Techniques de transformation du bois

Școala engleză de bărci tradiționale din lemn

Până la mijlocul secolului al XX-lea bărcile au fost fabricate doar din lemn. Dezvoltarea industrială și apariția unor materiale noi ca fibra de sticlă și plasticul au dus la renunțarea treptată la lemn. Așa se face că, timp de mai bine de două decenii, tradiția fabricării bărcilor din lemn a început să fie dată uitării, iar meșteșugul construirii lor abandonat. Din anii ’70, când a reînceput organizarea curselor de bărci în Marea Britanie, a fost reluată și construirea bărcilor tradiționale din lemn.

bărcilor tradiționale din lemn
Pilot Gig Racing
Boat Building Academy

Boat Building Academy este o școală înființată în 1997 pentru cei care vor să învețe, atât tehnica tradițională, cât și metodele moderne de construire a bărcilor. Școală primește cursanți de toate vârstele. Sunt tineri care vor să învețe o meserie, dar și oameni maturi pasionați de bărci. Persoane cu meserii foarte diferite își iau un an sabatic pentru a învăța cât mai multe despre pasiunea lor.

Unul dintre cei mai renumiți absolvenți este Mark Bestford care, după vârsta de 50 de ani, a înființat compania Boatwork Ltd. El a fost invitat la Palatul St. James pentru a-i spune Prințului Charles cum a hotărât să-și urmeze pasiunea, făcând din ea o meserie la o vârstă când alții se gândesc la pensionare.

La BBA se studiază modul tradițional de fabricare și restaurare a bărcilor și vâslelor din lemn. Studenții învață în grupe de câte 8, timp de 38 de săptămâni. Încă de la început își aleg un proiect de barcă și în paralel cu cursurile teoretice, încep construirea ei. Nu au vacanță de vară și lucrează minim 40 de ore pe săptămână. Sunt încurajați să lucreze la barcă în timpul liber, după cursuri și în weekend-uri. La finalul cursurilor, înainte de Crăciun, barca este lansată la apă în cadrul unei ceremonii. După aceasta, Academia intră în singura vacanță din an.

bărcilor tradiționale din lemn

ziua lansarii la apa
ceremonia lansării la apa
Materiale folosite la construirea bărcilor

Bărcile despre care se învață la BBA sunt șalupe, iole, caiace, canoe, yahturi, dar și bărci de mari dimensiuni. Speciile de lemn folosite în construcția lor sunt ulm, stejar și mahon african pentru structură și placări, brad, molid, cedru roșu și laricel pentru placări și decorare. Ramforsările – acele nervuri perpendiculare pe scândurile de placare – numite „ribs” (coaste) sunt făcute din stejar. La decorare mai este folosit uneori castanul dulce (o specie locală).

Ramele velelor și vâslele sunt făcute din molid Sitka. La construirea bărcilor tradiționale din lemn se folosește cherestea tăiată din bușteni care este transformată apoi în scânduri și prinsă în cuie sau șuruburi, folosirea adezivilor nefiind admisă. Pentru curbarea lemnului se folosește tehnica tradițională, adică aburirea și apoi prinderea lui în matrițe pentru a-i da forma dorită.

Prinderea scândurilor de cadrul bărcii se face după o tehnică specială care lasă lemnul să-și modifice dimensiunile în urma absorbției de apă. Când nu este în apă, barca are nevoie de întreținere specială pentru a nu se usca foarte mult și a pierde din materialul de umplere (gudron de la călăfătuire). La construirea bărcilor tradiționale din lemn, toate operațiile se fac foar cu scule de mână pentru prelucrarea lemnului. Studenții învață să folosească și sculele moderne, dar nu sunt folosite pentru bărcile tradiționale.

Boat-Building-Academy-12-Planes

Construirea bărcilor tradiționale

Construirea bărcilor tradiționale din lemn este un proces complex și fascinant, chiar dacă barca pare la prima vedere mică și simplă. Totul pornește de la un proiect existent în academie sau făcut de designeri după modelul vechilor bărci. Se fac apoi desenele, calculele și matrițele pentru curbare.

Se alege lemnul și restul materialelor. Se pornește de la o structură centrală și un cadru pe care se pun, rând pe rând, suprapuse, scândurile care sunt prinse apoi cu cuie și șuruburi. Se aplică nervurile perpendiculare, întăriturile de pe fundul bărcii și marginile. Se pune scândura pe care se va sta și elementele de metal care susțin vâslele. La final barca este protejată cu vopsele tradiționale sau uleiuri. Se aplică atâtea straturi cât este necesar pentru ca barca să fie protejată de umezeală și acțiunea distructivă a radiațiilor UV.

Și construcția vâslelor presupune o adevărată artă a îmbinării diferitelor esențe de lemn și a prelucrării lor. Pentru construcția mânerului vâslei se pornește de la o bucată de lemn care în secțiune este pătrată. Se prelucrează pentru a ajunge la octogon, după care se prelucrează din nou până când secțiunea este o formă geometrică regulată cu 16 laturi. Prin șlefuirea acestui baston din lemn cu 16 fațete se ajunge la forma rotundă a mânerului vâslei.

Și ce simplu s-ar fi făcut totul pe un strung! Dar ar fi însemnat ca metodele tradiționale să fie abandonate și acest lucru nu este acceptat în cadrul unui proiect de barcă tradițională. Mai multe despre construirea bărcilor tradiționale din lemn puteți afla ici.

Boat-Building-Academy-20-Glued-Clinker-9-ft-6-inc-Mythical-Sea-Hen

Boat-Building-Academy-31-7

Boat-Building-Academy-38-Oar

Boat-Building-Academy-39

Boat-Building-Academy-27

Boat Bilding Academy îi ajută pe unii să-și găsească un drum în viață, iar pe alții să-și urmeze pasiunea. Ei spun că au studenți între 17 și 87 de ani. Această pasiune pentru construirea de bărci se continuă la majoritatea cu navigarea pe bărcile construite chiar de ei. Este o pasiune care pentru unii înseamnă un stil de viață. Pentru a vă convinge vă las în compania lui Ben Harris, un constructor de bărci și navigator în același timp, care vorbește despre pasiunea lui.

A propos de l'auteur

Mihaela Radu

Mihaela Radu est ingénieur chimiste, mais elle a une grande passion pour le bois. Elle travaille dans ce domaine depuis plus de 20 ans, la finition du bois étant ce qui l'a définie pendant cette période. Elle a acquis de l'expérience en travaillant dans un institut de recherche, dans sa propre entreprise et dans une multinationale. Elle souhaite continuer à partager son expérience avec ceux qui ont la même passion - et plus encore.

Ajouter un commentaire

Ajouter un commentaire

Ce site utilise Akismet pour réduire les spams. Découvrez comment les données de vos commentaires sont traitées.

Catégories

S'abonner à la lettre d'information

fr_FRFrench