Echipamente de Vopsit

Roboți cu carusel rotativ pentru finisarea scaunelor

Una dintre cele mai dificile piese de mobilier din punct de vedere al finisării este scaunul. Cea mai folosită metodă de colorare, lăcuire sau vopsire a scaunelor este pulverizarea. Numai așa materialul poate ajunge să acopere și cele mai ascunse locuri. Din păcate, pulverizarea este metoda de aplicare cu cele mai mari pierderi, iar la scaune ele sunt mai mari comparativ cu alte piese de mobilier. Provocarea pentru producătorii de pistoale de pulverizare a fost dintotdeauna să găsească metoda prin care pierderile să fie reduse cât mai mult. Aplicarea airmix sau în sistem electrostatic reduc mult pierderile ajungându-se la transferuri de material pe piesă de peste 90%. Dar pierderile de material nu sunt singura problemă  a finisării scaunelor. Forma lor implică multă manopera ceea ce duce la scăderea productivității și uneori la defecte de peliculă. Aceste probleme se pot rezolva dacă se folosesc roboti de pulverizare. Cei mai avansați roboți din punct de vedere al tehnologiilor moderne incluse sunt roboții antropomorfi.

Ce este un robot antropomorf

Robotul antropomorf copiază identic modul de lucru al omului. Brațul robotic este asemănător brațului uman, având posibilități de mișcare pe 6 axe. Pentru a face acele mișcări complexe robotul are 3 puncte de articulație care reproduc articulațiile umărului, cotului si a încheieturii mâinii.  Pistolul este montat în capătul brațului robotizat astfel încât jetul pulverizat poate ajunge în zonele cele mai ascunse exact cum se întâmplă în cazul pulverizării manuale.

De altfel, unul dintre modurile în care robotul poate fi „învățat” mișcările prin care să acopere perfect cu vopsea un scaun, un mobilier complicat, chiar o vioară, este copiind la propriu mișcările omului. Când robotul este pe programul de învățare, operatorul prinde în mână pistolul din capătul brațului robotic și pulverizează în mod obișnuit obiectul astfel încât toate părțile să fie acoperite perfect.

„Traseul” ales este astfel calculat încât să se obțină maximum de calitate cu timp și consum minim. Toate mișcările făcute de operator rămân în „mintea” robotului transformate într-un program. Piesele vor fi finisate identic fără să existe riscul ca mâna să obosească, mișcarea să fie mai rapidă sau mai lentă și să rezulte un strat mai subțire sau mai gros de vopsea sau alte astfel de probleme care apar în mod natural la pulverizarea manuală. Puteți vedea cum „învață” un robot antropomorf mișcările umane în filmul de la finalul articolului.

roboti de pulverizare

Ce este un robot cu carusel rotativ si cu ce avantaje vine

Tot despre roboti de pulverizare antropomorfi este vorba, dar pentru operativitate simplific puțin denumirea. Caruselul rotativ cu care este combinat brațul robotic este asemănător celui de la circ. În jurul robotului de pulverizare există un sistem mobil circular cu mai multe brațe mobile pe care sunt puse obiectele ce urmează a fi finisate. Acest sistem este parte a robotului și se roteste aducând pe rând obiectele în dreptul brațului robotic ce face pulverizarea. Brațele caruselului au capacitatea de a se roti, a urca sau coborî piesele. După ce primul obiect este acoperit în totalitate, sistemul se rotește din nou aducând urmatorul obiect și scoțându-l din raza de acțiune a pistolului pe primul. Toate operațiunile sunt programate și stocate în calculatorul robotului.

Avantajul caruselului rotativ este spațiul limitat în care își desfășoară activitatea și posibilitatea să fie deservit de un singur operator. În general liniile pentru finisarea scaunelor sunt lungi, scaunele fiind agățate de catene care trec prin diferite etape ale procesului și care au nevoie de mult spațiu. Folosind roboții cu carusel rotativ spațiul se reduce foarte mult, fiind practic un cerc cu raza de 1,5-2 m în jurul brațului robotic.

