Tecniche di lavorazione del legno

Quando è necessario decolorare e sbiancare il legno

Există situații când, pentru pregătirea lemnului înainte de aplicarea materiali di finitura sunt necesare operații suplimentare, pe langă macinazione bianca. Este cazul lemnului cu colorații inestetice sau pete, fie cel cu pete de rășină, străpungeri de clei de la furniruire sau alte operații anterioare. Dar și situații când lemnul are în mod natural o culoare închisă, iar tehnologia cere obținerea unei suprafețe foarte deschise, aproape de  alb. În toate aceste cazuri trebuie facută decolorarea și albirea lemnului.

Cum pot fi îndepărtate petele apărute pe lemn

La lemnul cu conținut ridicat de tanin, petele pot apărea la contactul cu metalele, iar îndepărtarea lor se poate face prin spălare cu soluții slabe de acizi organici (citric, oxalic) urmată de spălare cu apă caldă.

Petele de rășină sau de adezivi pot fi îndepărtate prin periere cu soluții slab alcaline fierbinți, după care se neutralizează suprafața cu acid acetic 5% (oțet). Petele de rășină mai pot fi îndepartate și prin spălare cu solvenți organici.

În cazul străpungerilor de clei, petele nu mai pof fi îndepartate pentru că adezivii devin insolubili după întărire. În plus, în locurile unde există străpungeri de clei scade puterea de absorbție a lemnului. Ca urmare, colorarea ulterioară a lemnului va fi neuniformă, cu pete deschise la culoare în zonele respective, iar grundul va avea aderență scăzută la suport.

Scolorimento del legno

Pentru a decolora lemnul sunt folosite substanțe chimice care:

  • să nu distrugă structura lemnului
  • să acționeze în timp cât mai scurt
  • să nu lase substanțe insolubile pe suprafață

Cel mai utilizat este un amestec format din perhidrol și o soluție de amoniac. Ambele sunt substanțe volatile care nu lasă reziduuri după utilizare. Fiind și corozive în același timp, utilizarea lor trebuie făcută cu mare grijă și folosind materiale de protecție.
Decolorarea se obține foarte rar dintr-o singură etapă,  uneori fiind necesare mai multe umectări consecutive pentru a obține rezultatul dorit. Iar după decolorare, lemnul ar trebui lăsat 48 de ore înainte de finisare.
Decolorarea și albirea lemnului se face cel mai mult la fag, cireș și stejar.

Cum se albește lemnul care are o culoare naturală mai închisă

Albirea este o decolorare foarte puternică în urma căreia se obțin suprafețe aproape albe. Se folosește frecvent amestecul acelorași substanțe ca și la decolorare, dar în procente diferite și cu adaos de pastă pigmentată albă.
Lemnul de arțar, betulla e pioppo se află printre esențele supuse acestui procedeu.
Resturile materialelor de albire influențează uneori finisajul ulterior schimbându-i culoarea. Din acest motiv trebuie informat furnizorul de materiale de finisare pentru o recomandare adecvată a materialelor necesare următoarelor etape.

Spero che le informazioni siano utili. Come sempre, le aggiunte sono benvenute. E se avete domande o dubbi, lasciateli qui sotto nello spazio dedicato. Non mancherò di rispondere.

Mihaela Radu

Mihaela Radu è un ingegnere chimico ma ha una passione per il legno. Lavora nel settore da più di 20 anni e la finitura del legno è ciò che l'ha definita in questo periodo. Ha acquisito esperienza lavorando in un istituto di ricerca, nella propria azienda e in una multinazionale. Vuole condividere continuamente la sua esperienza con chi ha la stessa passione, e non solo.

6 commenti

Aggiungi un commento

Questo sito usa Akismet per ridurre lo spam. Scopri come i tuoi dati vengono elaborati.

  • Salve,
    Lavoro in una fabbrica di mobili in rovere massiccio come responsabile della qualità. Abbiamo un problema di scolorimento del legno in situazioni in cui vogliamo uniformare il colore su un pannello: le aree scolorite diventano gialle dopo la finitura;
    Noi decoloriamo solo con la soluzione di peridrolo; vorremmo anche provare la miscela di peridrolo e ammoniaca che hai citato, ma non conosciamo le concentrazioni dei componenti;
    Potete aiutarci a risolvere questo problema? (Quali sono le concentrazioni di peridrolo e ammoniaca e come si effettua la miscelazione, cioè quale soluzione viene versata sull'altra).
    Grazie in anticipo.
    Con considerazione,
    Viorica Dumitrescu

    • Salve,
      L'ingiallimento dopo la sbiancatura è causato dai materiali di finitura utilizzati sopra.
      Si può anche sbiancare con peridrolo e ammoniaca, ma è molto più pericoloso e il legno deve essere lavato accuratamente dopo la sbiancatura. E se non viene lavato bene, l'ingiallimento sarà ancora più marcato. Le darò una risposta più dettagliata via e-mail.
      Tutto il meglio,
      Mihaela Radu

      • Salve.
        Vi prego di aiutarmi con alcune informazioni su un parquet in rovere.
        Ho provato con un bagno bianco ma non si è aperto abbastanza ed è rimasto un colore giallastro.
        Contattatemi via e-mail.

  • Salve, sono un produttore di impiallacciatura tecnica, la mia domanda è .... come faccio a decolorare il foglio di impiallacciatura? se uso l'ammoniaca le strisce colorate vengono via?

Categorie

Iscriviti alla newsletter

Newsletter venerdì mattina
Informazioni e consigli dagli esperti

it_ITItaliano