Ce faci ca taninul din lemn să nu schimbe culoarea baițului sau a vopselei

Cu toată atenția acordată băițuirii, uneori, pe suprafața lemnului apar pete galben-roșiatic-maronii, neregulate. Fenomenul este cu atât mai vizibil cu cât baitul este mai deschis la culoare sau alb. Dacă obiectul finisat este din stejar, castan sau mahon, iar baițul folosit este hidrodiluabil, mai mult ca sigur este vorba despre taninii din lemn.  Ei sunt vinovați de pătarea lemnului, de schimbarea culorii lacului sau vopselei și uneori, chiar de uscarea mai lentă a produselor alchidice sau pe bază de ulei și încetinirea reacției de întărire a lacurilor cu catalizator. De curând am avut a discuție cu cineva care avea o astfel de problemă pe un parchet de stejar. Cum fenomenul nu apare mereu, dând impresia că fie lacul, fie meseriașul este de vină, cred că este bine să discutăm puțin despre el.

Ce sunt taninii și unde îi întâlnim

Taninii se găsesc în mai toate plantele și reprezintă o protecție împotriva insectelor și a animalelor care le pot face rău. Nu sunt în cantitate fixă în fiecare plantă și sunt un amestec de substanțe destul de vast și nu identic pentru fiecare plantă. Sunt considerați acizi care dau, de exemplu, gust astringent vinului – ajunși acolo din partea lemnoasă a ciorchinelui, din butoiul stejar sau din bucățile de stejar adăugate în vin – sau înmoaie pielea de proveniență animală, în procesul de tăbăcire. De altfel, de aici se trage și numele, scoarța de stejar fiind frecvent folosită în trecut pentru tăbăcirea pieilor. Tannum – scoarță de stejar, în latină – este baza de la care s-au format, atât cuvântul tanin, cât și tăbăcire (tanning, în engleză).

Toți arborii conțin tanin, atât în rădăcină (cantitatea cea mai mare), cât și în trunchi, ramuri și frunze. Culoarea taninului variază de la galben-roșiatic spre brun. Cu cât culoarea lemnului este mai deschisă, cu atât conține mai puțin tanin. Conținut ridicat de tanin găsim în stejar, castan, salcâm, nuc, mahoni și în majoritatea speciile exotice cu un colorit mai pronunțat. Dacă o scandură de lemn taninos rămâne afară, în ploaie, se va păta și va rămâne așa după uscare. Este posibil să îndepărtăm suprafața pătată prin șlefuire, dar la primul contact cu apa fenomenul se va repeta.

Cum acționează și de ce este neplăcută prezența taninilor în lemn

Taninii din lemn pot fi deranjanți, atât prin caracterul lor acid, cât și prin faptul că sunt solubili în apă, iar o parte dintre ei, chiar și în solvenți organici. Caracterul acid al taninilor deranjează la montajul pieselor, când lemnul vine în contact cu fierul sau derivați de fier. Taninii intră în reacție cu fierul și formează coloranți albaștrii sau gri-albăstrui care pătează lemnul. Nu este afectată rezistența lemnului, dar colorantul apărut poate strica aspectul final al obiectului. Reacția este favorizată de umiditatea crescută a lemnului. Pentru a evita acest fenomen este bine să se folosească produse din inox pentru îmbinări.

Faptul că sunt solubili în apă este o altă caracteristică care poate duce la efecte neplăcute. Aplicând baițuri sau lacuri pe bază de apă, dăm posibilitatea taninilor să se dizolve și să migreze către suprafața lemnului. Prezența taninilor nu este semnalată printr-un aspect anume, așa că este greu de știut dacă lemnul se va păta sau nu, chiar dacă este dintr-o specie recunoscută ca taninoasă. De aceea, dacă trebuie finisat un lemn dintr-o specie despre care știm că are conținut ridicat de tanin, este bine să ne asigurăm că acesta va rămâne în interior și nu va păta suprafața finisată.

Finisarea lemnului taninos

Pentru ca finisajul să nu fie influențat de taninul din lemn trebuie să ne asigurăm ca acesta rămâne în interior, fără posibilitatea de a ieși la suprafață. Putem face acest lucru cu ajutorul izolatorilor. Aceștia pătrund adânc în lemn și reacționează (se întăresc), blocând taninii în interior. Există izolatori, atât pentru lemnul folosit la exterior, cât și pentru cel de la interior. Pot fi pe bază de apă sau pe bază de solvent, mono sau bicomponenți. Se aplică ca prim strat și după uscare, poate fi folosit orice fel de finisaj. Uleiurile nu se folosesc pentru că izolatorul le împiedică să pătrundă adânc în lemn.

Unul dintre cele mai bune materiale de izolare este însă shellac-ul. Compoziția taninurilor fiind diferită de la lemn la lemn, este posibil ca izolatorii obișnuiți să nu fie suficient de rezistenți pentru unii dintre ei. Shellac-ul însă poate fi o foarte bună barieră între lemnul taninos și finisaj. Este atât de bun încât poate fi folosit și pentru izolarea nodurilor, blocând în interior, pe lângă tanini și rășina. Stratul de shellac, care poate fi aplicat cu pensula, poate fi acoperit cu lacuri pe bază de solvent, de apa, alchidice sau pe bază de ulei.

Taninii sunt cu adevarat o problemă când folosim baițuri albe sau deschise la culoare. În acest caz, modificarea culorii va fi vizibilă, imposibil de ratat. Când se folosesc culori închise sau lacuri cu o tentă ridicată de galben este greu de sesizat diferența de culoare. Dacă nu sunt concentrații ridicate într-un anumit loc, astfel încât să se concretizeze printr-o pată, fenomenul poate trece neobservat.

Cu toate că pot apărea probleme, nu trebuie să ne sperie lucrul cu lemn taninos. Migrația taninului spre exterior nu influențează propritățile fizice și mecanice ale lemnului, poate avea afect doar asupra aspectului. Cum am menționat deja, nu întotdeauna colorația își face apariția, chiar dacă lemnul are conținut ridicat de tanin. Dacă ar fi așa, s-ar lucra foarte puțin cu lemnul de stejar, ceea ce este departe de realitate. Este bine însă să știm de ce, uneori, cu toate că am făcut totul ca la carte, apar probleme de finisare cu care nu ne-am mai întâlnit.