În timpul târgului BIFE-SIM 2023 m-am întâlnit la stand și cu foști colegi cu care am lucrat la Institutul Național al Lemnului, institut care din păcate nu mai există. M-am bucurat însă să aflu că toată partea de determinări pentru mobilă, uși, ferestre și alte structuri de lemn a fost preluată de către QUALITY CERT, un organism de certificare acreditat de RENAR. În cadrul Laboratorului Național al Lemnului și Mobilei se fac începând din 2022 diferite determinări utile producătorilor și beneficiarilor printre care și determinarea emisiei de formaldehidă. În urmă cu câțiva ani am scris aici primul articol legat de emisia de formaldehidă a panourilor derivate din lemn și de atunci primesc mereu mesaje în care sunt întrebată unde pot fi făcute teste. Întâlnirea de la târg mi-a oferit un răspuns pentru aceste întrebări.
Continuarea tradiției unui institut care a fost o parte importantă a industriei lemnului din România
Institutul Național al Lemnului, continuatorul Institutului de Cercetări și Proiectări al Industriei Lemnului a fost în trecut un fel de inimă a sectorului de prelucrarea a lemnului din România. Aici se făceau proiectele pentru fabrici, iar punerea lor în aplicare era urmărită de inginerii și proiectanții institutului până la punerea în funcțiune a fabricii. Spuneam într-un articol că dacă te ducea legat la ochi într-una din ele, nu știai unde ești, atât de mult semănau. Erau gândite să urmeze fluxul tehnologic logic și adaptate în funcție de dimensiunile și poziția locului.
Institutul avea și o parte de Cercetare în care erau secțiile de Semifabricate, Arhitectură și Chimie. În fiecare dintre ele să căutam soluții cât mai bune pentru mobilier și obiectele din lemn și se făceau teste care le acreditau calitățile. Eu am lucrat la secția Chimie unde, pe lângă cercetare, se testau suprafețele lăcuite/vopsite pentru a determina rezistența lor la zgâriere, abraziune, pătări sau șoc termic. Tot aici se făcea și determinarea conținutului de formaldehidă din plăcile derivate din lemn.
Institutul și-a încetat activitatea de ceva vreme. Din fericire, QUALITY CERT a preluat activitatea laboratoarelor de testare pentru produsele din lemn, precum și o parte din personalul de specialitate și a dotărilor si echipamentelor de testare. În prezent este singurul organism de certificare din România care poate efectua prin acest laborator toate încercările și testele pe lemn, mobilă și structuri din lemn, uși, ferestre, inclusiv testele de siguranță si securitate.
Ce teste se pot face în cadrul Laboratorului Național al Lemnului și Mobilei
La acest laborator pot apela, atât producătorii, cât și beneficiarii produselor. Calitatea obiectelor din lemn produse poate fi aici verificată și certificată, iar beneficiarii pot cere verificarea anumitor parametri atunci când au îndoieli asupra lor.
Iată ce determinări se pot face:
- Încercări fizico-mecanice pentru lemn masiv și produse din lemn masiv;
- Încercări fizico-mecanice pentru plăci pe bază de lemn: placaj, MDF, HDF, PAL, OSB și alte plăci compozite;
- Emisia și conținutul de formaldehidă;
- Încercări fizico-mecanice pentru uși și ferestre din lemn, PVC, AL, compozite;
- Încercări fizico-mecanice privind stabilitatea și durabilitatea mobilei(scări pliante, corpuri de depozitare, birouri, mese, scaune, taburete, fotolii, paturi, canapele, saltele, pătuțuri și țarcuri pentru copii, scaune pentru copii);
- Încercări fizico-mecanice pentru stabilitatea și durabilitatea mobilierului de grădină;
- Încercări fizico-mecanice pentru stabilitatea și durabilitatea mobilierului școlar;
- Încercări fizico-mecanice pentru stabilitatea și durabilitatea mobilierului de laborator.
Determinarea conținutului de formaldehidă
Acord mai multă atenție determinării conținutului de formaldehidă pentru că este permanent un subiect de interes. Vă spuneam de curând despre noua limită de emisie a formaldehidei stabilită de Comisia Europeană. Laboratorul QUALITY CERT avertizează că substanța este strict reglementată în UE, atât prin reglementări comunitare, cât și prin legi naționale aplicate de statele membre UE. Restricțiile se referă în general la limitele de conținut, migrare sau emisii. Produsele și materialele care conțin niveluri peste limitele stabilite nu pot fi vândute în UE.
Standardele stabilite pentru materialele din lemn folosite în construcții sunt diferite de cele pentru mobilier. În Europa, pentru materialele de construcții pe bază de lemn a fost definit standardul armonizat EN 13986, care reglementează cerințele pentru utilizarea acestora și clasa de emisii E1.
Pentru produsele pe bază de lemn care intră în componența mobilierului, standardele europene care reglementează cerințele de utilizare și clasa de emisii E1, sunt:
- SR EN ISO 12460-3:2020 Plăci pe bază de lemn. Determinarea emisiei de aldehidă formică. Partea 3: Metoda analizei gazului,
- SR EN ISO 12460-5:2016 Plăci pe bază de lemn. Determinarea emisiei de aldehidă formică. Partea 5: Metoda de extracţie (denumită metoda cu perforator),
- SR EN 717-1:2005 Plăci pe bază de lemn. Determinarea emisiei de aldehidă formică prin metoda camerei
Pentru a avea siguranța că produsele pe bază de lemn conțin cantitățile de formaldehidă stabilite de diferitele reglementări, producătorii sau distribuitorii de plăci pe bază de lemn și mobilier pot efectua încercări care să confirme încadrarea în valorile admisibile.
Laboratorul NAȚIONAL AL LEMNULUI ȘI MOBILEI QUALITY CERT acreditat RENAR, efectuează încercări pentru determinarea emisiei de aldehidă formică prin metoda perforator, conform SR EN ISO 12460-3:2020 și SR EN ISO 12460-5:2016.
Laboratorul se află pe Bulevardul Basarabia, Nr. 250, Sector 3, București
Adaugă comentariul