara) și zona mai închisă la culoare și mai densă, adică masa lemnoasă acumulată vara, când umiditatea este scăzută.

Desenul lemnului este determinat de modul în care se face tăierea. Dacă este transversală, adică perpendicular pe axa copacului, se obțin „felii” de lemn în care inelele anuale se văd ca niște cercuri concentrice, drepte sau ondulate.

Dacă tăierea se face longitudinal, adică paralel cu axa copacului, se pot obține 2 feluri de desene. Când tăierea este radială, adică trece prin axa arborelui, se obține un desen cu linii paralele,

iar când este tangențială la copac, se obține desenul cu linii curbe, numite și fladere.

Și în cazul furnirului desenul este dat tot de modul de tăiere. Furnirele folosite pentru mobilă, la furniruirea plăcilor de PAL sau MDF, se numesc furnire estetice și se obțin mai ales prin tăierea în felii a bucăților de cherestea debitate din buștean. La fel ca la lemnul masiv, tăierea radială formează desene cu linii paralele iar cea tangențială desene ondulate. Furnirele se obțin și prin derularea buștenilor. Când derularea se face excentric sau conic se obțin desene ondulate deosebite. Obținerea furnirelor este un subiect amplu așa că va fi dezvoltat într-un articol viitor.

Existență porilor în unele specii de lemn are influență asupra desenului. Ei sunt prezenți numai în speciile de foioase sau lemn exotic. Sunt practic goluri în lemn, vase prin care a circulat apa și sunt mai mari în zona de lemn timpuriu și mai mici în cea de lemn târziu. Ei diferă ca dimensiune și distribuire în lemn în funcție de specie. De exemplu, la lemnul de stejar, salcâm, frasin, castan, porii sunt distribuiți circular în inelul anual.

La lemnul de nuc, fag, plop, tei, porii nu au o distribuire uniformă în inelul anual, fiind răspândiți aleator.

Porii pot fi goi sau pot conține membrane celulozice sau săruri. Sărurile pot crea probleme la finisare, schimbând uneori culoarea colorantului sau afectând aderența finisajului la suport. Astfel de probleme pot apărea la finisarea speciilor de mahon. Când se face finisarea, porii pot fi reliefați prin diverse metode, lemnul căpătând un plus de farmec.

Un alt element care influențează desenul lemnului sunt razele medulare.

Ele pornesc din interiorul copacului, de la măduvă și merg spre exterior, spre coajă. În secțiune transversală se văd ca niște benzi lucioase, drepte sau ondulate, care merg dinspre măduvă spre exterior, iar în cea radială apar ca benzi de diferite înalțimi și lungimi, numite oglinzi, care dau luciu lemnului. Specii cu astfel de luciu sunt stejarul, fagul, paltinul și multe specii exotice.

Culoarea naturala a lemnului este dată de substanțe chimice organice cu care sunt impregnați pereții celulari. În funcție de specie, culoarea lemnului poate varia de la alb la negru. Iată câteva exemple:

• alb – mesteacăn,
• alb roșiatic – fag,

• crem închis – castan,
• brun gălbui – stejar,

• brun – nuc
• brun verde violaceu – salcâm,
• roșiatic închis – palisandru,

• negru – abanos.

Unicitatea și spectaculozitatea desenului lemnului este dată uneori de apariția unor defecte, a unor anomalii de creștere și dezvoltare ale copacului. De exemplu, nodurile existente în unele specii de paltin sau mesteacăn duc la aspectul numit „măzărat” sau „ochi de păun”, foarte apreciat de iubitorii lemnului.

Un alt defect este fibra ondulată sau creață întâlnită uneori la lemnul de paltin, frasin sau mahon. Fibra și inele anuale nu sunt cercuri ci ele deviază, oarecum regulat, sub forma unor linii ondulate. Se obțin furnire estetice cu un desen foarte frumos din astfel de lemn „defect”.

Un desen foarte frumos se obține și când inelele anuale și fibra deviază local formând bucle. Deviația apare din cauza nodurilor sau a rănilor cicatrizate ale copacului.

După cum vedeți, desenul lemnului nu este dat de un singur element și nu este ceva ce poate fi reprodus identic de la copac la copac. Minunăția acestui material numit lemn este tocmai această imensă diversitate care ne oferă desene minunate nu numai de la o specie lemnoasă la alta ci de la un arbore la altul și chiar în interiorul aceluiași copac.