Reducerea personalului necesar la un singur operator este iar un mare avantaj. Mai ales acum, când lipsa forței de muncă este o mare problemă în toate domeniile, nu numai în cel al prelucrării lemnului. Operatorul poate înlocui scaunul finisat cu unul în alb atunci când ajunge în poziția opusă punctului de pulverizare. Are la dispoziție timpul în care acționează pistolul, timp în care caruselul este staționar.

roboti de pulverizare

Utilizarea roboților antropomorfi nu se restrânge numai la scaune

Scaunele sunt cele folosite de cele mai multe ori ca exemplu pentru că sunt unele dintre cele mai dificile piese de mobilier din punct de vedere finisare. Dar roboții antropomorfi pot fi folosiți pentru majoritatea obiectelor ce se finisează prin pulverizare.

Sunt mai puțin folosiți însă pentru panouri simple. În aceste cazuri finisarea se poate face foarte bine cu roboți de pulverizare care se mișcă pe axa x-y. Dar în cazul pieselor de mobilier mai sofisticate sau al instrumentelor muzicale folosirea roboților antropomorfi asigură creșterea productivității și o calitate constantă și foarte bună a finisajului.

Foarte interesantă mi s-a părut finisarea viorilor cu acest tip de robot. Am colaborat în trecut cu fabrica de instrumente muzicale Hora, de la Reghin și am văzut de multe ori cum erau finisate viorile, violele, chitarele sau alte instrumente. Am admirat mereu măiestria celor care le finisau, dar realizam cât de greu este să faci acest lucru timp de 6 ore ținând într-o mână vioara sau chitara și în cealaltă pistolul de pulverizare. Un astfel de robot rezolvă problema și poate lucra chiar 24 de ore obținând aceeași calitate.

roboti de pulverizare

Epistolio – robotul ajuns deja în fabricile românești

Despre roboții Epistolio v-am spus câte ceva în septembrie 2018, cu ocazia Târgului BIFE SIM, când producătorul italian a anunțat intrarea oficială pe piața românească alături de Falk Consulting, distribuitorul pistoalelor de pulverizare Sames Kremlin. Acum sunt deja fabrici în țară care lucrează cu ei, Sortilemn Gherla fiind doar un exemplu.

Acești roboti de pulverizare pot fi folosiți pentru acoperirea cu lacuri și vopsele lichide a lemnului, metalului sau plasticului, acoperirea cu vopsele pulbere a obiectelor metalice, emailarea obiectelor ceramice, șlefuirea sau sablarea cu ajutorul pulberilor abrazive, etc. În orice domeniu unde se practică pulverizarea manuală roboții vor crește productivitatea păstrând o calitate înaltă a finisajului.

Gama cu care producătorul italian Epistolio a intrat pe piața românească este MRK. Unul dintre cei mai performanți roboți  recomandați producătorilor de scaune este Epistolio MRK 6.1. Caruselul are 3 brațe pe care vor sta scaunele ce urmează a fi finisate. Ele sunt realizate cu materiale ușoare astfel încât inerția este foarte mult redusă. Mai mult, greutatea brațelor este contrabalansată cu cilindrii pneumatici folosiți pentru a reduce influența vopselei ce ajunge în traseele de pe cele 3 brațe.

Încheietura „mâinii” brațului robotic este astfel realizată încât să permită mișcarea în toate direcțiile independent de înclinarea brațelor caruselului. Astfel vopsirea poate fi realizată foarte bine, jetul pistolului ajungând cu ușurință în zone greu accesibile.

Acești roboti de pulverizare sunt dotați cu tot felul de programe și sisteme care îi fac ușor manevrabili și permit obținerea rezultatelor preconizate. Dacă vă doriți un sistem de pulverizare robotizat Epistolio cel mai bine este să luați legătura cu Falk Consulting. Veți primi toate informațiile necesare și veți putea alege în cunoștință de cauză.

Vă las acum să urmăriți filmul cu roboții epistolio la lucru. Veți vedea că finisează foarte bine si alte obiecte, nu doar scaune. Dacă considerați că este un subiect interesant și pentru alții, puteți distribui. Iar daca aveți întrebari sau comentarii, lăsați-le mai jos, în zona dedicată.

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

Adaugă comentariul

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

Newsletter vineri dimineața
Informații și sfaturi de la experți

ro_RORomână